Ordinele pentru aprobarea Statutului elevului, respectiv pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar au fost trimise spre publicare la Monitorul Oficial, a anunţat, miercuri, ministrul Educaţiei, Ligia Deca.
„Au fost trimise la Monitorul Oficial şi urmează să fie publicate două dintre cele mai importate documente pentru şcoli: Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar (ROFUIP) şi Statutul elevului. Vor intra în vigoare de la începutul acestui an şcolar. Am păstrat ce a fost bun din perioada pandemiei, prin valorificarea instrumentelor digitale. În situaţii excepţionale, orele se vor putea desfăşura online sau hibrid”, a precizat ministrul pe Facebook.
Potrivit Ligiei Deca, pentru debirocratizare, o serie de documente realizate în şcoli vor putea fi stocate în format digital.
„Ne dorim să încurajăm participarea şcolilor la proiecte europene, prin urmare, acolo unde se derulează mai mult de trei astfel de proiecte, şcolile pot numi un coordonator pentru proiecte europene”, a scris Deca.
Pentru ca toţi cei interesaţi să fie informaţi în ceea ce priveşte siguranţa copiilor, şcolile vor publica autorizaţia de securitate la incendiu, precum şi autorizaţia sanitară de funcţionare, iar în cazul în care aceste autorizaţii nu sunt deţinute, şcolile vor informa în acest sens.
Ligia Deca a precizat că s-a ţinut cont de propunerile profesorilor şi a fost introdusă prevederea conform căreia se va acorda o notă la purtare la sfârşitul fiecărui interval de învăţare, care vizează exclusiv respectarea regulamentului şcolii şi a normelor de comportament.
„Media acestor note poate scădea, la finalul anului, în funcţie de numărul de absenţe. Referitor la numărul absenţelor nemotivate pentru care se scade media la purtare – am revenit la prevederea conform căreia media va scădea cu un punct la fiecare 20 de absenţe nemotivate, faţă de propunerea de 40, din proiectul lansat în consultare publică. Posibilitatea ca un profesor să decidă ca un elev să desfăşoare activităţi în alt spaţiu din şcoală, dacă deranjează ora, este o opţiune, nu este o obligaţie. În plus, este o măsură a cărei modalitate de aplicare va fi stabilită în regulamentul fiecărei şcoli, iar la elaborarea acestui regulament participă şi reprezentanţii părinţilor, ai elevilor şi ai sindicatelor. Am încredere că la nivel local se vor identifica cele mai bune soluţii, pentru că avem nevoie să respectăm nevoile fiecărui elev din sala de clasă”, a susţinut ministrul.
După publicare în Monitorul Oficial, documentele vor fi disponibile în formă integrală pe site-ul Ministerului Educaţiei.
Cea mai benefica schimbare ptr. invatamantul românesc ar fi ca plavanul sasbou să-și retragă caricatura din fruntea ministerului „Educației”.
Pai normal ca ati pastrat masurile din perioada plandemiei. Doar pentru asta a si fost plandemie, sa introduceti peste tot aparatura lui Bill Gates.
Cat despre schimbarile in structura anului scolar samd, acestea iarasi sunt standard intr-o tara ocupata: niciodata invatamantul nu trebuie sa aiba liniste si nu trebuie sa semene un an cu altul, in materie de legislatie. Trebuie sa fie harababura si neincredere, care sa produca generatii noi incapabile sa se gaseasca pe harta.
A se lasa cu scheme vechi…
Ha, ha! Pintru o activitate “transparentă, ca să nu-i zâc direct străvezie să impune afișaria notelor obțânute la capacitate în dreptul elevului trecut cu nume ș’ prenume, nu cu un indicativ ca acum. Ni rușâne di rezultatu’ obtânut di propiu odor dupe anii di chiul ș’ lenevială? Or’ vrem să opacizăm șmenur’le car’ (eventual) să mai produc?…
A ținut cont de sfaturile profesorilor, cică! Care profesori, cei care o înconjoară din politica?
… doresc schimbari pentru ca nu inteleg lucrurile clare si bine asezate, ca mod al gandirii si logicii.