AMR şi UNJR cer anularea Hotărârii prin care s-a înfiinţat „Consilierul de etică”

AMR şi UNJR, cele două importante asociaţii profesionale din Justiţie, ne-au trimis la redacţie un document excepţional în favoarea independenţei magistraţilor, prin care au deschis acţiunea în contencios pentru anularea Hotărîrii nr. 434/17.05.2016 a Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, prin care s-a reglementat instituția „consilierului de etică”.

Documentul este semnat de cunoscutele judecătoare Gabriela Baltag (preşedinta AMR) şi Dana Gârbovan (preşedinta UNJR) şi precizează că „prin punerea în aplicare a dispozițiilor Hot. CSM nr. 434/2016, în forma și în procedura în care sunt reglementate, fără o fundamentare legală reală, s-ar ajunge, în mod efectiv, la crearea unor structuri paralele și la acordarea unor competențe extinse consilierilor de etică, pe baza cărora aceștia pot întreprinde demersuri concrete cu privire la statutul unor magistrați, pornind de la propriile aprecieri”.

Drept urmare, adaugă cele două asociaţii: „O astfel de situație ar conduce la efecte negative vizibile în rândul colegilor dintr-o instanță… S-ar crea, astfel, premisele pentru ca un terţ faţă de actul de justiţie, și anume, consilierul de etică, să poată interveni, din oficiu, în activitatea judiciară desfăşurată de judecător, o activitate esenţialmente independentă, garantată ca atare la nivel constituţional”.

Vă prezentăm mai jos textul integral al acţiunii în contencios administrativ, deschisă de AMR şi UNJR:

Dincolo de analiza juridică excepţională, acest document atrage atenţia prin formularea clară a poziţiei magistraţilor faţă de instituţia „consilierului de etică”: „Se creează, prin urmare, un sistem oficial „de informatori”, la nivelul instanțelorvizate, legalizat prin intermediul Hotărârii nr. 434/2016, în măsură să reclădească intențiile unui regim trecut, ale unui sistem care, la data elaborării, s-a bazat, la rândul lui, pe demersuri de informare, justificate pe intenții de bună – credință. Acest sistem de informatori va fi întemeiat pe surse care vor putea fi utilizate oricând împotriva fiecărui judecător „sfătuit” de un consilier de etică.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ion Spânu 1818 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.