Se scot armele grele! Și rușii, și americanii

UPDATE Administraţia Vladimir Putin a anunţat, miercuri, iniţierea unor exerciţii ale unităţilor militare din cadrul Forţelor Balistice Strategice, care deţin rachete nucleare, în contextul tensiunilor cu Alianţa Nord-Atlantică şi Uniunea Europeană, informează BBC News.

Exerciţiile militare vor implica o nouă versiune a rachetelor balistice intercontinentale Iars, aflate în uz din 2007.

Ministerul rus al Apărării a comunicat că exerciţiile Forţelor Balistice Strategice vor avea loc în regiunea Ivanovo, situată în apropiere de Moscova, cu participarea a 1.000 de militari şi a peste 100 de vehicule.

Deşi Forţele Balistice Strategice se referă la rachetele nucleare, Ministerul rus al Apărării anunţă că în cursul acestor exerciţii nu vor fi lansate rachete, ci vor fi verificate doar modalităţile de poziţionare a sistemelor şi capabilităţile de protejare a acestora de atacuri.

Manevrele Forţelor Balistice Strategice au fost iniţiate imediat după ce Statele Unite au anunţat că vor furniza Ucrainei sisteme avansate de artilerie.

UPDATE Rusia a finalizat testarea rachetei de croazieră hipersonice Zircon şi o va desfăşura înainte de sfârşitul anului pe o nouă fregată a Flotei Nordului, a anunţat miercuri un înalt oficial militar rus, citat de Reuters.

Aleksandr Moiseev, comandantul Flotei Nordului, a declarat că fregata Amiral Golovko va deveni prima înarmată permanent cu Zircon, a relatat agenţia de presă rusă TASS, citată de Reuters.

Preşedintele Vladimir Putin a descris Zircon ca parte a unei noi generaţii de sisteme de arme de neegalat, capabilă să zboare cu viteze de nouă ori mai mari decât viteza sunetului.

Ministerul Apărării rus a anunţat săptămâna trecută că a testat cu succes lansarea unei rachete de croazieră Zircon de pe o navă din Marea Barents către o ţintă aflată la aproximativ 1.000 km distanţă în Marea Albă.

Statele Unite „vor furniza ucrainenilor sisteme de rachete şi muniţii mai avansate, care le vor permite să lovească cu mai multă precizie ţinte cheie de pe câmpul de luptă din Ucraina”, a scris preşedintele Joe Biden într-un articol pentru New York Times, publicată marţi, transmite miercuri AFP.

Un înalt oficial de la Casa Albă a clarificat într-o discuţie cu presa că este vorba despre sisteme de rachete de artilerie de mare mobilitate HIMARS (High Mobility Artillery Rocket System), adică lansatoare de rachete multiple, montate pe blindate uşoare.

El a indicat că echipamentele trimise armatei ucrainene ar avea o rază de acţiune de aproximativ 80 de kilometri. Aşadar, nu sunt sisteme cu rază foarte lungă de acţiune, de câteva sute de kilometri. Aceste echipamente fac parte dintr-o componentă nouă, mai mare, a asistenţei militare americane pentru Ucraina, în valoare totală de 700 de milioane de dolari, despre care urmează să fie publicate detalii miercuri.

Afirmând că doreşte ca Ucraina să fie „în cea mai puternică poziţie posibilă” în cazul unor negocieri cu Rusia, preşedintele american a ţinut să precizeze:”Nu încurajăm Ucraina şi nu oferim Ucrainei mijloacele de a lovi în afara graniţelor sale”. Preşedintele Joe Biden a fost în mod constant preocupat de la începutul conflictului să nu furnizeze arme care să pună Statele Unite într-o situaţie de cobeligeranţă alături de Ucraina.

În articolul apărut în New York Times, preşedintele democrat mai asigură, într-un moment în care armata ucraineană se confruntă cu o ofensivă rusă extrem de intensă în estul ţării, că „nu va face presiuni asupra guvernului ucrainean, în privat sau în public, pentru a face concesii teritoriale”.

Forţele ruse au obiectivul declarat de a controla întregul mare bazin minier al Donbasului asupra căruia forţele separatiste pro-ruse susţinute de Moscova au preluat controlul parţial în 2014. Marţi, militarii ruşi cucerit o mare parte a oraşului strategic Severodoneţk.

