Am publicat în timp monografii de discipline și de gânditori și citez frecvent autori de referință din varii domenii. La rândul meu, sunt însă întrebat care este, dincolo de toate, vederea proprie. Unii cititori mă întreabă – cel mai recent la o lansare de carte în București – și despre unitatea publicațiilor. Pentru lămurire, cred că este bine să răspund.
Mărturisesc că încerc să articulez, plecând de la dificultățile și dilemele vieții de astăzi, dincolo de opinii, o concepție organizată despre lumea trăită. În fapt, doar procedând sistematic se ajunge la adevăr. Prin “lumea trăită” am în vedere de la sine înțelesul vieții omenești, dat de echiparea noastră anatomo-fiziologică în confruntarea cu mediul înconjurător. Ca să-l parafrazez pe Husserl, calculul zborurilor cosmice este pentru fiecare dintre noi doar acolo, când și atât timp cât suntem preocupați de aceste zboruri, dar lumea trăită este pentru noi continuă, căci suntem oarecum înăuntrul ei.
Intuiția mea simplă este că reflexivitatea conduce viața. Am plecat de la observația că suntem copleșiți azi de cunoștințe, de presiuni și solicitări ce vin continuu din toate direcțiile, dar reflecția este cea care stă la baza acțiunilor noastre. Ea este capacitatea de a avea o privire autonomă asupra proceselor cognitive și voliționale sau, altfel spus, de a ne ridica la privirea integrativă asupra cunoașterii și de a relativiza, la nevoie, chiar privirea integrativă de la un moment dat. Reflecția ne permite să stabilim ceea ce este rațional, dar și să completăm raționalul și să-l corectăm. Ea presupune „conștiința de sine” a unei ființe ce-și asumă identitatea.
În concepția mea, reflexivitatea este condiție de viață. În fapt, spațiul legăturii reflecție – acțiuni – cunoștințe se joacă viața noastră, de noi înșine sau de alții. Fiind un continent relativ nou pentru explorări, acest spațiu l-am abordat încercând noi distincții.
Pe harta reflexivității, de exemplu, Kant a vorbit de „reflecție psihologică” și „reflecție transcendentală”, dar azi nu mai putem modela reflecția după cogitoul cartesian, căci viața umană nu este deloc monadă. Suntem confruntați, de pildă, cu relativitatea sistemelor conceptuale din științe și cu caracterele vieții în instituții democratizate, care ne cer să acceptăm și o „reflexivitate comunicativă”.
Știm de la Hegel că pentru o reproducere a vieții care să fie și culturală și umană este nevoie de „muncă”, „interacțiune”, „limbă”. Știm de la Max Weber că este nevoie de „acțiune rațională în raport cu un scop” și de „acțiune rațională în raport cu o valoare”. Știm de la Habermas că este nevoie de „acțiune instrumentală” și „acțiune strategică”, „acțiune comunicativă”, „acțiune dramaturgică” și reflexivitate. Știm multe de la alți autori. Sunt de părere că mai trebuie delimitate acțiuni. Într-o listă actualizată, eu includ „acțiunea instrumentală”, „acțiunea strategică”, „acțiunea comunicativă”, „acțiunea dramaturgică”, „acțiunea etică”, „acțiunea reflexivă” sau „acțiunea emancipatoare” și „acțiunea de raportate la absolut”.
Nu avem cum explica prestația științelor fără a admite că ele au printre condițiile de posibilitate acțiuni specifice. De aceea, distincția între „științe experimental-analitice”, „științe analitic-strategice”, „științe logico-matematice”, „științe ale comunicării”, „științe hermeneutice”, „științe dramaturgice”, „științe ale reflecției” se impune. Fiecare oferă cunoștințe care satisfac anume condiții de sens. Fiecare are metodologie proprie.
Ca urmare a acestor distincții, despre „realitate”, „spirit”, „cunoaștere”, „gândire”, ca să rămân la termeni de bază ai culturii clasice, se poate și trebuie vorbit, dar însușind distincții noi. Raportarea noastră la realitate și, prin acest intermediar, lumea trăită, devin astfel mai precise. De aceea, în scrieri am dus cât mai departe cu putință consolidarea și aplicarea distincțiilor.
Cu preocuparea de a articula filosofia timpului trăit, în vremurile recente, Heidegger a lăsat o operă de peste o sută de volume, dar ceea ce contează sunt teoremele și anticipările lui. Dintre cei pe care i-am cunoscut nemijlocit, Habermas a scris continuu, dar contează creația teoretică și lămuririle asupra lumii, Rorty, Riedel, Putnam, Frank au scris mult, cu inovații majore. Printre cei noi, Sloterdijk, Trawny, Brandom,Gabriel, Precht au făcut pași mari spre filosofia timpului nostru.
În joc este și o chestiune de etică. Intervenția cu analize elaborate a lumii trăite, în viața publică, o consider suprema datorie a celui care exercită profesiuni precum cea de cercetător sau profesor și testul major al acestora.
