Asociația ”21 Decembrie 1989”: Propunem o soluție

Asociația ”21 Decembrie 1989”, care sărbătorește ”un moment istoric”, respectiv 35 de ani de la dobândirea personalității juridice a asociației, propune o soluție în contextul tulbure actual, respectiv ”constituirea INIȚIATIVEI PENTRU MEMORIE ȘI DREPTATE”.

”Cu toții vedem azi ca organizația statală înregistrează un mare eșec, eșec recunoscut de la cel mai înalt nivel de reprezentare, de însuși Președintele ei. A sosit vremea delimitărilor categorice, a resetării și reștanțării, a restabilirii ordinii constituționale, a reclădirii unui Stat de drept și în țara noastră. Să vă fie clar: Punct! Și de la capăt

Sfinții Închisorilor s-au jertfit pentru Libertate. În sângerosul Decembrie ’89, tinerii s-au jertfit pentru Libertate.

Față de gravitatea situației în care a ajuns România acum, NU MAI E LOC PENTRU EZITANȚI ȘI LAȘI !

Noi, ca luptători supraviețuitori, ne-am opus și avem datoria să ne opunem imposturii și impostorilor.

Noi, rămânem credincioși principiilor consacrate civic in Piața Universității ‘Dacă nu acum, atunci, când ?’, ‘Dacă nu noi, atunci, cine? – și suntem datori să clarificăm acum suita de evenimente ale istoriei recente a României la care am contribuit direct.

Noi, ca protagoniști ai evenimentelor istorice din perioada infracțională Decembrie ’89 – Iunie ’90 și ai evenimentelor care au urmat pana în ziua de azi, suntem obligați să continuăm lupta.

Noi, astăzi, propunem și soluția: constituirea INIȚIATIVEI PENTRU MEMORIE ȘI DREPTATE în istoria recentă a României – coaliție în care ne dorim ca alături de Asociația ’21 Decembrie 1989’ să vină toate forțele democratice conștiente, din țară și de pretutindeni, care își propun pentru redresarea tării, o necesară clarificare, generală si oficială, a situației crimelor împotriva umanități comise de comuniști – în scopul aflării adevărului, stabilirii vinovățiilor și reclădirii unui stat de drept puternic, pe principiile democrației occidentale.

INIȚIATIVA PENTRU MEMORIE ȘI DREPTATE ia naștere astăzi, 09 Februarie 2025, la împlinirea a 35 de ani de viață a Asociației ”21 Decembrie 1989” prin voința noastră, a celor de fata aici!”, se arată într-un comunicat semnat de președintele Teodor Mărieș.

Recomanda 5
Author

12 Comentarii

  1. De-aia s-a facut Revolutia,ca sa ne pricopsim cu mafioti si esuati,penali cocotati la varful statului mafiot si esuat.

  2. Der-aia s-a facut Revolutia,ca sa ne pricopsim cu mafioti si esuati,penali cocotati la varful statului mafiot si esuat.

  3. O, voi, „Revolutionarilor”, amintiti-va ca in ’89 Romania nu mai avea datorii la bancile straine. Amintiti-va ca Romania avea si ceva parale adunate greu, dar existente. Singura voastra optiune ar trebui sa fie blestemul pe amintirea celor care au fost autorii loviturii de stat si ai crimei de Craciun. La altceva n-aveti dreptul sa va ganditi.

  4. 35 de ani de jaf in bugetul tarii,rente viagere asigurate ‘revolutionarilor’confectionati de gaska sovieto -iliesciana,35 de ani de minciuni propagandistice cu basme despre masacrul din decembrie 89 organizat de seku,militari si rusi,botezat’R evolutie’

  5. O mana spala pe alta. Daca nu acceptau targul cu carnetele de revolutionari atunci cei care au dat lovitura de stat puteau fi oricand invinuiti de tradare de tara, in special cei care si-au incalcat juramantul militar (securistii ajunsi la putere). Cu cat au fost mai multi revolutionari (zeci de mii in toata tara) cu atat mai mult s-a justiicat ca a fost o revolutie. Dar de fapt a fost „revolutia” lui Soros.

  6. ADUNATURA asta cu titlu pompos chestiile cu „dreptatea” si ‘memoria” ?! este clocita de milionarul ala in Euro de pe urma Loviturii de Stat 89′ – Maries X, individul produce adeverinte de „rivolutionar” de 35 ani non-stop si le acorda lunar si anual, unor cetateni nasi, fini, amante, frati, surori, nepoti, amici de invarteli, Ciolacu, membri din partide. Adeverintele de „rivolutionar” sunt aducatoare de pensii necontributive, terenuri, imobile, gratuitati la medicamente si tratamente, posesorii nu platesc impozite. Din 1000 raniti numarati de Procuratura in 89’, ne mandrim in 2025 cu 20 000 bucati ‘rivolutionari” si cresc continuu.

  7. Hotărâți-vă, sfinții închisorilor erau legionarii.
    Cei băgați în închisori, după august 1944, nu s-au jertfit pentru libertate. Mulți dintre ei erau politicieni care prigoniseră, interziseseră comuniști. Comuniștii le întorceau foaia. Plus că mulți dintre ei erau corupți, nedrepți, abuzivi, venali.
    Ca și cum i-ai băga la pușcărie pe Băsescu, Iohanis, ciolacu și peste 40 de ani spune că au fost la închisoare pentru libertate.
    Urât se recuperează istoria!

  8. Asociația, din păcate, nu promite nimic. Profesorii în grevă nu promit nimic. Polițiștii în grevă nu promit nimic. Angajații penitenciarelor nu promit nimic. Milioane de oameni ies în stradă, dar pe rând și ușurel. Nu toți odată. În mod firesc, la ce se întâmplă în România, trebuie o resetare, adică o mică revoluție. Din păcate, nu se poate. Șefi de asociații și de sindicate, nulități supuse. Just a remember, acel Hossu cu 130-140 kilograme, autosuficient, bine hrănit și plătit de sistem, sindicalist fără pic de jenă!

  9. Astia sunt cei care au netezit venirea lui Soros si alor sai in Romania? Mai bine s-ar da la fund vazand ce au realizat. Dar au tupeu in continuare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.