Ucrainenii au solicitat de ceva timp lansatoare de rachete care să le permită să lovească în profunzime poziţiile forţelor ruse şi, în acelaşi timp, să îşi plasează bateriile mai departe de front.

Congresul american a deblocat recent un nou ajutor, în valoare de 40 de miliarde de dolari, pentru a finanţa furnizarea de armament Ucrainei.

Kremlinul a acuzat miercuri Washingtonul că „toarnă gaz pe foc”, după anunţul livrării de sisteme de rachete americane către Kiev pentru a respinge ofensiva rusă în Ucraina, relatează France Presse şi Reuters.

„Linia SUA este de a lupta împotriva Rusiei până la ultimul ucrainean. Asemenea livrări nu încurajează conducerea ucraineană să dorească relansarea negocierilor de pace”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov.

„Statele Unite toarnă în mod deliberat gaz pe foc”, a subliniat el.

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat că furnizarea de către Statele Unite a sistemelor de rachete avansate Ucrainei implică riscul ca o ”ţară terţă” să fie atrasă în conflict, relatează The Guardian.

Întrebat dacă mişcarea SUA a crescut şansele ca o ţară terţă să fie implicată în conflict, ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a spus: ”Asemenea riscuri există cu siguranţă”, potrivit Reuters.

”Este o provocare directă (din partea Ucrainei), menită să implice Occidentul în acţiuni militare”, a mai subliniat el într-o conferinţă de presă în Arabia Saudită.

Rusia se confruntă cu dificultăţi în ceea ce priveşte exportul de cereale din cauza sancţiunilor impuse navelor sale, a mai afirmat Lavrov.

”Sunt probleme şi cu exportul de cereale ruseşti… Navele care transportă cereale ruseşti au fost vizate de sancţiuni”, a declarat el.

Viceministrul rus de externe Serghei Riabkov a declarat agenţiei de presă RIA Novosti, preluată de Reuters, că Moscova vede ajutorul militar al SUA către Ucraina ca „extrem de negativ”.

Riabkov a făcut referire la planurile SUA de a furniza Kievului HIMARS, Sistem lansator multiplu de rachete cu bătaie mare, ca parte a celui mai recent pachet de ajutor militar.

„Creşterea continuării furnizării de arme sporeşte riscul unei astfel de evoluţii”, a spus Riabkov, referindu-se la o „confruntare directă”. Potrivit lui Riabkov, timp de mulţi ani, Statele Unite nu au încercat să facă nimic pentru a rezolva conflictul din Ucraina, iar după „începerea operaţiunii speciale” ruse, ele „pur şi simplu au dărâmat resturile unei abordări responsabile şi sănătoase a situaţiei” şi „Washingtonul se străduieşte acum să facă totul pentru a provoca o înfrângere strategică Rusiei”

Ucraina a dat asigurări Statelor Unite pentru a garanta că nu va folosi noile sisteme de rachete promise de Washington pentru a viza ţinte în Rusia, a declarat miercuri secretarul de stat al SUA Antony Blinken, relatează AFP.

”Rusia atacă Ucraina, nu invers. Pentru a fi clar, cel mai bun mod de a evita o escaladare este ca Rusia să pună capăt agresiunii şi războiului pe care le-a declanşat”, a declarat el presei, răspunzând acuzaţiilor din partea Moscovei care critică furnizarea acestor noi arme americane.

”În ceea ce priveşte sistemele de armament pe care le furnizăm, ucrainenii ne-au dat asigurări că nu vor folosi aceste sisteme împotriva unor ţinte de pe teritoriul Rusiei”, a adăugat el, alături de secretarul general NATO, Jens Stoltenberg.

Statele Unite „vor furniza ucrainenilor sisteme de rachete şi muniţii mai avansate, care le vor permite să lovească cu mai multă precizie ţinte cheie de pe câmpul de luptă din Ucraina”, a scris preşedintele Joe Biden într-un articol pentru New York Times, publicat marţi.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Author

63 de Comentarii

  1. Drogatii amerlicani sa si faca regula la ei in America ,au peste 700.000 de oameni care dorm pa strazi si anul trecut au murit peste 92 000 de tineri de la drog over dose si peste 40 000 de crime in 2021

  2. America escaladează in mod imbecil războiul. Devine evident că de fapt nu ukranul se luptă cu rusul.. De altfel rusia a spus clar și răspicat de care vor fi urmările. Mă inytreb de unii din america au fost la ORL-ist spre a avea urechile destupate, cu speranța de a mai avea și mansarda mobilată, chiar modest..