La destui „intelectuali” de azi nu vezi însă analiză factuală, ci speculație facilă și, în fond, repetarea a ceea ce se spune „de sus”. Politrucia a revenit pe scena publică a zilelor noastre, doar că a revenit din direcția inversă. Un sagace italian a și observat că se dau azi „liberali” și „proeuropeni” unii care reiau în fapt metehnele și clișeele stalinismului. Începând cu deviza „cine nu acceptă spusele șefilor noștri, este cu dușmanul” și încheind cu sfatul „să nu cumva să schimbăm ceva, că va fi mai rău!”.
Prin perorații de acest fel, evident că analiza realităților ce se trăiesc se suspendă, iar clișele se impun. Numai că, înțelese bine, liberalismul și proeuropenismul au nevoie nu de mimetism, ci de oameni care gândesc realități noi, pe care, de altminteri, libertățile și drepturile societății moderne i-au făcut posibili. Libertățile și drepturile există cât timp sunt oameni care gândesc cu mintea lor și spun lucrurilor pe nume.
Acestea nu se pot satisface, etic vorbind, fără integritate. Unde sunt cei integri? Un editor al ziarului conservator „Frankfurter Allgemeine Zeitung” a fost întrebat la un moment dat de revista „Der Spiegel”: „nu resimțiți ca jignire să fiți considerat de stânga?”. La care, regretatul Frank Schirrmacher, de care este vorba, a răspuns: „Jignit? În nici un caz. Nici nu simt că m-aș fi schimbat. Eu sunt ca toți ceilalți doar martorul unui fel de a cugeta ce duce implacabil la privatizarea câștigurilor și socializarea obligațiilor”. Câți gândesc astfel?
Consider că nimic nu este mai stringent astăzi, în ordinea cunoașterii, decât analiza factuală eliberată de prejudecăți. Deja Heidegger cerea, înainte de orice, „privirea în ceea ce este” și avea dreptate! Suntem, de altfel, într-o lume schimbată care sfidează teorii consacrate, modifică contexte de viață și se cere recunoscută ca atare.
Spre a lămuri până la capăt lucrurile, fac două precizări.
Prima pornește de profesorul căruia îi datorez mult în formare, Jürgen Habermas, care a părăsit la un moment dat pentru zece ani universitatea spre a-și elabora opera. Adâncirea până la capăt în cercetare o socotea imperativă. În final, a putut da viziunea sa de referință universală. La noi, David Prodan a părăsit universitatea clujeană spre a se consacra explorării arhivelor, căci numai epuizând arhivele se scrie istorie la propriu, și a dat scrierile unice care se cunosc. Acum zece ani, am decis să renunț la orice alt angajament, în afara cercetării, scrisului și exprimării. Deunăzi, am încheiat această decadă, pentru mine fascinantă.
A doua precizare ține de faptul că înțeleg opiniile și evaluările din jur și le explic prin condițiile date. Mai socotesc însă că opinia de circumstanță, fragmentarismul, descurcarea oportunistă printre repere nu legitimează pretenția de a aparține filosofiei. Pentru legitimare trebuie mult mai mult, anume, sistematizarea ce permite cunoașterea lumii trăite.
Desigur, ideea de sistem filosofic este deja în muzeu, dar obligația de a sistematiza vederile proprii asupra lumii nu este anacronică, ci rămâne obligație vie. De aceea, preocuparea mea a fost și este nu numai să caut să rezolv chestiuni circumscrise, ci să încerc și sistematizarea.
După încă zece ani, cred că am ajuns la articularea unei concepții, pe care am numit-o, în taxonomia uzuală, „pragmatism reflexiv”. Ea îmi permite să rămân la fapte, să discut fără restricții, să sesizez ceea ce este decisiv, să văd mai departe și să acced la gândire propriu-zisă.
În orice situație de viață se pune chestiunea accesului la realitate – la ființare, cum se spune. Nu putem să nu acceptăm că accesul la ființare stă sub prealabilul înțelegerii ființării proprii. Heidegger propunea să luăm finitudinea implacabilă a vieții umane ca punct de plecare. Dar în felul acesta nu rezolvăm destule dificultăți. Trăim efectiv nu sub terifianta conștiință că, odată cu fiecare clipă, clipele vieții fiecăruia se împuținează, ci și sub imperative de supraviețuire și viețuire. De aceea, mai aproape de noi, Rorty a propus să plecăm de la ceea ce exprimăm în comunicare. Numai că astfel riscăm să rămânem la a examina comunicarea. Dieter Henrich a luat ca punct de plecare conștiința de sine. Doar că sunt realități ale vieții, și ele implacabile, ce nu se lasă reduse la această conștiință. Habermas a propus luarea reproducerii culturale a vieții ca teren de acces la realitate și a dat o descriere a ceea ce este în termeni de acțiuni. Brandom vrea să derive acțiunile noastre ca oameni din practicile vorbirii raționale. Eu sunt de părere că reproducerea culturală, socială și umană a vieții rămâne reperul raportării la realitate, că acțiunile mijlocesc viața propriu-zis umană, că ele stau sub tutela reflexivității, dar și că tabloul acțiunilor trebuie întregit.
