Românii ar putea primi gratuit apă de la robinet imediat după ce se așază la masa unui restaurant, a unei cafenele sau a unei cantine, fără să mai fie nevoiți să o solicite. Deputatul PNL Sebastian Rusu propune modificarea actualei legislații astfel încât obligația localurilor să fie clară, iar nerespectarea acesteia să poată fi sancționată.
În prezent, legea prevede posibilitatea oferirii gratuite a apei potabile de la robinet, însă aplicarea acesteia a ridicat probleme. Sebastian Rusu spune că lipsa sancțiunilor și formulările care lasă loc interpretărilor au făcut ca dreptul consumatorului să fie dificil de pus în practică.
Parlamentarul vrea acum să meargă mai departe și propune ca apa să nu mai fie oferită doar la solicitarea clientului, ci din oficiu, gratuit, imediat după așezarea la masă și în recipiente curate.
Într-un interviu acordat pentru Cotidianul.ro, deputatul PNL Sebastian Rusu vorbește despre problemele actualei legislații, eventualele sancțiuni pentru localurile care refuză să ofere apă, criticile venite din HoReCa și schimbarea de mentalitate pe care o consideră necesară în România.
O lege fără sancțiuni riscă să rămână doar pe hârtie
Una dintre principalele probleme semnalate de inițiator este că obligația există, însă lipsesc instrumentele prin care autoritățile să îi determine pe operatorii economici să o respecte. Deputatul consideră că responsabilitatea trebuie împărțită între instituțiile statului, localuri și consumatori.
Reporter: De ce legea nu este respectată și cine ar trebui să o aplice?
Sebastian Rusu: Legea actuală este scrisă ambiguu: spune că apa trebuie oferită, dar nu precizează cum, asta pentru că lipsește orice sancțiune clară pentru localurile care refuză. Astfel, rămâne la latitudinea fiecărui operator dacă respectă sau nu dreptul clientului. Aplicarea ar trebui să fie asigurată de autorități precum Protecția Consumatorului (ANPC) și Inspectoratul Sanitar, prin controale și amenzi, însă acestea nu au avut până acum un mecanism clar de acționare.
În plus, un drept despre care nimeni nu vorbește ajunge să existe doar pe hârtie. Legea actuală lasă prea mult loc interpretărilor. De aceea propunem ca apa să fie oferită din oficiu, nu doar la cerere. Consumatorul nu trebuie să negocieze un pahar cu apă. Statul trebuie să își facă partea prin controale și informare. Operatorii economici trebuie să își respecte obligațiile. Iar consumatorii trebuie să își cunoască drepturile. Respectul pentru client începe cu un gest simplu. Un pahar cu apă.
Ce riscă restaurantele care spun „nu”
Problema sancțiunilor este una dintre mizele proiectului. În forma actuală a legislației, spune deputatul, refuzul unui local de a oferi apă de la robinet nu este urmat de o sancțiune prevăzută special pentru această situație. Noua inițiativă încearcă tocmai să acopere acest gol.
Reporter: Ce riscă un local care refuză? Au existat controale?
Sebastian Rusu: Concret, în momentul de față, un local nu riscă nimic, pentru că legea în vigoare nu prevede sancțiuni pentru acest caz specific. Tocmai de aceea am depus această inițiativă: pentru ca nerespectarea acestei obligații să devină în mod explicit o contravenție. Din câte știu, până acum nu s-au dat amenzi, tocmai din cauza acestui vid legislativ.
Scopul nu este să amendăm restaurantele. Scopul este ca legea să fie respectată. Din punctul meu de vedere, un operator corect nu are nimic de pierdut. Din contră, câștigă încrederea clienților.
Teama HoReCa că va pierde bani din vânzarea apei
O altă problemă este impactul financiar asupra restaurantelor. Dacă un client primește gratuit apă de la robinet, există temerea că acesta nu va mai cumpăra apă îmbuteliată. Sebastian Rusu consideră însă că măsura nu reprezintă un pericol pentru afacerile din HoReCa și invocă exemplele altor state europene.
Reporter: Care sunt argumentele HoReCa și cum le răspundeți?
Sebastian Rusu: Principalul argument este cel economic: că oferirea apei gratuite ar duce la pierderi. Însă, dacă ne uităm la Franța, Spania sau Italia, restaurantele nu dau faliment din cauza unui pahar de apă. Mai mult, apa de la robinet are un cost extrem de scăzut; o sticlă de plastic costă de 10 ori mai mult. Aici vorbim despre costuri logistice reduse (fără transport și depozitare a sticlelor) și despre o decizie de sustenabilitate, nu despre un pericol financiar.