  3. Vrajala de adormit copiii, cine ii opreste pe (editat) de fascisti ucrani de a bombarda localitatile din Rusia??? Ceea ce fac acum amerlocii inseamna in fapt inca un pas pentru a se ajunge la un razboi nuclear total NATO-Rusia.

  4. Mda … asta e ca si cum tatal („om de afaceri” milionar si hot) ar face cadou loazei de fiu-sau, drogat si alcoolic, un Lamborghini la implinirea virstei de 15 ani si i-ar spune : „Vezi sa nu mergi cu ea pe autostrada decit cu maximum 50 de km pe ora, si doar pe banda intii ! Am incredere in tine !” …

  5. … sau nu exista rachetele alea cu care s-au laudat. Dar de asta nu te prinzi daca umbli cu capul gol ca balerinele.

  6. Cică trei firme americane au cumpărat 16 milioane de hectare teren arabil in Ucraina, adicătelea mai mult decât suprafața arabilă a României. Așa se explică de ce americanii dau armament ucrainienilor ca sa le apere proprietățile cumpărate pe nimic. Nu mai zic de toate silozurile din Ucraina și din Romania care au încăput pe mâna americanilor. Ce ne iubesc americanii dezinteresat de ne obligă să luptăm sa le apărăm cumpărăturile, adicătelea banii!

  7. Pana s-or decide americanii sa le trimita rachete cu raza lunga, ne vom trezi cu rusii la Sulina si cu Kievul ocupat.

  8. Aia stiu bine ca Jelinsky va ‘gresi’ tintele si rachetele vor ajunge in orase rusesti.De fapt asta se vrea, un razboi mult extins.

  9. Ilenuto, pentru prima oara fac o exceptie si zic : „Sa ai gura aurita !” … Desi, la ce o folosesti de obicei, nu iti trebuie sa fie chiar aurita (mai degraba gaurita ? …) (ps : revin si corijez, nu la Sulina, ci pe malul opus, la Chilia Veche)

  10. Asistăm la un WW hibrid nerecunoscut de nimeni în care toată lumea pierde pentru că nimeni nu pare a dori pacea.

  11. Rămane cum am stabilit:conditiile puse sunt de ochii lumii,SUA doreste distrugerea Rusiei Bolsevice,statul muncitorilor si tăranilor,mai ales al tăranilor Lui Putin ii se potriveste aforismul lui Bonaparte” “Prostia nu e un handicap în politică”.

  12. Rachete cu raza scurta,cu raza lunga si mai nou cu raza mai lunga.

  13. Usor usor si „neinspirat” se ajunge la razboiul despre care multi nu vor sa constientizeze extinderea lui! Cat mai e pana la sfarsitul lui 2022 si aparentul de la coltul strazii 2023 pentru a trai pe viu teroarea razboiului care acum in Romania, este economic, social si psihologic pentru a distruge mentalul si increderea de sine! Putin mai e si apare razboiul militar. Cica sunt toti contea arme, contra poluarii, contra incalzirii globale! Marsh cu manipularile de doi centi!

  14. Dacă Ucraina va primi aceste rachete, sunt convins că Rusia va ocupa și va face una cu pământul un teritoriu egal cu raza lor de acțiune sau va amplasa mult mai repede în teritoriile cucerite baze militare definitive, cu sisteme de interceptare a rachetelor.
    E din ce în ce mai clar că Rusia și-a cam atins obiectivele teritoriale (mai are câțiva metri prin Donbas) și, dacă pentru a-și apăra cuceririle e nevoie să distrugă jumătate de Ucraina, o va face fără rețineri.

