Ambasadorul României în SUA Andrei Muraru transmite marţi că România îndeplineşte formal toate condiţiile tehnice pentru a face parte din programul Visa Waiver, dar precizează: ”sigur, aşteptăm o confirmare de la partenerii americani în perioada următoare”.
„Astăzi este o zi mare, o zi pe care am aşteptat-o multă, multă vreme: de astăzi, România îndeplineşte formal toate condiţiile tehnice pentru a face parte din programul Visa Waiver. Ieri, s-a încheiat anul fiscal în Statele Unite, iar ultima condiţie pe care România o mai avea de îndeplinit a fost satisfăcută”, spune Muraru într-o înregistrare video postată mpe site-ul ambasadei.
El mentionează că este necesară o confirmare din partea autorităţilor de la Washington în perioada următoare.
”Sigur, aşteptăm o confirmare de la partenerii americani în perioada următoare, dar evaluarea noastră, bazându-ne pe numărul de aplicaţii pentru vize din acest an, precum şi pe trendul puternic descrescător din ultimii ani, este că Romania a coborât sub procentul de 3% al ratei de respingere”, subliniază ambasadorul.
Conform lui Muraru, primii români vor putea călători fără vize în Statele Unite, probabil, în prima parte a anului viitor.
VIDEO Muraru
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Structuri ale Armatei Române pot trece temporar sub comandă străină, pentru desfășurarea unor operațiuni militare pe teritoriul țării, se arată într-un proiect de lege […]
Nu vă grăbiți la accepta reușită, inca nu este 100%! Am citit că doar 3% au liber la intrare și nu toți care vor să meargă în America! Cei 3% sunt politicienii care merg liber cu pașaport diplomatic unde li se scoală, unde au chef, și nu 3% din cetățenii care vor să meargă în America! P.s. am auzit la tv declarația acestui individ din PNL, nu are credibilitate sub nicio formă!
@Neagu Mircea-fiind sarac,concluzia logică:nici în Rusia.Macar să fiți sănătos,va doresc asta.Oricum e greu sa va descurcați chiar de nu trebuie să dați bani pe medicamente.
Mie unul mi se pare evident faptul că vizita lui Zelensky la o uzină de armament din Pennsylvania și declarațiile ambasadorului român în privința vizelor au legătură cu alegerile din SUA. Acestea sunt foarte strânse și votul ucrainenilor sau românilor din America contează mai mult că de obicei.
Pentru mine azi, la fel ca ieri și la fel ca și mâine, este o zi normală. Nici mare, nici mică, pur și simplu normală.
Vă închipuiți că gata, de mâine te urci în avion one-way și te tot duci, non-stop, până în California?
Copiii moșului – nici vorbă!
Vizele se înlocuiesc doar cu o formă mai accesibilă de cerere de aprobare de întrare temporară în țară, aprobare care nu se mai cheamă viză ci, mult mai elegant, ESTA. (Pentru necunoscători: Electronic Entry Permit). În mare, trebuie să declari online, în vreo nouă pași, cu propria ta mânuță, și ce lapte ai supt de la mamițica Dumitale, iar marele licurici, în nesfârșita lui înțelepciune, sprijinită evident de Ai, decide dacă ești demn să urci în Olimp sau rămâi muritor de rând, în cutiuța ta națională – mă rog, europeană…
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.
A indeplinit Romania conditiile si pentru Schengen dar tot n-a intrat. Sa vedem ce se va intampla in cazul vizelor pentru “partenerul strategic”.
Sa fie in fapt, ca vorbe tot au curs.
Ha, ha! “Paseria” mălai vis’ază! Adică slobod la ciordit piste Ocian…
Mai pleaca vreo 4 milioane de romani peste ocean.
Nu ma interesează Viza ! Nu ma duc Nicioata in SUA si Nici in Europa ! Cu 1100 de lei nu sunt Bani Nici de Mâncare !
Cu 1.100 de lei pensie si sa mai tii cu tortzionarii?
„Cu 1.100 de lei pensie”
La venitul acesta te inscri la PNT, daca mai exista. Charlie=mishteaux=3301.
Nu e mare ca asta vara, ca s-a scurtat ziua……[Rumburak]
Un nou succes a bibanului scriitor-burtos Ciuca, facut praf de catre Joha, comandantul sau.
Nu e nevoie. Putem viziona viitorul razboi civil din United Slums si de acasa.
Nu vă grăbiți la accepta reușită, inca nu este 100%! Am citit că doar 3% au liber la intrare și nu toți care vor să meargă în America! Cei 3% sunt politicienii care merg liber cu pașaport diplomatic unde li se scoală, unde au chef, și nu 3% din cetățenii care vor să meargă în America! P.s. am auzit la tv declarația acestui individ din PNL, nu are credibilitate sub nicio formă!
„Am citit că doar 3% au liber la intrare”
Ca deobicei, iar ai adunat gresit numerele si ti-au rezultat cifre proaste, 3% este altceva.
Inca unul care viseaza treaz.
@Neagu Mircea-fiind sarac,concluzia logică:nici în Rusia.Macar să fiți sănătos,va doresc asta.Oricum e greu sa va descurcați chiar de nu trebuie să dați bani pe medicamente.
Mie unul mi se pare evident faptul că vizita lui Zelensky la o uzină de armament din Pennsylvania și declarațiile ambasadorului român în privința vizelor au legătură cu alegerile din SUA. Acestea sunt foarte strânse și votul ucrainenilor sau românilor din America contează mai mult că de obicei.
Cine dracu mai are nevoie sa călătorească în DEGRADATĂ AIA DE ȚARĂ!
Pentru mine azi, la fel ca ieri și la fel ca și mâine, este o zi normală. Nici mare, nici mică, pur și simplu normală.
Vă închipuiți că gata, de mâine te urci în avion one-way și te tot duci, non-stop, până în California?
Copiii moșului – nici vorbă!
Vizele se înlocuiesc doar cu o formă mai accesibilă de cerere de aprobare de întrare temporară în țară, aprobare care nu se mai cheamă viză ci, mult mai elegant, ESTA. (Pentru necunoscători: Electronic Entry Permit). În mare, trebuie să declari online, în vreo nouă pași, cu propria ta mânuță, și ce lapte ai supt de la mamițica Dumitale, iar marele licurici, în nesfârșita lui înțelepciune, sprijinită evident de Ai, decide dacă ești demn să urci în Olimp sau rămâi muritor de rând, în cutiuța ta națională – mă rog, europeană…
Pr0misiuni de „Frate Marcel” si „Frate I0nel” sa treaca puntea, la alegeri.
Mai intre si Werner direct0r, sef, prim ministru pe undeva.
Cam toata lumea! Pentru tine e ok catre est