ANPC: 70 la sută dintre operatorii economici care vând peşte, găsiţi cu nereguli

Peste 70 la sută dintre agenţii economici care comercializează peşte, verificaţi de inspectorii pentru protecţia consumatorilor, încălcau prevederile legale, unii dintre ei având expuse chiar produse alterate, a declarat, marţi, preşedintele ANPC, Constantin Cerbulescu. Peste 500 de operatori economici au fost verificaţi, la nivel naţional, iar 361 dintre ei nu respectau prevederile legale în vigoare. […]

cotidianul.ro - Autor

Peste 70 la sută dintre agenţii economici care comercializează peşte, verificaţi de inspectorii pentru protecţia consumatorilor, încălcau prevederile legale, unii dintre ei având expuse chiar produse alterate, a declarat, marţi, preşedintele ANPC, Constantin Cerbulescu. Peste 500 de operatori economici au fost verificaţi, la nivel naţional, iar 361 dintre ei nu respectau prevederile legale în vigoare. […]

Peste 70 la sută dintre agenţii economici care comercializează peşte, verificaţi de inspectorii pentru protecţia consumatorilor, încălcau prevederile legale, unii dintre ei având expuse chiar produse alterate, a declarat, marţi, preşedintele ANPC, Constantin Cerbulescu.

Peste 500 de operatori economici au fost verificaţi, la nivel naţional, iar 361 dintre ei nu respectau prevederile legale în vigoare.

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru protecţia Consumatorilor (ANPC) a precizat că a fost verificată o cantitate de 83.000 de kilograme de peşte şi preparate din peşte, iar 15 la sută din cantitate nu îndeplinea prevederile actelor normative în vigoare.

În urma deficienţelor constatate s-a dispus oprirea definitivă de la comercializare a 580 de kilograme de peşte şi preparate din peşte, care erau improprii comercializării şi consumului uman, oprirea temporară de la comercializare a 12.015 kilograme de peşte, preparate şi conserve, în valoare de 119.378 lei, până la remedierea neconformităţilor şi aplicarea a 397 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 198 de amenzi, în valoare de 473.000 de lei.

Printre abaterile constate se numără lipsa documentelor de provenienţă, semne organoleptice de alterare, neîncadrarea în cantitatea netă declarată, comercializarea produselor în afara datei limită de consum declarată de producător, deteriorarea ambalajelor sau a etichetelor, nerespectarea condiţiilor de depozitare şi expunere la comercializare, dar şi nereguli privind afişarea preţurilor.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.