  15. Si de ce sqa nu atace ucrainenii teritoriul Rusiei, doar rusii sa aiba voie?Si de ce sa nu ocupe si ei teritorii rusesti, daca pot? Ce, numai rusii sa ocupe teritorii ucrainene? Ma refer la Kuban si alte teritorii istorice ucrainene in nord si est, ramase la Federatia Rusa. La razboi, ca la razboi, folosesti toate mijloacele pt. a-ti infrange adversarul. Americanii ne imbie pe noi, pe polonezi si pe altii sa ne punem in pericol pt. ucraineni, dar le e teama ca daca dau rachete din astea ucrainenilor si astia ataca Rusia pe teritoriul ei cu ele, sa nu trimita putin cateva rachete si pe teritoriul american. Cu alte cuvinte, nu ne pasa de romani, polonezi si alti fraieri,dacase expun riscului, numai noi, americanii, sa nu patim ceva, ca ne punem populatia in cap.Si noi, mai credem ca fraierii, ca o sa ne apere NATO de rusi!

  16. Da, acum e clar, razboiul va fi razboi, iar Rusia va distruge definitiv ucrania lasand la o parte menajamentele de pana acum a protectiei populatiei civile.

  17. In timp ce Occidentul proiecta si fabrica arme de anii 1980-2000 , rușii cercetau și proiectau rachete hipersonice capabile să lovească orice punct de pe Terra cu șanse foarte mici de a fi interceptate. Ghidată si cu GLONASS !
    ACUM OCCIDENTUL A REALIZAT CA ESTE IN
    OFFISIDE ȘI E PANICAT. Nu vrea niciun fel de război cu RUSIA ! Sigur ca nu vreți.
    Bunăstarea,confortul, egoismul, aroganța și lasitatea OCCIDENTULUI
    primește notificare de la ruși;
    stați cuminți că vă termin!
    Ce valoarere mai au portavioanele extrem de scumpe Intr O confruntare cu RUSIA ? Submarinele dotate cu tot felul de rachete ,DA sunt arme de temut pt oricine.
    Nu e admisibil, nu e uman, nu e moral ce face armata Rusiei in Ucraina !
    Să distrugi complet o țară e o CRIMĂ! O minte normală, sănătoasă nu poate face așa-ceva.
    Dar cate grozăvii nu au făcut rușii in ultimii 100 de ani .

  18. @ Oana
    De unde știi ce face armata Rusiei in Ucraina ?
    De la cei care ti-au spus ca
    ,,Te vaccinezi, te IMUNIZEZI,, ? ?

  19. … iar ukranii vor repecta la virgula! Hai sa fim seriosi, „raketa” a scapat de sub control, a fost deviata de insusi rusii! Scuze se vor gasi! Nu dati maceta maimutei, ca-si taie ouale!!

  20. Am aceeași părere cu @Alcibiade. O ripostă ucrainiană peste gardul Rusiei ar dezlănțui un dezastru (nu pot ști cum se va termina dar bine nu va fi). Puțini înțeleg relația istorică dintre cele două popoare și amestecul lor demografic și puțini acceptă că Putin a evitat intr-adevăr să nimicească otova civili (așa cum au facut alții, mai „civilizați”, nu demult), cu excepția cladirilor civile din care se trage sau a civililor înarmați (cu toată propaganda agresivă și incoerentă a lui Jelenski, trebuie spus că ucrainienii se luptă ascunzându-se printre civili sau din clădiri civile, spitale, grădinițe etc ca apoi să urle că rușii bombardează grădinițe..). Dar dacă USA trimite acele rachete (pe care ucrainienii le vor folosi fără îndoială, că altfel pt ce naiba le mai trimiți?!) va ieși un măcel necontrolabil care cu siguranță va da și pe din-afară.. Doamne, dă-le tuturor mintea cea bună, și la est și la vest!

  21. Rusilor sa li se dea peste bot ca unor porci salbatici ce sunt. Ei nu inteleg altfel de argumente in afara parului in cap.

  22. @tibi1/Daca ii urasti asa d emult pe rusi de ce nu te duci voluntar in Ucrana ca sa-i mananci pe rusi pe paine? Nu mai freca menta pe forum c-o freci de pomana. Ucranii tot vor fi infranti.