Încotro? Putem răspunde listând ceea ce urmărim în viață. Este vorba de: hrană și adăpost; evitarea durerii, tămăduirea și rezistența la boli; evitarea muncii ca trudă; răsplata echitabilă; relația cu altul și dreptatea; ajutorarea în caz de nevoie; participarea la decizia ce-ți afectează viața; libertatea personală; absența dominației și asupririi; acces la învățătură; iubire; obținerea frumosului; șansa de a schimba, la rigoare, ceea ce este. Acestea presupun acțiuni ce pot diferi ca structură.
Susțin că acest tablou – nu doar pe fragmente, ci și cuprinzător – este de asumat filosofic. El compune azi „viața bună” căutată de tradiția europeană. Asumarea este, de altfel, parte a necesarului aggiornamento al filosofiei. Odată cu ea, trei recomandări ale lui Hegel capătă actualitate: întoarcerea privirii în urmă, spre istorie; interacțiunea cu celălalt, cu care împărtășesc condițiile vieții; abordarea lui așa cum mă abordez pe mine. Și aceste recomandări îl readuc azi pe autorul Fenomenologiei spiritului printre noi. Și din acest motiv vorbesc de „întoarcerea la Hegel”.
„Pragmatismul reflexiv” unește filosofic analizele mele din diferite domenii. Cât mai scurt și mai explicit spus, este vorba de: o viziune asupra realității considerată prin prisma sensului; o interpretare a cunoașterii plecând de la întrebare, ce culminează cu lămurirea „prealabililor” cunoașterii; o teorie a acțiunilor presupuse de reproducerea propriu-zis umană a vieții; o logică ce privește formalismul ca „tehnică” indispensabilă întemeierii comunicative, în care noul tablou al propozițiilor din comunicarea curentă și delimitarea celor două forme ale întemeierii, demonstrația și argumentarea, sunt hotărâtoare; o metodologie ce lărgește sfera metodelor dinspre stabilirea faptelor și identificarea regularităților cauzale spre funcționalitate și captarea raționalizată a trăirilor; o istorie cuprinzătoare a filosofiei contemporane ca șir de inițiative de a conceptualiza sensul, însoțită de monografieri de filosofi și teologi care participă la a da forma mentis azi; o teorie a societății axată pe acțiuni în mediile reproducerii vieții – economia, administrația, politica, cultura – și reperarea „cotiturii culturale” a societății moderne târzii; o teorie a modernității ca vârf atins al istoriei, ce-și asumă derapajele modernității; o filosofie a dreptului ce-l așează pe relații de putere, de cooperare și comunicare și-l plaseză în orizontul statului de drept care devine stat drept odată cu statul de drept democratic; o filosofie politică care abordează statul din perspectiva „trecerii de la justificări, la legitimarea deciziilor” și a „democrației deliberative” și aduce o clasificare a regimurilor în funcție de calibrul decidenților; o filosofie a educației axată pe formarea de „competențe, abilități de bază și educație pentru valori” și pe recuplarea universității cu misiunea iluminator-critică pe care i-o încredințase Humboldt; o filosofie a religiei ce-și asumă emergența „societății postseculare”, trage consecințe din cercetarea istorică a pragurilor religioase – formarea iudaismului și apariția creștinismului – și promovează o nouă relație între știință, filosofie, religie; o filosofie a artei ce reafirmă sensul imanent al operei de artă și găsește rațiuni, dincolo de înțelegeri restrictive, precum „arta realității”, „a condiției umane”, pentru „arta condițiilor vieții”; o etică concentrată pe valorile demnitate, integritate și onoare; studii strategice axate pe schimbarea lumii, ce apără concluzia: așa cum în interiorul unei țări nu este legitimare decât prin voința exprimată democratic a cetățenilor (James Madison), tot astfel, în relațiile internaționale, nu vor fi pace durabilă și ordine viabilă decât prin suveranitate națională adusă la zi. Este vorba de suveranitate națională ce include securitatea vecinului și se extinde asupra teritoriilor răpite prin încălcarea ei la un moment dat.
Pariul meu este corespunzător acestei sistematizări. Spre deosebire de pragmatismul fondat de proteicul Charles Peirce, care a descifrat semnificația conceptelor în termeni de consecințe în viața oamenilor, „pragmatismul reflexiv” face încă doi pași: extinde lista acțiunilor presupuse de reproducerea umană a vieții, dincolo de exclusivismul „acțiunilor instrumentale” sau „strategice” sau „reflexive”, și preia reflexivitatea în însăși criteriile de semnificare a cunoștințelor.
…Prin “lumea trăită” am în vedere de la sine înțelesul vieții omenești, dat de echiparea noastră anatomo-fiziologică în confruntarea cu mediul înconjurător….
CONFRUNTARE? sigur este o confruntare? eu ma gindeam ca mai degraba armonizare…
cu simturile noastre percepem undeva in jur de 5% din ceea ce exista si asta se prelucreaza in creier. ce se intimpla cu restul de 95%?
putem fi reflexivi in cei 5% la infinit si dintr-o idee sa faci un milion. cei 95% ramin neatinsi… din cauza „instrumentelor” folosite… la ce ajuta definirea unei matrici cind poate nu e nevoie de niciuna? daca articolul de mai sus este doar o deturnare de la un drum plin de frumusete al vietii?
