Ancheta Colectiv, cu acuzație de profanare de cadavre

Parchetul Militar anunță că a început cercetările in rem în dosarul Colectiv, după apariția imaginilor care surprind primele momente ale intervenției. Se fac cercetări inclusiv pentru profanare de cadavre, după ce un militar ar fi adresat cuvinte injurioase cu privire la o persoană decedată.

Potrivit procurorilor militari, a început urmărirea penală in rem pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, abuz în serviciu, neglijență în serviciu.

Cercetările se fac „cu privire la aspectele care rezultă din vizionarea imaginilor video apărute în spațiul public în legătură cu modalitatea de intervenție și acordare a primului ajutor la incendiul de la clubul Colectiv în seara de 30.10.2015 de către persoane care au calitatea de militar”, potrivit Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București.

De asemenea, procurorii militari fac cercetări și pentru sustragere sau distrugere de probe, cu privire la faptul că filmarea cu primele momente ale intervenției au apărut abia după aproape patru ani.
„A fost începută urmărirea penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de sustragere sau distrugere de probe ori de înscrisuri referitor la împrejurările în care persoane având calitatea de militar în cadrul IGSU au reținut și ascuns pentru o lungă perioadă de timp (aproximativ 4 ani) mijloace de probă constând în înregistrări audio-video ori fotografii care surprindeau momentele ulterioare incendiului de la clubul Colectiv, din data de 30.10.2015”, spun procurorii militari.

Prin aceeași ordonanță, procurorii spun că s-a dispus începerea urmăririi penale și în ceea ce îl privește pe un militar care ar fi adresat cuvinte injurioase, probabil la adresa unei persoane care a murit în incendiul din club.

„S-a dispus începerea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de profanare de cadavre sau de morminte pentru a fi efectuate cercetări referitoare la împrejurările în care, potrivit înregistrărilor audio-video apărute în spațiul public, o persoană având calitatea de militar a adresat cuvinte injurioase posibil la adresa unor persoane decedate în incendiul de la clubul Colectiv”, se mai arată în documentul transmis de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București.

Procurorii de la Parchetul General au disjuns dosarul Colectiv și au transmis către Parchetul Militar cauza pentru a fi anchetat modul în care au intervenit echipajele ISU atunci când au sosit la locul tragediei în 30 octombrie 2015.

Faptele pentru care s-a dispus declinarea competenței de soluționare vizează modul de intervenție al primilor salvatori sosiți la fața locului – pompieri din cadrul ISU București – Ilfov – în ceea ce privește acordarea primului ajutor victimelor, precum și aspecte privind asistența medicală acordată victimelor, mai arată procurorii.

Procurorii au avut imagini doar cu interiorul clubului Colectiv, după incendiul de acum patru ani, însă la ei nu a ajuns niciun cadru surprins de afară cu primele momente de după tragedie, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Un filmulet de 20 de minute a fost publicat de jurnaliștii de la Libertatea, unde se observă modul haotic în care au acționat echipajele.

Procurorii Parchetului General instrumentează un dosar deschis ca urmare a plângerii părinților victimelor și supravietuitorilor tragediei, care au acuzat autoritățile de neglijență și ucidere din culpă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

8 Comentarii

  1. Au deschis dosar penal pentru injuraturi. Astia sunt dusi cu capu.

  2. Pe tavan ereau scanduri care doar s-au innegrit si nu au ars. Deci nu a fost incendiu ci au ars gaze ca in motorul de racheta…hidrogen si oxigen sau ceva asemanator. Asta puteau face doar servicii straine ostile Romaniei…sa fie rusii…hungurii…hebreii..germanii….sau ati goti sau austro-hoti.

  3. Si cauza? Cand cercetati si pedepsiti pe criminalii care au pus foc la Colectiv ? Cine a profitat de aceasta nenorocire…aceia sunt criminalii! CAND II PEDEPSITI? Voi cercetati efectul? Sunteti zdraveni la cap? Cat si pana cand va mai bateti joc de noi?!

  4. Zi-le procurori, pardon, portocale! Sunt o combinatie intre tortionarul Gusti si analfabeta Luluta.

  5. E clar ca sunt preocupati de vini colaterale ca si-n cazul lui Dinca,asa zis vedeta criminal care dirijeaza probele pana,din greseala o descopera pe Elodia…taman in 1o august viitor,cand se descopera si ca la volanul stropitoarei de la manfestatie se afla intradevar criminalul Livache,care se juca cu furtunul pana i-a nimerit pe rezistii Dide si Ceausescu,care tocmai ii vopseau gardul…

  6. Bagati-i ba la puscarie pe toti militarii, pompieri si jandarmi, care au fost atunci la incendiu!! Ce mai asteptati? Vedeti ca sunt cu totii „pesedisti” si trebuie starpiti,, dupa cum v-a zis klaizerul vostru Klaun! Ce rusine pentru un procuror militar sa vina cu aceasta acuza! Jigodism curat! Ba, dar Parlog e si el pe acolo? Ca a fost „spalat” de Inalta Curte de acuza inspectiei judiciare! Vai de tine Romanie! In loc sa ancheteze cine a pus focul, ancheteaza pe cine a strans cadavre si raniti!

  7. Exista o vorba înțeleaptă la noi:nimeni nu arunca cu bățul într-un pom care nu da roade. De ce sa fie anchetați responsabilii clubului, ai concertului, care au permis folosirea sălii care nu avea avize de funcționare, care au permis folosirea artificiului într-o incinta căptușit cu materiale inflamabile care doar asigura o buna acustica. N-au dat roade, sunt nevinovați!! Militarii, pompierii, salvările, care au dat „rod”, au salvat oameni(nimeni nu spune ca au acționat perfect;vor acționa perfect după câteva „” antrenamente pe viu”) În SUAin 2003 instituția asemănătoare, însă cu mult mai putini spectatori(parca aproape 2oo),salvarile au venit în 5 minute, și totuși au murit 100 persoane, plus răniții. Și nici o persoana dintre salvatori, sau guvernatorul nu au fost cercetatii;însă responsabilii concertului au plătit daune de sute de milioane dolari. După colectiv au fost specialiști romani și străini care au spus ca fumul și ce s-a mai degajat din arderea materialelor cu care s-au căptușit pereții, sunt atât de periculoase încât nu exista șansă de salvare. Dar cine mai face o astfel de analiza pertinenta azi, deși e în joc libertatea unor oameni care au făcut totuși ceva. Nu, noi dam încap celor care au făcut ceva, chiar și celui care se concentra pe supraviețuitori, nu pe cei morți,;Curios cine dintre toți care dau acum. U parul ar fi acționat ca”la carte”atunci. Și încă ceva, păcat de cei morți, de familiile lor, cei răniți, dar ce om cu mintea limpede se duce la concert rock, unde se știe care e atmosfera, ca se consuma alcool cum au descoperit acum la deschiderea sălii ptr ancheta, și știind ca vor fi lansate artificii, artificii care au declansat incendii în aer liber, cu atât mai mult într-o incinta închisă și cu pereți din materiale inflamabile. Ca sa nu se mai întâmple, justiția să-i judece pe responsabilii incendiului nu pe cei care s-au strădui sa salveze.

  8. @Au stabilit ăștia și dacă existența și funcționarea instalațiilor de pulverizare a apei sau soluții de stingere, pe tavanul încăperii sau altfel poziționate, care să declanșeze stigerea incendiului la prezența de fum, ar fi limitat proporțiile dezastrului, și dacă acel club era printre acele clădiri ce aveau obligația să aibă instalate și pulverizatoare de apă sau soluții de stingere la incendii, ?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.