  23. Stai linistit Gelu ucrainenii nu vor fi invinsi niciodata dar nu intelegi tu asta. Si-au castigat un loc de frunte in lumea in care libertatea si democratia sunt valori supreme…

  24. @maleficiente bati campii.Rusia nu detine teritorii ukrainiene pentru simplu fapt ca acest stat NU a existat pana la gruzinul Stalin care a luat teritorii de peste tot,mai ales de la Rusia si a infiintat aceasta republica. Kubanul nu a fot niciodata al Ukrainei, ci”patria” kazacilor.
    Istoria regiunii este mult mai complicata si ar trebui sa ne intoarcem la Istoria statului polono-lituanian.Faimosi erau cazacii de pe Don,din regiunile Uralului, ca și din Siberia. Cazascii la care te referi sunt cei din regiunea Zaporojie. Deși, începând cu sfârșitul secolului al XVIII-lea, cei mai mulți cazaci zaporojeni s-au mutat în regiunea Kuban din Rusia și deși ei nu se consideră ucraineni, mulți istorici îi consideră ca precursori ai națiunii moderne ucrainene. În zilele noastre, există în Ucraina o serie de organizații care încearcă să revigoreze stilul de viață căzăcească.

  25. Rușii ar trebui să radă de pe fața pământului centrul de comandă al armatei ukronazis din kiiev și să termine odată cu războiul. Prea s-au purtat cu mănuși până acum în Ukhraina. Iar orice soldat sau mercenar străin care oficial nu are ce căuta între combatanții ukronazis, făcut pachet și trimis în Siberia la reeducare.

  26. cand rusii au adus rachete in cuba, consilierii americani ai genocidului urlau in cor: RAZBOI NUCLEAR! un singur PRESEDINTE A SPUS „NU”. omenirea a ramas fara asemenea oameni. de la Reagen si Thatcher se pare ca oamenii de valoare au pierit. adevaratii conducatori vertebrati. suntem condusi de fosile si la fosile vom ajunge…
    https://www.youtube.com/watch?v=G9ozf4-It0w

  27. Păi, mai e un pas doi și americaq va livra arme nucleare ukranului,.E o poziție a unei organizați defensive ??? Sau e escaladarea voită a unui război care poate ușor degenera.. Rusia are dreptul de a RIPOSTA.. Deci de acum rusia nu mai e agresorul..Dacă ukranul disperat, care vrea din răsputeri ww3, apucă la arme de disrtugere in masă, cu siguranță bomba atomică va fi pusă in funcție,.. utilizată.. PENTRU CĂ A FOST AVERIZAT ȘI PREVENIT AMERICANUL.. E la latitudinea americanului de cum se distruge ukraina, de care evident nu le pasă.

  28. Cum bomba atomica nu va mai fi folosita niciodata , singura sansa ca SUA & NATO sa invinga Rusia si China este SUPERIORITATEA TEHNOLOGICA MILITARA.

    PS….exact ceea ce se testeaza de cativa ani la west de Rusia si la est de China.

  29. Ucranii vor fi facuti una cu pamantul. Viteji de ucrani sunt viteji doar cand lupta avandu-i pa civili drept scuturi. Ucrana la sfarsit va fi doar o amintire. La fel ca si multe tari care vor intra in razboi contra rusilor. Iclusiv Romania daca satanacii de la la Bucurseti ne vor baga si pe noi in ciorba lor.

  30. tibi1 – ucrainenii nu vor fi invinsi niciodata ,dar rusii pas cu pas micsoreaza Ukraina in fiecare zi si ma intreb daca nu cumva chiar dumneata nu prea intelegi asta si arunci vina pe Gelu. Frustarea este cit se poate de vizibila la dumneata .

  31. Vai ce ma distrez cu putinoizii de pe aici.
    Mai baieti, cand in PIB-ul mondial tu esti un stift, asa cum e Rusia, nu te apuci de razboaie.
    Razboiul costa multi bani.
    Bani pe care Rusia nu-i are.
    Maimutele alea pe la tv rusesti care demilitarizeaza NATO, o tampenie.
    Cand tu ai decat 5-6% buget la aparare fata de alianta cu cine vrei sa te bati taticule.
    Numai aviatia NATo intra peste rusi in doua zile ii termina.
    Aia cu nuclearele, sa vorbim vorbe.
    Numai sa incerce si Rusia e decupata de pe harta.
    Chiar nu se vede ca toata lumea face misto de ei cand sar la gat cu nuclearele.

  32. Pt Max
    Poate nu sunt informată .
    Dacă planează flori, construiesc șosele,locuințe,grădinițe,teatre, etc arunci imi cer scuze.
    Eu am văzut altceva pe la diverse televiziuni. Distrugeri,morti și foarte multi refugiați ucrainieni M-au dezinformat?