Dl. Marga ar fi fost în stare să considere drept cauză sau efect al realității, pe toți filozofii lumii, cu cele mai strălucite teorii ale lor, numai acțiunea directă a naturii, a Pământului şi a întregului Univers aflat în mişcare, nu. Ei bine, această din urmă (adică primă) cauză a vieții şi „realității reflexive”, a primit de mult timp o denumire: Dumnezeu, Divinitate, etc. Spre a-şi susține şi afirma propriile teorii, majoritatea filozofilor şi oamenilor de ştiință, (contrar teologilor,) au negat existența „acestei cauze”, drept cauză a tuturor realităților. Că nu s-a ajuns la un numitor comun în privința denumirii, a formei în care se prezintă, a modului cum acționează de la cele mai mici până la cele mai mari detalii, că se prezintă ca verb sau substantiv, este adevărat dar aceasta nu schimbă, nu scade şi nu adaugă nimic acestei realități greu de perceput, înțeles şi acceptat, mereu prezente. Uneori i s-a spus hazard, destin, întâmplare, voință extra sau supraumană, etc. iar realitățile de orice fel, aici ne aduc. Există forțe universale ce acționează independent de voința şi înțelegerea umană, cu efecte directe asupra umanițății, forțe pe care firea umană, din vanitate, mândrie, egoism, neputință sau nevoia propriei afirmări, le-a negat şi continuă să le nege numai că asta îl plasează pe om sub efectul propriilor limitări ce astfel par a fi singurele cauze a ceea ce e, deşi este evident că o astfel de idee este în mod categoric eronată. Cunoaşterea lumii, limitătă la individ poate însemna orice, numai cunoaşterea lumii nu. Confundăm termenii, uneori ne convine, alteori nu, facem câteva divagații şi numim asta „pragmatism reflexiv”… Să gândim şi să acționăm corect din reflex sau cum? Să avem pardon, mie îmi sună puțin utopic.
„Trairile” pot fi si locale si momentane. Putand diferi, chiar la aceeasi persoana, in functie de loc si moment. Astfel, „trairea” este un concept filosofic extrem de slab.
Este mult mai bine a folosi conceptele filosofice de „vietuire” (a unui individ sau societate) si „convietuire” (integrarea omului, societatilor umane, a umanitatii in cadrul NATURII lumii terestre si a LUMII extraterestre).
Intotdeauna … constiinta umana (concept filosofic local) urmeaza cunoasterea umana (concept filosofic global al LUMII extraterestre/NATURII, al lumii/terestre si al omenirii/ca societate generata NATURAL de catre LUME). Si NICIODATA invers !
Definitii de „trairi” si semificatia lor filosofica …
trăire, trăiri, substantiv feminin
1. Faptul de a trăi. DEX ’09
2. Proces sufletesc, experiență sufletească (trăite cu intensitate). DEX ’09
2.1. Metodă potrivit căruia se poate ajunge la cunoașterea realității pe baza experienței psihice subiective. DEX ’09
trăi, trăiesc, verb
1. intranzitiv A se afla în viață. DEX ’09
2. intranzitiv A se menține; a se perpetua. DEX ’09
3. intranzitiv tranzitiv A-și duce, a-și petrece viața. DEX ’09
4. intranzitiv (Cu determinări locale) A fi stabilit undeva. DEX ’09
5. intranzitiv A-și petrece viața împreună cu cineva. DEX ’09
6. intranzitiv A-și procura cele necesare traiului, a-și câștiga existența, a se întreține. DEX ’09
7. tranzitiv figurat A simți cu intensitate, a participa emotiv, sufletește (la…). DEX ’09
sau este vorba despre …
concepție despre lume ( Weltanschauung ):
ansamblu de reprezentări și de idei despre lumea înconjurătoare, care tinde să îmbrățișeze toate fenomenele acesteia, natura, societatea, gândirea, omul și locul omului în lume etc. într-o interpretare unitară. Care poate include filosofii ale naturii, postulate normative, fundamentale, existentiale, ori teme, valori, emotii etice …
Care dintre ele ? Trairi individuale sau colective (la nivel de societati date sau global) ? Trairi separate sau discretizate local in spatiu-timp … sau la nivel global de spatiu-timp evolutiv (al evolutiei generale a societatii umane) ?
Fiecare dintre aceste „tipuri de trairi” are specificul sau si nu pot fi tratate ‘otova/impreuna’.
& ”I-a zis’, Geoană, că e în ,,întârziere” și zice că e pe ,,reflecție”, ”exprimări” și de la Costin Ceorgescu, ? Domn’ Marga mai zice că e ”constipat”, de la lupta cu ”propria natură”, ?
Doru Popescu, îți pot da din dicționare internaționale mai multe date despre trăire decît cunoști mata. Dar articolul domnului Marga, inevitabil limitat, ca orice articol din lume, de spațiul avut la dispoziție,nu este despre trăire, ci despre lumea trăită. Este citat foarte bine Husserl cu lumea vieții trăite (Lebenswelt), prin care s-a decupat, cum zice domnul Marga, ceea ce este firescul vieții.aceasta este chestiune. cum ajungem să cunoaștem firescul vieții și apoi să-l luăm drept ghid? Ca să putem aduce un spor este bine să observăm ce tratează un autor sau altul. E regulă universală.
