ANAF a pus ochii pe unele persoane fizice. Despre cine este vorba!

Inspectorii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) au descoperit persoane fizice care au avut vânzări online de peste 1 milion de lei, într-o lună, a declarat miercuri șeful instituției, Lucian Heiuş, menţionând că în acele cazuri este vorba despre evaziune fiscală.

„Le mulţumesc marilor firme de curierat că au depus această declaraţie (declaraţia 395, n.r.). Deja avem informaţii foarte clare şi sunt în pregătire nişte acţiuni ale Antifraudei pe aceste mecanisme. Vă spun că am descoperit persoane fizice care au avut vânzări online de peste 1 milion de lei într-o lună. Deci, acolo clar că este evaziune fiscală şi deja suntem în faza finală. Cred că la începutul lunii aprilie câteva zeci de asemenea persoane vor fi verificate de Antifraudă”, a afirmat Lucian Heiuş, cu ocazia prezentării raportului de performanţă pe anul 2022.

Preşedintele ANAF a precizat că se referă la comerţ online.

Totodată, el a menţionat un studiu în care s-a analizat comportamentul fiscal al contribuabilului român şi din care a reieşit că aproximativ 60% dintre contribuabili considerau normal să nu plătească un impozit „dacă pot să nu plătească”. În context, şeful Fiscului consideră că este nevoie de o instruire, o educaţie fiscală în şcoli.

„Ştiu de un studiu care a fost făcut cu asistenţa Băncii Mondiale în urmă cu câţiva ani, în care s-a analizat comportamentul fiscal al contribuabilului român, respectiv acela moral – aşa a fost denumit moralul fiscal şi, din păcate, undeva la 60% dintre contribuabili spuneau că li se pare normal dacă pot să nu plătească un impozit, să nu-l plătească. Şi aici trebuie să lucrăm mult. Şi noi, ca şi ANAF, am şi demarat o acţiune în acest sens şi chiar prin Legea educaţiei dorim să se facă o instruire, o educaţie fiscală în şcoli, pentru ca tinerii de pe băncile şcolii, pe băncile facultăţii, să înţeleagă importanţa plăţii impozitelor şi taxelor şi să înţeleagă că nu este doar o obligaţie legală acest lucru, ci este şi o obligaţie morală să-ţi achiţi la timp impozitele şi taxele. (…) Deja avem semnate câteva protocoale cu universităţi din România prin care studenţi de la Ştiinţe economice sau la Ştiinţe juridice vor veni şi vor face practică în ANAF şi, în acelaşi timp, profesori din aceste universităţi vor veni şi vor ţine cursuri către angajaţii ANAF-ului, în acest mecanism de pregătire profesională continuă al funcţionarului din ANAF”, a mai spus Lucian Heiuş.

În altă ordine de idei, șeful Fiscului a precizat că autorităţile lucrează la modificarea Codului de procedură fiscală, iar săptămâna viitoare ar putea fi pusă în dezbatere publică o ordonanţă de urgenţă care să ducă la crearea de instrumente şi de posibilităţi noi pentru a face colectarea cât mai bună şi executarea silită cât mai eficientă.

„ANAF este parte din Ministerul de Finanţe, ca agenţie subordonată Ministerului de Finanţe, dar ANAF nu are competenţă legislativă. Ministerul de Finanţe este cel care iniţiază actele normative. Lucrăm intens pe modificări ale Codului de procedură fiscală. Sperăm că poate săptămâna viitoare să fie pusă în dezbatere publică o ordonanţă de urgenţă de modificare a Codului de procedură care să ducă la crearea de instrumente noi şi de posibilităţi noi de a face colectarea cât mai bună, de a face executarea silită cât mai eficientă şi de a creşte implicit veniturile către bugetul de stat”, a menţionat menţionat Lucian Heiuş, cu ocazia prezentării raportului de performanţă pe anul 2022.