Unii spun că vor pierde venituri din vânzarea apei îmbuteliate. Eu cred că un client respectat revine. Un client nemulțumit pleacă. Nimeni nu interzice vânzarea apei minerale sau a altor băuturi. Propunerea nu elimină libertatea comercială. Ea garantează accesul la apă potabilă.
Încrederea românilor în apa de la robinet, o altă problemă
Dincolo de obligațiile restaurantelor, proiectul deschide și discuția despre relația românilor cu apa de la robinet. Sebastian Rusu consideră că România este pregătită pentru o asemenea măsură, însă admite că este nevoie de informare și de o schimbare de mentalitate.
Reporter: Este România pregătită pentru această schimbare?
Sebastian Rusu: Da, este pregătită, dar mai avem nevoie de o schimbare de mentalitate și de informare. Peste jumătate dintre români nu au încredere în apa de la robinet, soluția nu este să o ignorăm, ci să investim în calitatea ei și să arătăm că este sigură. În țările nordice, este firesc să ceri un pahar cu apă; la noi încă există o jenă. Această lege nu doar că oferă un drept, dar educă și promovează un consum responsabil, exact cum prevede și Directiva Europeană. Când un gest devine normal, oamenii nu îl mai percep ca pe o obligație, ci ca pe un standard de calitate.
Ce urmează dacă restaurantele continuă să ignore obligația
Rămâne însă întrebarea ce se va întâmpla dacă, odată modificată legislația, restaurantele vor continua să ignore această obligație. Inițiatorul proiectului spune că tocmai sancțiunile ar trebui să împiedice repetarea situației actuale.
În același timp, forma proiectului nu este definitivă. Inițiativa urmează să treacă prin comisiile de specialitate ale Parlamentului, unde reprezentanții autorităților și cei ai industriilor vizate vor putea veni cu observații și propuneri.
Reporter: Ce se întâmplă dacă legea este ignorată în continuare?
Sebastian Rusu: Inițiativa mea actuală introduce deja sancțiuni clare, exact pentru a preveni acest scenariu. Nu mai lăsăm loc de interpretare: apa se oferă din oficiu, imediat după așezarea la masă, gratuit și în recipiente curate. Aceasta nu este o recomandare, ci o obligație. Dacă după implementare vom constata că încă sunt probleme, vom reveni cu modificări, dar sunt convins că operatorii economici vor înțelege că ospitalitatea autentică începe cu un pahar de apă oferit din inimă.
Proiectul legislativ urmează să intre în dezbaterea comisiilor parlamentare, unde va fi analizat împreună cu reprezentanții autorităților și ai industriei HoReCa, înainte de votul final din Parlament. Proiectul se poat consulta, aici.

… lacăte , cătușe …
Restaurantele o sa se conforme,dar iti v-a aduce apa de la robinet !
Dac-as putea,dragi parlamentari,v-as da atata apa cata apa GRATUITA dau duduile si ghertoii patroni, clientilor.
Tipic pentru Romania. Se da o lege dar daca o incalci nu exista nicio sanctiune. Vedem clar cazul lui Fritz de la Timisoara. Omul incalca legea nu este compatibil este hotarare judecatoreaca definitiva data de instanta suprema adica ICCJ dar nu e nicio sanctiune omul isi vede de treaba cu nesimtire.
Nene parlamentarule prin tine insuti, la noi in casa s-a baut doar apa minerala decand ma stiu. Bunicii asa faceau, parintii, eu, copiii mei, nepotii s.a.m.d. Si sa spal pe jos cumpar apa distilata sa spal cu aburi. ‘ntelegi sau te-a .rostit apa de la rubinet/ghiveta ?
apa gratuita e in tot Schenghen ; mafia si-a pus mijloace in Italia anti cereri de tipul asta: ceri apa ? pai iti aduce ala pahar si apa plata ,sticla de la frigider,asa se asteapta sa platesti pentru ca ai omis sa ceri „da-mi apa gratis” ,cu toate gagicile din jur- sa nu te faci de ras(pentru ca n ti-a placut apa gratis si rece de la toate cismelele din oras si ai venit ca „boierul” in bar sa faci figuri)
Bă, ce e cu prostia asta? Atât te duce capul sa faci și tu ceva constructiv pentru cetățean? Apă mocca? Și încă de la ghiveta! De bere ai auzit, EDITAT lui pește? Ca se întorc Bratienii în groapa de rușine!
