Anchete la o Secție de Poliție, în urma unor acuzații de viol

poliția română

Conducerea Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Prahova a făcut, joi, o serie de precizări cu privire la cazul poliţistului de la Secţia 4 Ploieşti acuzat de viol de către o femeie care a depus o plângere penală împotriva acestuia.

Potrivit datelor prezentate de comisarul şef Teodor Manuc în cadrul unei conferinţe de presă, la Secţia 4 s-a prezentat, la data de 8 aprilie, o femeie de 36 de ani din Ploieşti sesizând că este ameninţată ca urmare a unui schimb de imobile.

„Din verificări a rezultat faptul că sesizarea i-a fost preluată de către un poliţist cu care a făcut un schimb de numere de telefon ulterior pentru a-l contacta în cazul în care ameninţările s-ar repeta, aceasta contactând poliţistul în ziua următoare şi solicitându-i să se întâlnească. Cum pericolul era prezentat ca fiind iminent şi că ameninţările sunt în derulare, era practic bine şi pentru demersul anchetei ca aceste ameninţări să le putem constitui ca şi probe, să avem un material probator în dosar. Urmare a solicitării de întâlnire, de comun acord au stabilit să se întâlnească la domiciliul poliţistului, acolo unde (…) au stabilit de comun acord să urce, probabil pentru a nu fi într-o zonă vizibilă, să nu fie văzuţi într-un loc public. (…) Din informaţiile pe care le avem noi la această dată, se pare că au întreţinut relaţii sexuale cu consimţământul doamnei care a depus plângerea, după cum susţine poliţistul”, a declarat Teodor Manuc.

De asemenea, tot în seara respectivă, poliţistul ar fi şters conversaţiile de pe whatsapp pe care le avea cu această femeie, folosind opţiunea „ştergere pentru toată lumea” şi „e posibil ca acest lucru să o fi deranjat” pe aceasta, a precizat sursa citată.

Ulterior, la data de 10 aprilie, femeia a mers la Secţia 4 sesizând că ar fi fost constrânsă psihic de către poliţist să întreţină relaţii sexuale cu el şi spunând că vrea să depună plângere, ulterior răzgândindu-se în sediul poliţiei şi părăsind sediul unităţii, a afirmat şeful IJP Prahova.

„La data de 11 aprilie, la momentul luării la cunoştinţă de către conducerea IJP Prahova despre aspectele în cauză, am dispus declanşarea cercetării prealabile faţă de conducerea Secţiei 4 Poliţie Ploieşti şi faţă de poliţistul în cauză”, a precizat comisarul şef Teodor Manuc.

Femeia a depus o plângere penală pentru viol faţă de poliţist la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti, astfel că a fost suspendată cercetarea prealabilă faţă de acesta.

„Noi am deschis două proceduri de cercetare prealabilă, faţă de comanda Secţiei 4, dar şi faţă de poliţist, una cu privire la deontologia profesională (….) şi alta urmare a activităţii penale. Acea cercetare prealabilă în care se efectuează cercetări în dosar penal, procedural, se suspendă până la finalizarea activităţii de urmărire penală, urmând ca după finalizarea acestei cercetări şi urmăriri penale şi după soluţia propusă, la rândul nostru o să redeschidem cercetarea disciplinară şi să dispunem măsuri. Procedural, în momentul de faţă, până nu avem o finalizare a activităţii de cercetare prealabilă, nu îl putem suspenda”, a explicat adjunctul IJP Prahova, comisar şef de poliţie Ginel Preda.

Conform adjunctului IJP Prahova, poliţistul vizat de aceste acuzaţii are 22 de ani şi a absolvit Şcoala de Agenţi de Poliţie de la Câmpina, promoţia aprilie 2023. El nu este căsătorit, are o iubită, iar în apartamentul în care s-ar fi petrecut presupusul viol locuieşte cu chirie împreună cu încă un coleg din aceeaşi secţie şi care la momentul respectiv s-ar fi aflat în camera lui.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3

2 Comentarii

  1. La sectia de Politie NUmero Due din Ploiesti vine o femeie intre doua varste care depune o plangere penala pentru viol cu repetitie si violente, contra unuia nea Stanica ta-major din Politia Municipala. Pentru reconstituire se deleaga un subofiter care sa iasa pe teren cu reclamanta si sa consemneze succesiune faptelor.Plotonerul si dameza ies pe inserat, asa cum fu cazul, la o plimbare printr-un pogon de rapitza in floare, cum a fost cazul. Dupa un timp, femeia recunoaste locul si fac prima reconstituire a violului cu plotonerul in rolul agresorului .Reconstituirile se efectueaza cu mare precizie inca in 2-3 randuri , apoi plotonerul stors de puteri intreaba ‘ ia zi, de cate ori te-a violat? ” femeia raspunde ‘ fix de de 7 ori ! ”
    Plotonerul zice hai sa zicem ca asa a fost, dar dupa al catelea viol te-a luat la bataie ? ” Femeia zice : ”Pai dupa al 7-lea, cand i-am spus ca am SIDA ! ”

  2. Trăznitoare motivație demnă de schiță umoristică. “ Cum pericolul era prezentat ca fiind iminent şi că ameninţările sunt în derulare, era practic bine şi pentru demersul anchetei ca aceste ameninţări să le putem constitui ca şi probe, să avem un material probator în dosar” Ca atare @au stabilit să se întâlnească la domiciliul poliţistului,!!! acolo unde (…) au stabilit de comun acord să urce, probabil pentru a nu fi într-o zonă vizibilă,( pentru ce a urmat!!!) să nu fie văzuţi într-un loc public. (…) Din informaţiile pe care le avem noi la această dată, se pare că au întreţinut relaţii sexuale.” Și așa polițistul de 22 de ani și amenințata de 36 de ani au obținut “materialul probator”. Despre etica stagiarilor din poliție. Mai lipsește ca amenințata să rămână și însărcinată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.