1.’cei inteligenți nu caută atât de mult singurătate cât evita agitația creată de proști’
2.„nu poti sa bei ce vrei.”
3.„oricât îți vei schimba înfățișarea, rămâi același om.”
(Schopenhauer)
**„pragmatismul reflexiv” face încă doi pași: extinde lista acțiunilor presupuse de reproducerea umană a vieții, dincolo de exclusivismul „acțiunilor instrumentale” sau „strategice” sau „reflexive”, și preia reflexivitatea în însăși criteriile de semnificare a cunoștințelor**
….in timp ce filozofam (Felicitari pentru articol, altufelu’), lucratura s a ta ne i merge inainte, cu limba despicata-i…
https://ortodoxinfo.ro/2023/06/22/intrebari-cu-tenta-sexuala-la-evaluarile-nationale/
Întrebări cu tentă sexuală la evaluările naționale
O situație gravă remarcată de mai mulți părinți din Constanța relevă un pericol din ce în ce mai actual: flagelul ideologiei marxiste a început să bată și la porțile României, amenințând să pătrundă în societatea noastră.
Despre ce este vorba? În cadrul unei evaluări care măsoară nivelul elevilor din clasele a IV-a și a VIII-a la matematică și știință (evaluarea TIMMS), copiii au primit și un chestionar plin de întrebări intruzive referitoare la viața lor privată, unele dintre ele fiind chiar cu tentă sexuală.
….” numai acțiunea directă a naturii, a Pământului şi a întregului Univers aflat în mişcare, nu.” …95%
parcursul uman pina azi, cel putin in ultimii 1000 de ani, are ca borne de referinta agresivitatea si fricile ceea ce se manifesta din plin in lumea de azi, perpetuu. cit de mult influenteaza orizontul uman? suficient incit sa ne aduca in pragul extinctiei. batatorim mai departe aceleasi cai sau renuntam la orgoliu, ego si punem in centru asnamblul? absolut totul este interconectat pentru ca totul este energie. fieare cuvint, fiecare gind, fiecare intentie, vis isi lasa o amprenta in ansamblu.
probabil ca atunci cind „nevazutul” va avea aceasi insemnatate ca si „vazutul”, vom mai trece un prag.
conditionarea comportamentului uman dincolo de manifestarea Universului este o actiune in desfasurare. pentru ca omul a ales sa-si impuna propriile reguli, care pornesc din agresivitate si frici. cum ne intoarcem la „mintea incepatorului” pastrind, din acumularile de peste timp, doar ceea ce ne serveste? care sa fie prima lege fundamentala a umanitatii si care de fapt e prezenta in noi? suveranitate, imn, drapel, granite, sint limitari impuse exclusiv de experienta umana. Universul transcende toate acestea… Umanitatea ori va reusi colectiv, ori va esua colectiv.
experientele in vecinatatea mortii (dus-intors)
vederea la distanta
exeprimentarea unitatii – in acelasi timp peste tot, care inseamna punerea pe pauza a timpului si spatiului
telepatia
se intimpla, se manifesta de la inceputul vietii, sint parte a ei, sint abilitati in stare latenta. universul se experimenteaza pe sine in magice forma de manifestare.
NU ARE SENS … „lumea trăită. Este citat foarte bine Husserl cu lumea vieții trăite [Lebenswelt/Life world/Lumea constientizata]”.
ARE SENS DOAR … vietuirea (oamenilor si a omenirii/pe Pamant/in lume) si convietuirea (Weltanschauung) integrata a lumii vietuitoarelor in LUMEA cea EXTRATERESTRA (cea care a generat si Cerurile si Pamantul si Viata de pe Pamant si Omenirea si, in particular, fiecare om in parte).
Deci … NICIODATA nu poti ridica o constructie umana … pornind de la individ (Life world) spre Univers (Weltanschauung)/doar cu o perspectiva subiectiva. Invers insa DA/ca perspectiva obiectiva globala. Este aceeasi cu a construi o perspectiva antropocentrica a Lumii in raport cu una heliocentrica.
Astfel … lumea vieții trăite (de individ, societate) este si trebuie sa reprezinte, doar o particularizare a LUMII, lumii si a Vietii (toate generate independent de noi si de vointa noastra) de catre Univers in cursul evolutiei sale GLOBALE si NATURALE/fizice. De la Lumea OBIECTIVA la Lumea SUBIECTIVA. Si NU INVERS. Precum in cazul preconizat filozofic de catre Husserl:
„In whatever way we may be conscious of the world as universal horizon, as coherent universe of existing objects, we, each „I-the-man” and all of us together, belong to the world as living with one another in the world; and the world is our world, valid for our consciousness as existing precisely through this ‘living together.’ We, as living in wakeful world-consciousness, are constantly active on the basis of our passive having of the world… Obviously this is true not only for me, the individual ego; rather we, in living together, have the world pre-given in this together, belong, the world as world for all, pre-given with this ontic meaning… The we-subjectivity… [is] constantly functioning.” (Edmund Husserl, The Crisis of European Sciences and Transcendental Phenomenology/1936)
Si mai simplu …
Omul este un produs al Universului.
Si NU INVERS … Universul (si intelegerea sa) ca un produs al MINTII omenesti.