  33. Rusilor care vorbesc ca proasta la televiziuni de tari distruse si milioane de morti, ca urmare a folosirii armelor nucleare sa fie declarati criminali de razboi

  34. @tibi1
    Sa le spui despre libertate si democratie lui Asagne si Snowden… poate incerci si cu Panama Papers – a fost sinucisa in democratie…
    Da, stiu… nu se pune… numai „rusii este rai”…

  35. @Oana
    Si eu am vazut la televizor cum un tanc a trecut peste o masina si toata lumea „libera” era oripilata ca „rusii este rai”… dar ce sa vezi: tancul era condus de un soldat ucrainean !!!
    Si am mai vazut cum rusii i-au omorat pe cei din Insula Serpilor, si tot ei i-au inviat pe toti !!! … asa „minune” nu s-a mai pomenit de peste 2000 ani…

  36. citez din articol :
    Congresul american a deblocat recent un nou ajutor, în valoare de 40 de miliarde de dolari, pentru a finanţa furnizarea de armament Ucrainei.”
    Asta inseamna ca fiecare om de pe planeta da 5$ pentru armele ucrainei , prin devalorizarea dolarului ii vor lua de la toti, chiar si de la africanii aia care traiesc cu 2$/pe zi.
    Cata ticalosie!

    Dar nu ast

  37. Bre,vor ajunge ucrainii sa plateasca ,,ajutoarele,,de sute de milioane de coco si rablamentul militar de vor prinde panze de paianjeni la fund de foame.Ghi-ni-on.Bre,americanii sunt neam de negustori si nciodata n-au dat un dolar moca ,fara sa se asigure ca il primesc inapoi si mai fac basca alti 9 dolari pe langa.Prostanacul ala de Jelenski da graul pana la ultimul bob in contul ,,ajutorului,,in arme, fara sa se gandeasca ca pune umarul serios la un Holodomor 2.0 de talamb.Ghi-ni-on.Bre,vedezi ca este filmut cu piticul Jelensky in chiloti de canta la pian cu cocoselul in clape de ,,progresist,,ce este.He..he..he..Asta e presul ucrainilor pentru care mor ca fraiericii de cred ca este ,,erou,,national.Ghi-ni-on.

  38. @Marco Silva: aia 700 000 de americani care dorm pe strazi sunt, de fapt, vreo 50 de milioane. Tipi care, în marea lor majoritate, MUNCESC (juma’ de norma, part-time), dar care, CU SALARIUL PE CARE-L PRIMESC, NU-SI POT PERMITE O CHIRIE. Dorm în parcuri, pivnite, pe casa scarilor de prin blocuri, CIMITIRE.@Oana : dezinformezi, si cu rea-vointa, din fanatism rusofob. RUSIA actioneaza în UCRAINA în LEGITIMA APARARE (cf. REZOLUTIILE ONU: INTERVENTII ÎN APARAREA UNEI MINORITATI EXTERMINATE. Habar n-ai de normele legale, dar de vârât, te vâri). POROSCENKO, 2014 : „voi” (adica ucrainienii „de sânge”, „puri”), „veti avea tot, ei” (adica rufosonii), „nu vor avea nimic: NICI SALARII, PENSII, CASA, MASA, APA”. Tipul tinându-se de cuvânt. PLUS Ca din 2014, rusofonii din Ucraina = BOMBARDATI. Asa a facut România cu ungurii si restul nationalitatilor? I-A BOMBARDAT, madam care apara genocidari ? Nazista de Albrecht insterzice mass-media ruse-n Europa CA SA NU SE MAI AFLE DE GENOCIDUL SUFERIT DE RUSOFONI sirestul nationalitatilor din Ucraina, din 2014 si pâna la interventia Rusiei în apararea lor. Magistralele de apa POTABILA din Donetk-Lugansk-Crimeea = distruse de nazistii de la Kiev. Nasterile în rândul minoritatilor nationale (români, inclusiv) = NEÎNREGISTRATE. SCOLI CU LIMBA DE PREDARE ale MINORITATILOR NATIONALE (românesti, inclusiv), DESFIINTATE. Ori ti-ar fi placut sa sa fi murit arsa de vie, ca rusofonii de la Odessa, 2014, Teatrul si Casa Sindicatelor (138 de persoane)?!!! Nerusinata ordinara! si tu, si restul clicii rusofobe de pe forum !

