Angajat în vacanța de vară. Ce beneficii primesc firmele

Firmele care angajează elevi sau studenți în perioada vacanței pot beneficia de un stimulent financiar lunar egal cu 50% din valoarea indicatorului social de referință (ISR) al asigurărilor pentru șomaj și stimulării ocupării forței de muncă, informează vineri Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM).

În prezent, valoarea ISR este de 660 de lei.

Stimulentul financiar se poate acorda pentru o perioadă de maximum 60 de zile lucrătoare într-un an calendaristic, pentru fiecare elev și student pentru care s-a încheiat contract individual de muncă. Diferența dintre stimulentul lunar acordat și salariul realizat se suportă de către angajator din fonduri proprii.

Astfel, beneficiază de stimulentul financiar lunar angajatorii care încadrează în muncă elevi și studenți în baza: unui contract individual de muncă pe durată determinată, egală sau mai mică decât durata vacanței, încheiat în condițiile legii, cu normă întreagă sau, după caz, cu timp parțial; unui contract de muncă temporară, numai dacă durata misiunii de muncă temporară este egală sau mai mică decât durata vacanței, se arată într-un comunicat al ANOFM, transmis AGERPRES.

În cazul tinerilor în vârstă de până la 18 ani, contractul individual de muncă încheiat cu durata timpului de muncă de 6 ore pe zi și de 30 de ore pe săptămână se consideră încheiat cu normă întreagă.

Pentru a beneficia de acordarea stimulentului financiar, angajatorii trebuie să încheie o convenție cu agenția pentru ocuparea forței de muncă județeană, respectiv a municipiului București, în termen de 30 de zile de la data angajării elevilor/studenților.

ANOFM precizează că nu beneficiază de stimulentul financiar: angajatorii care încadrează în muncă elevi și studenți anterior datei de începere a vacanței stabilite potrivit legii, pentru elevii și studenții respectivi; angajatorii care au beneficiat, pentru elevii și studenții respectivi, de stimulentul financiar prevăzut în lege pentru o perioadă de 60 de zile lucrătoare în cursul anului calendaristic.

Pentru obținerea de informații suplimentare, angajatorii interesați se pot adresa agențiilor județene pentru ocuparea forței de muncă, respectiv agenției municipiului București, ale căror date de contact sunt disponibile pe site-ul www.anofm.ro.

Recomanda

2 Comentarii

  1. #parere
    Ho,ho si inca de cand ! S-au mutat ele altele si mai si.De ex.: faina scumpa (Predoiu), curvia (Teodora), subminarea economiei nationale, crimele mascate din ordin venit de la Bruxelles.Hai,ma,ce naiba,eu inteleg ca arsita asta de acum ingreuneaza gandirea,dar nici chiar asa.

  2. Care angajează elevi? Dar elevii sunt minori, abia după bacalaureat au vârsta 17-18 ani! Sclavia s-a mutat in categoria minori prin lege?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.