Deci … NICIODATA nu poti ridica o constructie umana … pornind de la individ (Lebenswelt) spre Univers (Weltanschauung)/doar cu o perspectiva subiectiva. Invers insa DA/ca perspectiva obiectiva globala. Este aceeasi cu a construi o perspectiva antropocentrica a Lumii in raport cu una heliocentrica.
foaie verde foaie foaie sa ne apucam de mina sa jucam hora romana .
Doru Popescu,tu esti inteleptul forumului..”Omul este un produs al Universului.”extraordinara zicere
misteaux a avut dreptate e habarnist .
Istoria e destul de sadică, nu iartă niciun intelectual poziționat cu toată ființa în offside.
Da-mi premizele si-ti dau cheia la regatul intelegerii! Restul, doar permutatii si combinatorica de cuvinte. Premizele dlui M. sunt a. finitudinea materialista, b. statismul ca cadru de satisfacere a ‘piramidei nevoilor’ (vezi lista ‘Incotro?’ cu atentie la ordine). Nu la Hegel se ‘intoarce’ dl M. ci, sa o spunem drept, la cel care ‘l-a intors pe Hegel cu capul in jos’, cel care a ‘subordonat constiinta existentei’, adica la Marx. Cu referinte la Habermas (recogniscibil peste tot in terminologie), Sloterdijk, Rorty, nici nu poti ajunge in alta parte. Dar, asta e ortodoxia occidentala de azi si dl M. se straduie ‘contributiv’ la aceasta…
6 teze pentru cititori:
1. Materialismul este consecinta limitarilor ‘perspectivale’ (Nietzsche) ale intelectului uman (Kant). El rezulta din acest defect (aberatie) de optica cognitiva. El vede ceva, putin si stramb.
2. Stiinta este supra-licitata: limitata in eficacitate _si_ irelevanta la nivel fundamental (cosmologie, evolutie, minte).
3. ‘Finitudinea’ nu se refera in nici un caz la o conditie a existentei, ci la aceste limitari perspectivale: ele sunt ‘finite’.
4. Gestionarea ‘finitudinii’, a determinatiilor perspectivale, prin ‘stiinta’, de catre stat, duce _intotdeauna_ la arbitrariu, adica la dictatura intelectuala, _ca azi_: covid, incalzirea, cenzura; ca ieri, lupta de clasa si, iar, cenzura. Pasul doi, _intotdeauna_, e abuzul politic: politia, incarcerarea, eliminarea.
5. Daca (1) e adevarat, atunci idealismul intr-o forma sau alta e adevarat. Nu vom sti niciodata (Kant) in ce fel e adevarat (numim aceasta conditie ‘Dumnezeu’), dar nu e nevoie pentru a admite drept ‘basic beliefs’ că –
6. Sufletul exista, el e liber (nedeterminat), nemuritor (ne-finit) si in moarte ne intoarcem acasa. Referinta lipsa a dlui M. este ‘stiinta’ despre suflet: Socrate si Zamolxe (_nu_ Platon, ci acele parti din Platon recogniscibil ne-‘platonice’, trace, dupa atribuirea facuta de Socrate insusi).
Articolul este prima prezentare a unei filosofii proprii în contextul sărac din România de azi. Autorul merită mai mult decât felicitări. Ar trebui citite și cărțile. Dar la citit se stă cum zice statistica UE: cel mai jos pe cap de locuitor. Iar cînd ești postac fără oleacă de esențial pentru om – căci de la două poște se vede că nu ai avut așa ceva – șase teze sunt puține. Mai ales că se vede maladia schizo în fiecare. Insul care formulează cele șase inepții, cu aer de servitor de cauze eșuate,încurcă noțiuni simple.Cu articolul excelent al domnului Marga tezele nu au nici în clin, nici în mînecă. Ca la bursuc, tezatorul are fixații. Ce să faci, cînd nu ai nici curajul semnării, îți poți închipui că ești pe Lună sau leu. Rămînînd un biet prost folosit la spălat curtea.
Insul cu cele șase teze prostești nu-și dă seama că este pe arătură. În viață cei care gândesc se verifică prin fapte și împlinirea de prognoze. Domnul Marga a scris în acest ziar deja în 2017 că lumea intră sub controlul geometriei variabile a supraputerilor. În 2018 a arătat că va avea loc o cotitură de la globalism la primatul suveranității naționale.În 2019 a arătat că UE nu va face față fără o reorganizare inspirată de principiul suveranității. În 2020 a arătat că după pandemie va fi altă lume. În 2022 a arătat că războiul din Ucraina nu se va încheia cu pace durabilă fără revenirea la granițe firești în raport cu Rusia, Polonia, România, Ungaria, că va fi nevoie de negocieri Rusia, SUA, Ucraina, Germania, China, că războiul nu va avea învingător clasic, că România nu are ce căuta în acest război. Pentru cine are pasiunea cititului, acestea , ca și multe altele ce ar lua spațiu, sunt elaborate în volume le profesorului. Cel mai important este că ele se confirmă zi de zi. Este, să recunoaștem, forța analizei sale. Cineva spune și la noi lucrurilor pe nume, cu competență și răspundere.
