Arhiepiscopia Covasna a împărţit steaguri româneşti credincioşilor

Episcopia Ortodoxă a Covasnei şi Harghitei a împărţit gratuit 350 de steaguri naţionale româneşti credincioşilor care au participat, luni, la slujba de la Mănăstirea Valea Mare din judeţul Covasna.

Pentru confecţionarea drapelelor naţionale, Arhiepiscopul Covasnei şi Harghitei, IPS Ioan Selejan a cumpărat doi kilometri de pânză, steagurile fiind cusute de către măicuţele de la Episcopia Ortodoxă din Miercurea Ciuc.

Arhiepiscopul Covasnei şi Harghitei a declarat, marţi, corespondentului Mediafax, că ideea i-a venit după ce a constatat că în regiunea locuită preponderant de maghiari, în centrul ţării, nu există tricolorul românesc şi că localnicii români nu au de unde să-l procure.

„La sfârşitul slujbei, am binecuvântat aceste drapele şi le-am împărţit gratuit credincioşilor. Le-am dat cu suport, nu numai o bucată de pânză, spunându-le că am fi bucuroşi să ştim că aceste steaguri le duc la casele lor, iar la sărbătorile naţionale şi atunci când este hramul satului le-ar pune pe casele lor. Nu am avut făcute decât vreo 350, pentru că ar fi trebuit peste 2.000 de drapele, dar au fost primite cu foarte, foarte mare bucurie”, a spus IPS Ioan Selejan.

Acţiunea Arhiepiscopiei Covasnei şi Harghitei este considerată „provocatoare” de către conducerea Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT).

Preşedintele organizaţiei municipale a PPMT Sfântu Gheorghe, Nemes Elod, a declarat, marţi, corespondentului Mediafax, că, în opinia sa, decizia Arhiepiscopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei de a împărţi sute de steaguri naţionale româneşti „este o provocare faţă de populaţia majoritară din zonă”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.