Nicu Covaci, operat pe creier

 Veste tristă. Nicu Covaci, liderul formaţiei Phoenix, a fost operat de urgenţă pe creier, vineri.

Intervenţia a avut loc la Spitalul Judeţean din Timişoara.

In urmă cu aproximativ două săptămâni liderul trupei Phoenix ar fi început să simtă că îi amorţeşte faţa. Apoi a început să îi fie afectată vederea. Atunci a hotărât să îşi facă un RMN, iar rezultatele indicau o problemă gravă.
Diagnosticul pus de specialiştii de la Secţia de Neurochirurgie a Spitalului Judeţean Timişoara, a fost ”proces expansiv intracranian”. Apoi, printr-o intervenţie care a durat aproximativ 6 ore, a fost extirpată chirurgical o tumoră de pe creier, iar mostre din formaţiune au fost trimise la laborator. Analizele vor arăta dacă aceasta este de natură malignă sau benignă.
Operaţia a decurs bine, afirmă medicii, iar evoluţia stării de sănătate a lui Nicu Covaci este una bună.
Acesta este încă intubat, pe secţia ATI a Spitalului Judeţean, însă, potrivit medicilor, ar putea fi detubat în următoarele ore.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

10 Comentarii

  1. Prin câte a trecut acest om, greutăți uriașe fara a se plânge, va scăpa cu brio și din acest necaz! Omul are viață lungă, până aproape de 100 ani chiar dacă rămâne singur cuc sufletește in urma unor pierderi îngrozitoare in familie(decese sau accidente grave). Multa sănătate, omule!

  2. Se zice că nu Beatles-ii și-au scris cântecele, melodi și versuri. Pare adevărat dacă ne gândim că nu se potrivesc cu vîrsta la cere le-au cântat prima oară, a fost cineva, sau mai mulți, mai trecuți prin viață. Au fost creația serviciilor.
    De ce ar fi fost altfel cu Phoenix sau alte grupuri de la noi? („În Grecia și Roma Antică, pasărea Phoenix era asociată cu civilizația feniciană…”)

  3. Multă sănătate! Primul concert rock la care am participat a fost la promovarea albumului Cantafabule (sau Cantofabule). Excepțional, dublul album vinil e la loc de cinste în bibliotecă.

  4. „Iata, vine din nou,
    Cel hranit cu numai roua
    De la Livan,
    Intr-acest an,
    Al noualea

    Preajma bland,
    Inmiresmand,
    Rugu-i fumegand

    Nascutul din ou
    Si hranit cu numai roua,
    In rosu nimb,
    Intr-acest timp,
    Al noualea

    Rodnic foc,
    Si nou izvod,
    Arderea-i de tot”

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.