ANAF-ul, în urma atacului cibernetic

Atacurile cibernetice de vineri, semnalate în zeci de ţări, inclusiv în Marea Britanie, Statele Unite, China, Rusia, Spania, Italia şi Vietnam afectează şi activitatea ANAF din România.

„ANAF şi toate sistemele de operare sunt perfect funcţionale”, susţine însă instituţia într-un comunicat, care neagă că ar avea probleme.

Pe 13 şi 14 mai au fost efectuate lucrări de întreţinere, susţine ANAF, care precizează că atât serverele sale, cât şi cele al Direcţiei Generale a Vămilor, parte din ANAF, funcţionează în parametri normali.

Virusul informatic a blocat computerele, funcţionarii de Agenţiei fiind nevoiţi să utilizeze telefoanele pentru activităţi urgente.

Românii care vor să-şi plătească însă taxele nu vor putea face acest lucru, sistemele de operare fiind blocate.

Situaţia din vamă este, de asemenea, dată peste cap. Fiind în imposibilitatea de a realiza controalele de rigoare, Tir-urile de marfă ar putea staţiona zile întregi în vamă, în cazul în care această problemă nu va fi remediată.

Șeful departamentului juridic al Microsoft, Brad Smith, a criticat duminică, într-un comunicat, modul în care guvernele stochează informații despre vulnerabilitățile de securitate descoperite în sistemele lor informatice.

„Am văzut vulnerabilitățile inventariate de CIA cum sunt afișate public pe WikiLeaks, iar acum avem această vulnerabilitate furată de la NSA care afectează clienți din toată lumea”, a spus reprezentantul Microsoft. „Un scenariu echivalent, dacă ar fi să ne referim la armele convenționale, ar fi să ne trezim că armatei americane i s-au furat niște rachete Tomahawk”, a declarat Brad Smith. „Guvernele din toată lumea ar trebui să trateze acest atac ca un semnal de trezire la realitate”, a conchis oficialul Microsoft.

Coşmarul atacului de vineri, în urma căruia 130.000 de sisteme informatice din peste o sută de ţări au fost afectate, a revenit în actualitate în urma unui anunţ privind lansarea unei noi versiuni WannaCry şi care nu are o funcţionalitate de tip „kill-switch“, “detaliul” ce a permis stoparea primului val de atacuri de către cercetătorul britanic, identificat drept MalwareTech.

Rob Wainwright, directorul Europol, a confirmat că există temeri privind potenţiale noi atacuri cibernetice în cursul zilei de luni.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.