este interesant… nu este prima data cind dintr-un anonimat profund (nu e nimic rau in asta) iese cite o voce precum o mina de zombie dintr-un mormint, asa cum ne prezinta filmele de groaza, care incepe sa se lutruiasca pe sine („Iar deasupra tuturora va vorbi vr’un mititel,/ Nu slăvindu-te pe tine… lustruindu-se pe el”)… un fel de cadou otravit facut autorului articolului…
tentatia de a sfida o opinie expusa in cuvinte simple chiar si neasumata prin nume si prenume, arata foarte multa suferinta…
Dl Marga a notat: ti-ai facut datoria.
ps: prenumele e Filolog? sau pronumele…?
ma gindeam ca „iesean” ar fi numele de familie…
agresivitate sustinatorilor dlui Marga nu denota intelepciune…nefiind prima data cind se intimpla, as putea intelege ceva din asta…
Într-adevăr, o concepție, o analiză și o idee se poate verifica. În astă ordine, pe zi ce trece se dovedește că domnul Andrei Marga a avut dreptate în ceea ce a declarat la Alba iulia în 14 septembrie 2022. Sunt cei trei nu. Nu va fi pace durabilă fără schimbări teritoriale: Dombas și Crimeea către Rusia, Bukovina și ținuturile către România, Galicia către Polonia, Transcarpatia către Ungaria, cărora le aparțin istoricește.Rusia și-a ocupat ce a avut, Ungaria cere, Polonia merge pe o unificare. Ucraina a avut șansa, dar nu a fost în stare să integreze populațiile. Aproape opt milioane de ucrainieni au și plecat.Nu va fi cîștigător clasic în război, dar va fi o inutilă autodistrugere. Nu are ce căuta România în acest război. Așa cum arată lucrurile, opinia profesorului este cea mai profundă. Evenimentele arată că oricum s-ar suci lucrurile, nu va fi pace durabilă altfel.
Sun la sonerie. Deschide Dorina.
– Domnul este acasa ?
– Da, dar mi-a zis sa spun ca nu-i.
Într-adevăr nu ești Normal, bade! Debitezi giumbușlucuri și minciuni cînd e vorba de răspundere. Se vede că trepădușii cu misiune băsisto-coldistă nu știu ce înseamnă să anticipezi: este calitatea intelectualului veritabil, căci are știință.Nulităților le este străină. Dar, cum și articolul o face, este bine că se observă fapte și împlinirea de prognoze. Domnul Marga a scris în acest ziar deja în 2017 că lumea intră sub controlul geometriei variabile a supraputerilor. În 2018 a arătat că va avea loc o cotitură de la globalism la primatul suveranității naționale.În 2019 a arătat că UE nu va face față fără o reorganizare inspirată de principiul suveranității. În 2020 a arătat că după pandemie va fi altă lume. În 2022 a arătat că războiul din Ucraina nu se va încheia cu pace durabilă fără revenirea la granițe firești în raport cu Rusia, Polonia, România, Ungaria, că va fi nevoie de negocieri Rusia, SUA, Ucraina, Germania, China, că războiul nu va avea învingător clasic, că România nu are ce căuta în acest război. A arătat că România a luat-o pe o cale nefastă pentru ea, iar eșecul cu Schengen, cu PNRR sunt doar două probe ce ar trebui să ne alarmeze.Pentru cine are pasiunea cititului, aceste anticipări, ca și multe altele, sunt elaborate în volume ale profesorului. Cel mai important este că ele se confirmă, din nefericire,zi de zi. Cineva spune și la noi lucrurilor pe lume fără ezitare, cu competență și răspundere.
@Dorina > Nici pana azi n-ai inteles ca voi, chelnerii si cuafezele care pupincuresc acest sifom sunteti tinta. El este amintire de peste 10 ani, un sarman infantil care neaga realitatea olografa. Doar el stie de ce n-a cerut expertiza grafica, noi banuim. Nici baiat destept nu este, daca isi cerea scuze, era lasat in grija Inexistentului cum s-a intamplat cu ceilalti. Tu, in schimb, ca orice femeie vrei sa cunosti anticipat ce va urma. E bine ca te multumesti cu orice inchipuire, nu mai trebuie sa mergi la ghicitoare.
Te tot deghizezi, mă Tomline, în fel și chip pe sub podeaua normalității – poate te apucă rușinea. Dacă pe unul care spune că nu e Normal, cum zici mai sus, îl poate apuca rușinea! Minți doar, se vede că din minciună trăiești. Nu are a-ți da seama nimeni, nici autori, nici chelneri, nici cuafeze, cum zici în maladia ta. Adevărul nu-i de tine, cu boala și incultura ta. Dacă până la prostie te duce mintea, asta e! Află însă că-ți rămâne o distanță imposibilă pentru mintea ta în urma chelnerilor și cuafezelor. Îți faci doar iluzii de simplu prost, care vrea să ofenseze niște oameni. Ar fi mai bine să asculți sfatul medicilor, care de atâtea ori, cum am văzut eu, că ți-au spus, la comentarii, negru pe alb, că te pot interna la ei. Se vede că pauza ți-a fost prea scurtă pentru boală.
