Premierul armean Nikol Pașinian și-a revendicat victoria în alegerile parlamentare desfășurate duminică, după ce rezultatele preliminare au indicat un avans clar pentru partidul său, „Contractul Civil”. Scrutinul a fost considerat un test pentru politica de apropiere de Occident promovată de Pașinian și pentru planurile sale de a încheia un acord de pace cu Azerbaidjanul.
Potrivit rezultatelor publicate după numărarea voturilor din puțin peste o cincime dintre secțiile de votare, partidul de guvernământ a obținut 54,5% din voturi. Pe locul al doilea s-a clasat alianța pro-rusă „Armenia Puternică”, cu 21,9%, scrie News.ro.
Într-o conferință de presă susținută în primele ore ale zilei de luni, Pașinian a declarat că formațiunea sa a câștigat alegerile și a descris rezultatul drept o „victorie istorică”.
Un scrutin urmărit atent după războiul din 2023
Alegerile au fost primele organizate la nivel național după înfrângerea militară suferită de Armenia în fața Azerbaidjanului în 2023. În ultimii ani, Pașinian a orientat țara către Occident și a consolidat relațiile cu Uniunea Europeană și Statele Unite.
Această schimbare de direcție a provocat nemulțumirea Moscovei și a fost criticată de opoziția internă. Mai multe partide pro-ruse l-au acuzat pe premier că a făcut prea multe concesii în relația cu Azerbaidjanul.
Principalul rival al lui Pașinian a fost omul de afaceri Samvel Karapetyan, fondatorul partidului „Armenia Puternică”. Acesta a făcut campanie pentru menținerea relațiilor strânse cu Rusia și pentru o agendă axată pe dezvoltarea mediului de afaceri.
Participare ridicată la vot
Comisia Electorală Centrală a anunțat că prezența la urne a fost de aproape 59% dintre alegătorii cu drept de vot. Aproximativ 2,5 milioane de persoane au fost eligibile să voteze în Armenia, țară cu o populație de circa 3 milioane de locuitori.
Rezultatele preliminare mai arată că alianța Armenia a obținut 8,7% din voturi, iar partidul „Armenia Prosperă” aproximativ 5%.
Datele sunt contradictorii. Potrivit unora, partidul lui Pașinian, ca și data trecută, are majoritatea absolută a voturilor. Conform altora, opoziția câștigă teren. Datele oficiale nu au fost încă publicate.
Nici Armenia nici Georgia nu au multe variante. Is inconjurati de musulmani. Singura lor sansa e sa se prefaca ca le place de rusi. Europa e in cadere libera, si oricum in 20 de ani musulmanii vor fi majoritari in multe capitale europene. Daca nu muslmanii, atunci indienii.
un Bucuresti/Ilfov inconjurat de alte tari cu alta religie, Turcia etc. care si-ar dori refacerea sultanatului…
e pro-european trebuie sa ”puna” embargou pe tot ce venea de la…petrol, gaze, etc. mult succes, dar oare va renunta la energie?