Asistenţii sociali amenință că ies în stradă

FEDERAŢIA NAŢIONALĂ SINDICALĂ DIN ASISTENŢĂ SOCIALĂ ŞI PROTECŢIA COPILULUI FNS „PRO.ASIST“  va declanșa acțiuni sindicale în stradă dacă proiectul de Ordonanță de Urgență pe măsurile fiscale va trece așa cum este. Sindicaliștii din acest sistem cer Guvernului:

-exceptarea asistenței sociale de la prevederile privind anularea posturilor vacante sau această tăiere a posturilor vacante să se realizeze la cel mult 30% din acest număr așa cum este prevăzut pentru alte domenii bugetare (neexceptarea va conduce la colaps în asigurarea serviciilor sociale adresate copiilor/tinerilor și persoanelor cu dizabilități);

-exceptarea de la modificările privind restructurarea autorităților publice locale/instituțiilor publice aflate în subordinea Consiliilor Județene, în speță referindu-ne la DGASPC, DAS, SPAS (se va ajunge implicit la restructurarea/diminuarea numărului de posturi de asistenți personali ai persoanelor cu dizabilități cu impact direct asupra acestor persoane vulnerabile care necesită îngrijire permanentă dar și a diminurii personalului din cadrul DGASPC, DAS, SPAS care oferă servicii persoanelor aflate în diverse situații sociale și care în acest fel vor avea de suferit),

-exceptarea personalului din asistență socială de la prevederea care limitează acordarea indemnizației de hrană și a voucherelor de vacanță pentru salariații care obțin venituri salariale peste 10.000 lei (reprezintă un stimulent în plus pentru a atrage personal sau pentru a rămâne în sistem dar și un sprijin pentru salariații din sistem ca modalitate de recuperare având în vedere categoria de beneficiari cu care se lucrează și condițiile de muncă),

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

4 Comentarii

  1. Asistenţii sociali amenință că ies în stradă sa-i numere Borangic

  2. Se vede asistenta sociala :batrani inchisi in beciuri si subsoluri,tinuti infometati,fete din locatii sociale violate in cimitire!nu vreti o marire de 100 la suta?

  3. Culmea…cine are salariul 10000 își permite să meargă în concediu și fără voucher. Nu văd să fi cerut ceva pentru asistenții personali, care au salariul salariul minim și lucrează în condiții grele iar sporurile le iau cei din birouri. Tot pt cei grei lucrați

  4. E bătaie de joc.Norma de hrana nu,spor nu pentru asistentii personali.Pampersi,medicamente,mancare,terapii. Nu face nimeni nimic pt oamenii bolnavi! Mi-as dori sa trăiți și voi asa sa vedeți cum e în boala și sărăcie.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.