Așa cum arată România de azi are nevoie de un om cu viziune, care se pricepe la administrație, care este cultivat și care pune interesul țării mai presus de măruntele interese de parvenire. Nu văd unul care acum să-l poată concura pe domnul profesor Andrei Marga. Știe cum să construiască instituții, are cultura pusă la punct și contacte interne și internaționale solide. Știe bine interesele țării și ale oamenilor. Declarația lui de la alba iulia ne artă un patriot, responsabil și clarvăzător. Se pot vedea scrierile sale legate de reforme. Are sensibilitatea necesară pentru situația țăranilor, muncitorilor, tineretului, specialiștilor. Știe cum să decidă transpartinic. Știe economie, drept, cultură. Nu cunosc dacă domnul Marga vrea sau nu să candideze. Dar ar fi un candidat foarte bun.
sint tare curios daca cineva ne poate explica cum a aparut viata constienta pe acest pamint, orizontul de timp si cite alte civilizatii au ocupat planeta inainte… este stiinta limitata de orgoliul cercetatorilor??? se folosesc instrumente pur teoretice care ascund nevazutul pentru ca mintea umana cauta confortul rezultatului in detrimentul intelgerii a ceea ce exista? 3d (x, y, z) sau 4d x,y,z si t (timp)? timpul dincolo de a fi ceasul de la mina este o resursa…explicam lumea prin cele 5 simturi. atit stim. a sosit timpul sa mergem mai departe, in nevazut. orice alta abordare nu va produce decit stagnare si chair regres pentru ca rezultatele se vor anula intre ele. nu exista hazard asa cum se incerca sa ni se explice in teoriile mecanicii cuantice pentru ca Universul este intr-o armonie perfecta si cine ii va cere, va primi. mai greu de detectat cu instrumentele de azi, tributare mai ales prin prisma orgoliului. inmormintam stiinta sau o imperechem cu spiritualitatea? facem saltul sau ne chinuim sa explicam cu cuvinte diferite aceeasi teorie? cite viziuni de referinta universala sa fie adevarate pornind de la prezumtia ca nu stie cum a aparut viata constineta si de ce? atunci cind vrei sa omori o idee o transformi in concluzie spunind ca e maximul ce-l poate oferi. ma indoiesc…
Dacă admitem că omul este materie la fel cum admitem în privința tuturor celorlalte materii precum apa, aerul, solul, elementele fizice sau chimice etc., atunci, ar trebui să observăm că suntem sau am putea fi cea mai sensibilă formă de materie dintre toate cele pe care le cunoaştem, căci omul îşi schimbă „starea” în mod instantaneu, sub acțiunea directă a unuia dintre cele cinci simțuri, mult mai repede decât toate celelalte viețuitoare „materiale” şi nici o altă „materie asemănătoare” nu are conştiintă, adică o asemenea sensibilitate sau…instabilitate care să-i permită să se autoperceapă în infinitele ei stări, una fiind. În definitiv, numim conştiință sau conştiență, manifestarea acestei sensibilități la nivelul creierului sau memoriei, de unde tragem concluzia că în esență suntem mai întâi memorie şi abea apoi materie iar memoria, după cum s-a descoperit de foarte curând, este o stare mai mult energetică decât materială. Mai corect ar fi probabil să recunoaştem că le deținem pe amândouă dar nu cunoaştem proporțiile şi relațiile dintre ele. Este foarte posibil ca adevărata formă a Universului să fie pur temporală apoi energetică şi abea,… mai târziu, în ultimul stadiu, ( adică în prezentul continuu,) materială cum pare a percepe mintea cu simțurile ei „primare”. S-ar putea ca acestea să fie în esență „un rebut” al timpului, la fel ca şi materiile ce s-au format şi transformat unele din altele şi nu neapărat o formă unică a vreunei materii dintre cele pe care le cunoaştem, le considerăm şi le acceptăm ca atare astfel. Peste toate ar sta timpul, respectiv memoria care le-a creat, la fel cum peste noi stă în orice moment conştient, vârsta, conştiența că suntem sau am fi ceva materie, cineva. Dar dacă nu suntem materie, atunci ce suntem? Spirit? Probabil. De ce nu!? Adică, o altă denumire a memoriei dar nu şi o altă formă a ei.
Cand iti lipseste o carte din suita, bagi un Joker. Asta este modul cel mai simplu de inteles de catre cei mai primitivi oameni, cei 6.800 care au luat anul acesta „apa sfintita cu mana nespalata” de la Make Tomisanul. Altfel, in calitate de furnica temporara in acest Univers infinit, la ce dracu conteaza cum s-a format acesta ? Important este ca Universul este intr-o continua expansiune, fapt care naste alta cur-iozitate nestavilita: cine a inventat infinitul. Evident, Joker-ul Inexistent este rapunsul cel mai simplu, zero circumvolutiuni. Cand mai esti si din aur de 14 carate la electorat, a il injura si a-l blestema pe cel mai inteligent om nascut vreodata pe Pamant, este cea mai inteligenta ocupatie. De la acesta la Eminescu este un pas minor. Bendeac presedinte !
Pe aici scrie unul care se lauda acum vreo 2-3 ani ca el are dovezi materiale ale existentei unui surogat imaginar ! Mama prostilor este vesnic gravida.