El a subliniat că modificările vor fi direcţionate asupra mecanismelor de obţinere a înlesnirilor la plată, de impulsionare şi de crearea a unei executări silite cât mai flexibile şi cât mai eficiente. De asemenea, vor fi create mecanisme prin care ANAF să aibă acces la bazele de date ale primăriilor pentru a vedea ce bunuri deţin persoanele juridice sau persoanele fizice în diverse colţuri ale ţării.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

8 Comentarii

  1. Si ce face, ii anunta sa-si ia talpasita ?! Greu la deal cu profesionalismul !

  2. Ce comportament fiscal are OMV ? Dar fiscul roman cu cei 40.000 de angajati ? Dar BOR cu cei 60.000 de soldati ai domnului Inexistent ? Nu-i bai, avem la Cluuuj Cultura Patriotica !

  3. …singura determinare pt contribuabil dea-si plati taxele este aceea de a si vedea ca nu le plateste degeaba…in traducere, sa vada rezultatul colectarii in parandarat, adica in autostrazi, invatamant de calitate, sistem de sanatate la standarde inalte etc etc…ce vede, in schimb, contribuabilul?…politicieni si apropiati ai acestora doldora de lovele a caror provenienta nu o pot explica-asta este zona interzisa pt anaf, cartof fierbinte-corporatii care externalizeaza profitul in tarile de bastina, platind pe cocioc o chestie simbolica-alt cartof fierbinte-un aparat de stat supraincarcat de neamuri, amante, tovarasi, toti taind frunza la caini pe lefuri uriase etc etc…cat despre executarea silita, este o aberatie atata timp cat pe re.tar.datul din deal nu-l bagati in seama nici daca exista hotarare judecatoreasca definitiva, iar suma este consistenta…caci, nu-i asa, acum executarile silite se fac in baza hotararii judecatorului de camera preliminara, fara audierea ambelor parti, fara publicitate…fara macar instiintarea prealabila a executatului…am intalnit cazuri de executari bazate pe documente false, ce faci in aceasta situatie?…

  4. Sfat parintesc primit de mine,sa-mi fac valiza rapid.nu-mi convine sa tin din taxele mele toate leprele toti pretinii amantele obligatiile de partid si de stat,pensioaiele nesimtite si nejustificate.
    Ei taxeaza chelnerii si manichiuristele???megahotii au protectie de la Stambul ???

  5. daca au scapat alaltaieri 6 sase miliarde de euro, sa afumam cu ardei iute pe iobagul roman. Nu-i nimic, mai pleaca 2 milioane!

  6. Haius, e plavanul primul dator statului roman! Il aparati sau ocoliti dand de inteles ca de acest infractor nu se agata nimeni?!

  7. Pana si italienii din Sicikia au cazut la o intelegere mutuala sa faca jumi-juma cu fiscul ! Si PIB-ul lor este de 3.000 de miliarde de euro. Proportional, dupa regula de 3 simpla, Romania ar fi avut un PIB de 1.000 miliarde, adica de 4x mai mare. Asta ca sa stim pentru ce platim 40.000 de salarii la ANAF. Evaziune, dar sa stim si noi !

  8. Pentru a convinge populatia sa fie corecta ,sa-si plateasca impozitele sa fie totul transparent:
    1] sa se afiseze,impozitul pe care il platesc, toate multinationalele referitor la profitul pe care il fac, si platile pe care le fac ,prin externalizarea mai multor servicii[consultanta etc]
    2] sa se afiseze pentru fiecare persoana impozitul total pe care il are de platit, fara a enumera numarul de case ,terenuri,masini.Acest lucru este secret
    deocamdata ,intrucat sunt mii de masini scumpe de peste 50000 de euro pentru care nu se platesc impozite,sunt mii de vile cu cate 20 de camere pentru care nu se platesc impozite sau se platesc foarte putin.Totul se intampla pentru ca exista portite legislative,pe care pilosii,descurcaretii le folosesc,exista legi care protejeaza functionarul de la ghiseu,daca se face ca greseste capacitatea cilindrica a masinii,etc
    3] sa se foloseasca eficient banii si edilii sa justifice cetatenilor fiecare leu pe care il risipesc .

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.