Atac cibernetic asupra Electrica

Grupul Electrica a anunţat luni că este supus unui atac cibernetic iar echipele de specialişti colaborează cu autorităţile naţionale în domeniul securităţii cibernetice pentru gestionarea şi remedierea incidentului, potrivit unui comunicat transmis Bursei de la Bucureşti.

„Dorim să subliniem că nu sunt afectate sistemele critice ale Grupului, iar eventualele disfunctionalităţi apărute în interacţiunea cu consumatorii noştri sunt efecte ale măsurilor de protecţie a infrastructurii interne. Aceste măsuri sunt temporare şi au rolul de a asigura securitatea întregului sistem”,

UPDATESistemele critice ale Grupului Electrica, pentru alimentarea cu energie electrică, nu au fost afectate şi sunt funcţionale, iar investigaţia privind atacul cibernetic este momentan în derulare, a declarat coordonatorul Direcţiei Comunicare, Marketing şi Media al Directoratului Naţional pentru Securitate Cibernetică (DNSC), Mihai Rotariu.

„Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) a fost notificat în dimineaţa zilei de 9 decembrie 2024 referitor la un atac cibernetic asupra Grupului Electrica. Specialişti ai DNSC s-au deplasat la faţa locului pentru a oferi suport în remedierea problemei şi investigarea incidentului, unul de tip ransomware, alături de alte autorităţi cu atribuţii în domeniu. Pe baza datelor preliminare, sistemele critice pentru alimentarea cu curent electric nu au fost afectate şi sunt funcţionale, iar investigaţia este momentan în derulare, aşa că nu vom putea furniza mai multe detalii în acest sens, la acest moment. Subliniem necesitatea şi urgenţa dezvoltării unui CSIRT sectorial pentru domeniul energetic, ca şi capacitate suplimentară specializată”, a menţionat Rotariu.

Recomanda

5 Comentarii

  1. ..sa inteleg ca bucurestenii si nu numai,tremura in casa din cauza hackerilor.Tik-tokul si rusii sunt de vina
    Desi e cea mai calda iarna din ultimii 150 de ani,tremura bietul roman.citind presa damboviteana mai castiga 2-3 grade in casa

  2. Chiar ne întrebam cînd vor da vina pe hecheri.
    De ce e luat curentul? Atac cibernetic, nu e vina noastră!
    De ce scumpiți iar curentul? Cheltuieli cu atacurile cibernetice, noi n-am vrea!
    Destui spuneau, acum ani de zile, că asta va fi noul acar păun.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.