  39. Marco Silva Pristule, in WW@ de nu erau „drigatii” americani, Rusia ar fi fost spulberata. Asa-i ca esti un prost ce pune botul la propaganda rusa? Cauta naibii sa vezi ajutorul dat de americani rusilor. Rusii nu si-au achitat datoriile fata de americani daca o luam asa. Ai grija ,nu mai da limbi ca Putin deja e hoit.

  40. Dacă vecinului din dreapta îi faci cadou un cuțit cu care să-l omoare pe vecinul din stânga, asta se numește act de caritate sau donație. Dar dacă vecinului din dreapta îi faci cadou o pușcă cu care să-l omoare pe vecinul din stânga, asta se numește cobeligeranță. Ăștia s-au tâmpit de tot și vor efectiv să ne tâmpească și pe noi.

  41. ucraina este un stat infiintat de nemti in 1917,marit artificial de stalin, va disparea ca stat in urma acestui razboi.Zepulinski ,drept multumire,va fi bagat la mititica.

  42. Toata stima pentru virsta senectutii! Dar cind indivizi nonagenari ca Soros isi baga nasul unde nu-i fierbe oala si stabileste el un mod de viata pentru omenire, fara sa-i ceara nimeni acest lucru, atunci acest tip de indivizi ar trebui imbracati cu camasi speciale ci minecile legate la spate si inchisi in camere pentru o singura persoana!

  43. SALVAMAR Sa mori tu ca Ukraina nu este un stat format inaintea Rusiei? De ce unii defilati cu prostia in mod arogant? Nu stii carte,dar tupeul e mare. Tu esti ala care a iesit cu Sosoaca la proteste?

  44. tetea – Si eu ma amuz cind vad atitea spalati pe creier ,asa cum esti dumneta !

  45. @Salvamar Si ambele Moldove, plus Delta si Maramuresul sunt tot teritorii istorice ucrainene.Si estul Slovaciei, sud-estul Poloniei si sudul Bielorusiei tot teritorii istorice ucrainene sunt.

  46. Pt ce as fi frustrat?? Pt ca rusii se bat ca chiorii cu cei mai buni frati ai lor?? Pt ca se naste un popor demn care le va fi dusman rusilor si prieten noua?? Ca balticii finlandezii polonezii romanii victimele navalirilor acestor salbatici se solidarizeaza in jurul lumii civilizate?? Ca ni se confirma ca cel mai bun lucru in istorie care ni s-a intamplat a fost aderarea la UE si NATO?? Ca aveau drepatate parintiii si bunicii ca de la salbaticii de la Rasarit nu a venit nimic bun?? Atunci ii credeam si nu prea, acum e clar…cine vrea spre Est n-are decat se duca…e liber…nu gonim pe nimeni fiecare poate opta liber

  47. Vadim spunea ca „SUA mor daca nu au un razboi la 5 ani”. Actuala „operatiune speciala” din Ucraina este provocata de SUA, dar si de Rusia care a pus imediat botul, pentru ca le permite sa testeze armele noi si sa le consume pe cele vechi, dar sa si acapareze teritorii bogate in resurse naturale (carbune, metale, cereale, petrol, gaze, etc).

  48. @putina sparta Si daca rusu era terminat cine venea la rand? americanu si englezu…

  49. fregata Amiral Golovko este urmatoare pe lista navelor care vor fi scufundate de armata ucrainiana Toata flora rusa din Marea Neagra care va trage impotriva Ucrainei va fi scufundata

  50. Pana la urma tot ajungem la nucleara. Dupa care vor fi doar insule de supravietuitori. Ptr o vreme, pana norii radioactivi vor acoperi toata atmosfera.
    Abia atunci elanul razboinic se va linistii, ptr ca nu va mai fi nimic de cucerit, de hegemonit, nicio afacere de facut pe seama mortilor altora.