Da,ar trebui apa gratis în restaurante ca oricum le dam comision când aduc nota de plata,intr un fel de obliga,pe nota de plata,asa ca apa tot o plătim. Și pana vine ospătarul, ce sa facem ,bem apa de izvor
Ce-am scris despre impozite și taxe, onor Cotidianul a cenzurat. Pe vremuri erau țâșnitori cu manivelă sau pedală ca să nu moară de sete oamenii și animalele prin parcuri dar firmele s-au”eficientizat” nu dregând scurgerile masive din țevăraiul antic îngropat direct, fără guri de canal și pantalon ca să poată fi schimbate ușor, pentru că trebuie să termini Sorbona ca să concepi așa ceva, ci cărând pompele stradale din fontă, unele centenare, la fier vechi, ridicând prețul apei și inventând apa de ploaie taxabilă pentru acoperirea pierderilor și a primelor frecangiilor din conducere.
este vara si se plictiseste face lege pt apa de la robinetul restaurantelor, dar nu se revolta pt ca se taxeaza apa de ploaie ca si cum l-ar penaliza pe Dumnezeu/Natura ca mai ploua prin Romania si oamenii trebuie sa plateasca aceasta greseala a naturii…
Nici pe vremea intarziat-impuscatului n-am baut apa de la robinet. E o prostie cand sunt inconjurat de izvoare de apa minerala: Tusnad, Valcele, Zizin, Perla Harghitei, Bodoc, Malnas, Biborteni. Iar asta am invatat de la bunici si de la parinti. Prostia romanului este sa se ieftineasca la taratze!
cele mai multe ape plate, vargate, minerale si naturale din Lume per cap de locuitor!
Si ce au facut fesnisto-securistii alesi, au inchis toate cismelele si robinetii publici, ca sa cumpere boborul cu 20 lei kilu de apa, din magazinele si tonetele de pe strada!
Ca doar unii au magazine, cei alesi sau cei care dau haraciul!
La Lugoj, facuse un primar foraje de adincime si luau bietii oameni cate o cana pentru casa. Apa fara clor si rugina. Am auzit ca le-au inchis, ca nu mai prezinta siguranta!…
Nu am mai vazut un singur primar sa sape foraje, unul singur.
La Roma, sunt sute de fantani publice, gratis iar unde nu au posibilitate, aduc la PET!
Stiti de ce turbeaza cainii si pisicile vara? De lipsa de apa!
Baaa, ne-ati inchis fantanile, ca sa va imbuibati, baaa!
Daca mai este in lume in care statul taxeaza apa de ploaie, adica pe Dumnezeu…Daca e directiva UE atunci va ajunge Europa un desert ca sa nu mai aiba ce taxa…ca in Romania poate va trebui o seceta cumplita peste Romania ca sa nu va mai bateti joc de Natura si popor…
Sa nu taxeze, sa curga in prostie la voi in Busteni si apoi sa vina arma de elita a Romaniei, vanatorii de munte, sa va scoata apa din curti si din case, ca voi nu va faceti canalizari, sa nu platiti apa care vine de la un inexistent. Auristi n-au stat la soala nici pana la lectia cu „circuitul apei in natura” ! Intelegeti acum de ce nu sunteti pusi la conducerea Romaniei, nici daca ati fi 84% ? Evident NU intelegeti, oricum, nu conteaza, de 8.000 de ani functioneaza Romania fara voi.
Daca ai fi mers la scoala ai fi invatat circuitul apei in natura si daca ai fi absolvit 12 clase ai fi invatat ca trebuie sa platesti apa de pe canalele de scurgere si purificarea apei. Stiu, e mai comod in AUR unde militienii rezervisti- legio la 49 de ani, e plin Parlamentul de ei cu pensii speciale, iti spun ce sa comentezi pe aici.
SA FIE APA GRATUITA IN RESTAURANTE ! APA RECE BORSEC CU VIN !
14 lei sticla ca si o bere…
Asa e și cu respectarea Constituției? Canci pedeapsă? Da, asa e. Vezi Băsescu, Nicushor, Bolojan și alții! Oare cui convine, folosește? Ghici!
exista solicitari? tu bei apa de la robonet dom PNL-ist? de ce te mai duci la reustaurant ca sa bei apa de la robinet? este o cafenea unde ti se ofera apa…dar n-as bea nici daca as muri de sete…
nu ai fi plimbat ca testul, ai vedea ca in lumea civilizata se bea si apa de la robinet, prin restaurante.