Imediat după constatarea unei contravenții, polițiștii ar putea genera un cod pe care șoferul să îl scaneze cu telefonul și să plătească pe loc sancțiunea, utilizând cardul bancar. Codul QR va fi integrat pe procesul verbal.
Măsura este gândită pentru a simplifica procedurile administrative și pentru a reduce timpul de achitare al amenzilor. Totodată, pentru a crește gradul de colectare a acestora.
„Amenzile vor putea fi achitate într-un cont unic național, iar procesele verbale vor putea fi emise și gestionate electronic, cu serie unică și posibilitatea de a include coduri QR. Plata prin codul QR va funcționa foarte simplu. Procesul verbal va putea include un asemenea cod, iar prin scanarea lui cu telefonul se vor prelua automat datele necesare plății, și anume suma, seria procesului verbal și contul unic. Astfel, amenda va putea fi plătită imediat, online, inclusiv de pe telefon, fără completarea manuală a datelor și fără căutarea contului instituției care a aplicat sancțiunea”, a explicat, pentru Digi24, Alexandru Popa, ofiter al Direcției Rutiere.
Este o propunere inițiată de Ministerul Afacerilor Interne. Este doar una dintre modificările propuse de autorităţi în ceea ce priveşte legislaţia rutieră.
Sancțiuni pentru șoferii care folosesc benzile dedicate autobuzului/ tramvaiului
O altă schimbare importantă vizează șoferii care folosesc ilegal benzile dedicate transportului în comun. Autoritățile vor ca aceștia să poată fi sancționați fără să mai fie opriți în trafic, ci doar pe baza imaginilor surprinse de camerele instalate pe autobuze sau tramvaie.
În plus, Ministerul Afacerilor Interne propune introducerea vitezei medii. Este o metodă deja folosită în mai multe state europene. Sistemul măsoară viteza unui vehicul pe un segment de drum, între două puncte de monitorizare. Astfel, dacă viteza medie depășește limita legală, șoferul va putea fi sancționat.
Ministerul Afacerilor Interne propune şi interzicerea acesului pe autostrăzi şi pe drumuri expres a şoferilor care au permis de conducere categoria B1. În prezent, legislaţia permite accesul tuturor vehiculelor care pot depăși viteza de 50 de kilometri/oră.
Proiectul de lege ar urma să intre în vigoare în perioada următoare.
De câteva zile, şoferii au acces online la istoricul amenzilor pe platforma Ministerului de Interne. Pot vedea direct şi câte puncte de penalizare au iar atunci cand se adună 15 puncte, sistemul le arată că dreptul de a conduce este suspendat si că trebuie să meargă la poliţie pentru a preda permisul.
Sper ca ministrul de finante are atata minte sa nu lase milioanele de militieni sa incaseze amenzi in numerar. Epoca-computerelor este mult mai simplu sa se uite de numerar la amenzi. Sau sa fie folositi nepalezi si ceylonezi sa sune la usile amendatilor si apoi sa fuga, hahaha !