Asasinii din bar, condamnaţi pe viaţă

Doi cetăţeni somalezi au fost condamnaţi, recent, la închisoare pe viaţă de către judecătorii Curţii de Apel din oraşul suedez Goteborg, după ce au intrat înarmaţi într-un bar şi au împuşcat mortal două persoane, rănind, alte 18, scrie, în ediţia sa electronică, ziarul Goteborg Post-GP.

Atentatul a avut loc în luna martie a anului trecut, în barul Var din Goteborg, locaţie aflată într-un cartier locuit, în majoritate, de cetăţeni de religie musulmană. Adam Abdulahi, de 28 de ani, era şeful unei bande pe care, cu doar câteva zile înaintea atentatului din bar, a aprovizionat-o cu33 kgde narcotice, provenind din Olanda. Pe baza probelor existente la dosar, judecătorii suedezi au stabilit că a fost vorba de o reglare de conturi între traficanţii de droguri şi că Abdulahi a planificat şi condus atacul, susţinut de către conaţionalul său Ahmed Warsame, de 25 de ani.

Cei doi au intrat mascaţi în barul Var şi au tras la întâmplare cu pistoalele mitralieră pe care le aveau asupra lor. Alte cinci persoane, din aceeaşi grupare infracţională, au fost complicii atentatului în urma căruia două persoane au murit, pe loc, iar alte 18 au fost rănite. Unul dintre aceştia păzea uşa de acces în local, iar alţi doi se aflau la volanul unor maşini pregătite pentru fuga trăgătorilor. Aceştia au fost condamnaţi la închisoare pe viaţă, iar trei dintre complicii lor la pedepse cuprintre între 12 şi 14 ani de detenţie, numai pentru că la data comiterii faptelor erau minori. Altfel ar fi suferit şi ei condamnări pe viaţă. Ultimii doi bărbaţi, din aceeaşi grupare, de 21 de ani şi, respectiv 18 ani, au primit pedepse de 10 şi de 5 ani, pentru complicitate, dar instanţa a constatat că cei doi ar fi avut un rol periferic în cazul atentatului din cartierul Biskopsgarden, din Goteborg. Pedeapsa închisorii pe viaţă este pronunţată foarte rar în Suedia şi ea se aplică pentru infracţiuni extrem de grave.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Sergiu Miat 307 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.