  51. LA si NY cat de curand nu or mai fi. Iar in final 600 milioane de cetateni ai planetei vor muri de ciupercute.

  52. … toți sunt superdocți ,super democrați,apărători ai libertăților –părinte UNU și PĂRINTE DOI :;ORGAN UNU ȘI ORGAN DOI,LIBERI LA MAIMUȚE, DAR…DAR LA DOCTRINA MONROE NU SE MAI GÂNDESC DEMOCRAȚII AFGANIFUGI??? adică fiecare-n emisfera lui!!!

  53. Dintre toti putinistii ăștia ,gelu purcelu e cel mai periculos.Ăstuia i ar trebui interzis să gândeasca ,dupa ce că e incoerent mai se si bucura de eventuale nucleare lansate de „pretenii” ruși.Mai e si Paulian stupizescu dar ăla e doar prost

  54. Chiar dacă azi e și ziua ta, n-ai voie sa bei decât sampanie fără alcool!…

  55. Vai ce agitatie i-a cuprins pe filo-putinisti ca americanii dau rachete mai bengoase ucrainienilor uitand ca americanii,alaturi de britanici si chiar de rusi,au garantat pacea si integritatea teritoriala a Ucrainei si de aia au dreptul sa ajute Ucraina ca este o tara invadata de porci. Ma intrb oare cati rusnacii cand au trecut ei prin Romania au lasat ei prin pasaraici stramosi si parinti ai acestor putinisti neispraviti care,de fapt,sunt disperati ca nu mai ajunge Putina si la ei ca sa-i salveze de americanii astia verosi care le-a ridicat si lor,cat de cat,nivelul de trai numai cu simpla prezenta a americanilor pe aici,ca altfel nimeni nu mai venea sa mai faca vreo investitie serioasa pe aici care sa ne mai salveze de foamea aia din anii ’90 si eream acum ca ucrainienii ca cei mai saraci din Europa si buni de calcat in picioare la orice ora de talharii rusi,aia fiind niste putori care sunt ei obijnuiti cu jaful inca de cand au facut ei imperiu pe lume.Iar escaladarea o fac intodeauna invadatorii si nu cei care se apara si care au tot dreptul sa se apere si sa fie ajutati de altii,ca asa a fost de cand lumea.

  56. @tetea: nu stiu de unde scoate lumea ca Rusia nu are bani. Banca centrala va avea grija sa alimenteze tara cu suficient de multe ruble. Voi confundati Rusia cu jalnica economie „modernizata” de FMI a Romaniei care a inchis toate fabricile. Rusia produce cam tot ce are nevoie, pe ruble. Restul importa din China, tot pe ruble in principiu.

  57. @ Vaccinatu Psihopatu Covidatu
    ,,Cine nu e cu noi e impotriva noastră,,
    și
    ,,Dai in mine, dai in tine, dai in fabrici si uzine,,.
    Exact cei care urlați impotriva Bolșevismului afișați o gandire de talibani bolșevici.?

  58. @deeper: trebuie sa fii posesor al unei schizofrenii deosebite sa numedti tepele gen bechtel si miliardele aruncate pe arme absolut inutile „investitii”… Sau demolarea totala a bazei industriale, pierderea dreptului asupra resurselor proprii ca binefacere. Foamea pre ’90 se putea rezolva imediat din pix, eram o tara puternica atunci…

  59. @Vaccinatu psihopatu covidatu/Nu mai, zama de lopata in devenire, nuclearele vor fi lansate cu Incuviintarea Sfantului Bunului, Rabdatorului si Dreptului Dumnezeu pentru a curata lumea asta de satanistii ce umbla cu Resetarea in gheare.

  60. In momentul in care Rusia a folosit arme termobarice, rachete cu raza lunga de actiune. Nici nu este nevoie de 1000km sau 300km, dar 80km si arme de calitate fata de ce detin rachete sovietice de 60 de ani, care daca ajung la 20km si neghidate. Situatia ar fi fost alta, mai echilibrata pe campul de lupta.

  61. Folosirea de arme nucleare chiar si de o putere mica langa granitele Rusiei, norul radioactiv se poate intoarce spre Rusiei. Desi este cea mai mare tara din lume din Asia pana in Europa, numai Rusia europeana este cel mai dens populata si dezvoltata econimic in raport cu restul din Asia. Greul industriei este in Europa dincoace de Urali. Utilizarea de arme nucleare tactice improbabila

  62. ”Si de ce sa nu atace rusii teritoriul Americii, doar americanii sa aiba voie?”

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.