Secretarul Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a anunţat că Birourile permanente…
Politică
Ministrul Finanțelor, Viorel Ștefan, a declarat marți că este necesar un audit…
Magistraţii ÎCCJ decid dacă încep procesul lui Vasile Blaga în dosarul în care acesta este acuzat de trafic de influenţă. Potrivit DNA, fostul co-preşedinte PNL a finanţat Partidul Democrat Liberal, al cărui secretar general era la vremea respectivă. Astfel, procurorii l-au acuzat că ar fi facilitat numirea în diverse posturi în schimbul atribuirii de contracte […]
Ministrul Educaţiei, Pavel Năstase, a declarat marţi, pentru News.ro, că ordinul privind directorii de şcoli nu a fost antedatat, cum susţine preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, ci a fost emis vineri şi tot atunci a fost trimis la Monitorul Oficial, dar a fost publicat luni. Pavel Năstase a precizat că vineri i-a anunţat în […]
Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, îl acuză ...Ministrul Educaţiei, după acuzaţiile Ralucăi Turcan
Prim-ministrul Sorin Grindeanu are, marţi dimineaţă, o serie de cinci întrevederi…
Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a dispus efectuarea unui control la Spitalul de Arși, au declarat marți, pentru Agerpres, surse medicale. Controlul va fi făcut de o echipă mixtă formată din specialiști de la Institutul Național de Sănătate Publică, Direcția de Sănătate Publică și Inspecția de Sanitară de Stat. Verificările intervin în contextul apariției unor informații […]
Președintele ales al SUA, Donald Trump, a renunțat, pentru ceremonia de învestitură…
Liviu Dragnea a declarat duminică seară că ia în calcul constituirea unei comisii parlamentare de anchetă pentru verificarea deciziilor…
Victor Ponta face dezvăluiri importante despre fostul premier Dacian Cioloș și despre președintele Klaus Iohannis.
Liderul PSD a prezentat cifre care ar demonstra că există o „gaură” la…
Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat luni, referindu-se la președintele Klaus Iohannis, că „dacă tot pune presiune pe anumite instituții”, putea să se aplece și asupra scandalului legat de dezvăluirile lui Sebastian Ghiță. Astfel, întrebat cum comentează activitatea instituțiilor statului legat de „scandalul momentului”, cazul Sebastian Ghiță, el a spus că președintele Iohannis ar fi […]
Liderul PSD Liviu Dragnea a declarat că „dacă s-ar fi căutat poate că s-ar fi găsit documentele care atestau că (sculptura lui Brâncuși – n.r.) e deja proprietatea statului român”. Achiziționarea sculpturii lui Brâncuși de către statul român a eșuat în acest an sub Guvernul Cioloș, iar donatorii la campania publică mai au de așteptat […]
Președintele Klaus Iohannis l-a sunat pe premierul Sorin Grindeanu și l-a invitat la Palatul Cotroceni pentru discuții pe marginea bugetului de stat, a anunțat purtătorul de cuvânt al șefului statului Mădălina Dobrovolschi. Întâlnirea va avea loc miercuri, a precizat Dobrovolschi, menționând că va fi prezent și ministrul de Finanțe, Viorel Ștefan. „Preşedintele României a avut […]
Autoritățile de la Sofia au solicitat duminică seara Ministerului Energiei din…
Camera Deputaților se află în perioada 9 – 31 ianuarie în sesiune extraordinară, a anunțat, luni, secretarul Ioana Bran. Update: În această sesiune extraordinară, pe lângă proiectele de lege care sunt deja pe agenda comisiilor de specialitate, vor fi dezbătute în comisii, întocmite rapoartele şi eventual votate în plen cele două ordonanţe prin care se […]
Consilierul de stat Ligia Deca, şeful Departamentului Educaţie din Administraţia Prezidenţială, a declarat, luni, într-un interviu acordat News.ro, că ordinul privind numirea directorilor unităţilor de învăţământ prin derogare este un „semnal extrem de negativ” în sistem, fiind răsplătiţi cei care au dovedit că nu au avut performanţe, iar măsura a fost luată şi ca urmare […]
Noul Guvern a adoptat vineri, 6 ianuarie, o Ordonanţă de Urgenţă care aduce schimbări importante în…
Consumul şi producţia de energie a României este aşteptată să atingă azi, în intervalul 18.00 – 19.00, maxime record…
Prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu critică, într-o postare pe Facebook, intenţia ministrului Justiţiei Florin Iordache de a pune capăt anul acesta Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV). „Cred că ridicarea MCV n-ar trebui să se numere printre priorităţile noului Guvern. Florin Iordache vrea să «ridice» MCV? Cu ce să-l «ridice»? Cu amnistia şi graţierea? Sau cu […]
Fostul premier Victor Ponta susține, după declarațiile liderului PSD Liviu Dragnea privind descoperirea unei găuri de 10 miliarde de lei în buget, că el a atras atenția că există o „gaură din ce în ce mai mare” în bugetul țării, iar printre cauze acesta enumeră „trădarea gigantică de la Fondurile Europene”. „Tot anul 2016 și […]
Comandamentul energetic de iarnă se va reuni luni, la ora 13:00, la sediul Dispeceratului Energetic Național, în condițiile în care consumul de energie și de gaze este mai ridicat decât într-o zi obișnuită de iarnă, potrivit Agerpres. Consumul național de electricitate a fost mai mare, în această dimineață, cu 10% comparativ cu aceeași zi a […]
Fostul premier Dacian Cioloș susține că liderul PSD, Liviu Dragnea, că apelează la o scamatorie și anunță că a găsit „o gaură de zece miliarde în buget”…
Sebastian Ghiţă a făcut noi dezvăluiri. Fostul deputat susţine, într-o înregistrare difuzată la România TV…
Premierul Sorin Grindeanu le-a mulţumit, prin intermediul unui mesaj postat pe Facebook, celor care s-au implicat să rezolve situaţiile generate de vremea nefavorabilă. Dminică seară, premierul a postat mesajul de felicitare adresat celor care s-au implicat ”trup și suflet” să își ajute semenii în ultimele zile. ”…Cu asemenea nămeți s-au luptat astăzi echipele de intervenție […]
Președintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat, duminică, că se va consulta cu social-democrații…