Acţionarii OMV Petrom (SNP) au aprobat, marţi, listarea secundară a companiei pe bursa de la Londra, la propunerea Fondului Proprietatea (FP), au declarat pentru MEDIAFAX surse apropiate companiei. Fondul Proprietatea a propus, în august, acţionarilor OMV Petrom listarea companiei de petrol şi gaze pe bursa de la Londra, printr-o emisiune de certificate de depozit având […]
Politică
Liberalii au renunţat la şefia Comisiei parlamentare de cod electoral din cauza tergiversărilor PSD legate de votul prin corespondenţă.
Registrul Auto Român a decis verificarea tuturor autoturismelor provenite de pe piețele externe în urma izbucnirii scandalului Volkswagen în SUA.
Președintele Klaus Iohannis organizează o conferință de presă miercuri înainte de a pleca la Bruxelles, la Consiliul European. Potrivit programului anunțat de Cotroceni, conferința este programată miercuri de la ora 12.00. Iohannis va participa la Consiliul European de la Bruxelles miercuri, începând cu ora 19.00. Consiliul este dedicat crizei imigranților.
PNL va organiza marțea viitoare, în ziua când în Parlament se va dezbate și vota moțiunea de cenzură, un miting de protest față de Guvern în Parcul Izvor, a anunțat copreședintele partidului Alina Gorghiu. „Mitingul din data de 29 septembrie va avea inclusiv această componentă (votul prin corespondență – n.r.)”, a declarat Gorghiu, într-o conferință […]
În următorii patru ani de zile, autoturismele DNA vor fi alimentate cu carburanţi de la compania Lukoil România, controlată de gigantul energetic rus Lukoil.
Hans Klemm, noul ambasador al SUA la Bucureşti, s-a întâlnit marţi cu preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, şi cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea. Potrivit lui Tăriceanu, s-a…
„Sunt decis să candidez pentru funcția de președinte al PSD la scrutinul din 11 octombrie, pe care l-am…
„Mulțumim pentru deschiderea de a ne oferi un sprijin financiar rambursabil într-un moment crucial pentru…
Ungaria nu poate fi judecată pentru că a ridicat garduri la graniţe, pentru că acţionează preventiv, a apreciat la RFI europarlamentarul Theodor Stolojan.Stolojan spune că are „o părere puţin diferită”. „În primul rând, Ungaria acţionează preventiv. Nu putem judeca Ungaria, în condiţiile în care Ungaria s-a trezit cu zeci de mii de oameni, care pătrund […]
Sistemul fiscal împovărător din România generează o economie ascunsă de 28% din PIB-ul României, cu 10% peste media Uniunii…
Guvernele României şi Republicii Moldova vor avea, azi, o şedinţă comună, în staţiunea Neptun…
Ambasadorul agreat al Statelor Unite ale Americii în România, Hans Klemm, i-a prezentat, luni, la Palatul Cotroceni, scrisoarea de acreditare președintelui Klaus Iohannis. „Bine ați venit în România. Este o plăcere să vă primesc aici”, a afirmat Iohannis, după ce Hans Klemm și-a prezentat scrisoarea de acreditare ca ambasador în România. La finalul ceremoniei de […]
Vicepremierul Gabriel Oprea care va merge din nou, marţi, la Consiliul extraordinar de Justiţie şi Afaceri Interne pe tema migraţiei, va avea acelaşi mandat, respectiv ca România să preia 1.785 de imigranţi, iar dacă va fi supusă la vot propunerea CE de cote obligatorii va vota negativ, precizează Ministerul Afacerilor Interne (MAI) într-un comunicat. MAI […]
Ministrul de externe ungar, Peter Szijjarto, a declarat luni că „este o rușine pentru Europa” faptul că premierul român Victor Ponta „minte în… (Actualizare în articol)
Birourile permanente reunite ale Senatului și Camerei Deputaților au decis ca moțiunea de cenzură inițiată de PNL să fie citită miercuri, la ora 10.00, și dezbătută marțea viitoare, de la aceeași oră. Anunțul a fost făcut de președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea. „Citirea moțiunii va fi făcută miercuri la ora 10.00. Votul pe moțiunea de […]
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, luni, că „decapitarea conducerii TVR printr-un vot politic nu rezolvă nimic pentru că nu Stelian Tănase a acumulat datoriile televiziunii publice”. „Decapitarea Televiziunii Române printr-un vot politic nu rezolvă nimic. E o greşeală, fiindcă pleacă domnul Tănase acasă cu Consiliul de Administraţie şi vine domnul sau doamna, nu ştiu […]
PNL susține că premierul, fiind trimis în judecată, compromite „o națiune întreagă” și că liderii UNPR și PSD, Gabriel Oprea și Liviu Dragnea, sunt…
Întrebat dacă le va cere parlamentarilor să stea în bănci și să nu voteze, așa cum s-a întâmplat la ultima moțiune de cenzură, Dragnea…
Vicepremierul Gabriel Oprea a declarat luni după ședința coaliției de guvernare că UNPR va susține Guvernul la moțiunea de cenzură anunțată de opoziție. „Suntem un partid serios, care se ține de cuvânt. (…) Ne menținem aceeași poziție de bun simț, în sensul că sprijinim coaliția, Guvernul din care facem parte, e normal, și îl sprijinim […]
Preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a evitat, din nou luni, să spună clar dacă va candida la şefia formațiunii. Dragnea a precizat însă că se gândeşte „foarte serios” la acest lucru şi lucrează deja la un posibil proiect pentru PSD. „În următoarele zile o să-mi finalizez un posibil proiect politic pentru PSD şi obiectivele […]
Ponta a fost întrebat de jurnalişti, la finalul şedinţei Comitetului Executiv al PSD, dacă îşi menţine afirmaţiile la adresa procurorului DNA…
Președintele Senatului Călin-Popescu Tăriceanu a declarat, luni, că acuzațiile aduse premierului de procurori sunt „subțiri”. „Acuzațiile în cazul premierului sunt subțiri. Premierul nu e acuzat de fapte de corupție care s-au desfășurat în mandatul său. Trimiterea sa în judecată nu e un lucru uzual. Trebuie să acceptăm prezumția de nevinovăție ca și în cazul președintelui, […]
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, înaintea şedinţei Comitetului Executiv Naţional al PSD, că… (Actualizare în articol)
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a inițiat un proiect de lege care vizează înăsprirea sancțiunilor aplicate pentru traficanții ilegali de migranți. Astfel…
Săptămâna trecută, liderii PSD reuniţi în şedinţa Biroului Politic Naţional au decis ca data Congresului să fie 11 octombrie.