Atac cu drone în apropiere de graniță

Update:Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Galați a anunțat, joi dimineață, că a fost solicitat să participe pentru asigurarea unei zone din apropiere de Zătun, unde se desfășoară o operațiune de căutare a unor posibile rămășițe de drone.

‘Un echipaj de la ISU Galați a fost solicitat pentru asigurare zonă împreună cu IPJ și Poliția de Frontieră, în apropiere de Zătun, unde se presupune că au căzut rămășițe ale unei drone, până la sosirea echipelor MApN la locul evenimentului (locația 2 – zona Zătun). ISU Galați participă cu o autospeciala de stingere cu 4 cadre’, a transmis ISU Galați.

Potrivit sursei citate, pe timpul nopții s-au înregistrat în total 11 apeluri prin SNUAU 112 legate de prezența dronelor, din care nouă apeluri au fost la ISU Galați și două la ISU Tulcea.

Patru avioane de luptă au decolat de la Baza Aeriană ‘Mihail Kogălniceanu’ după ce radarele au detectat, în noaptea de miercuri spre joi, mai multe ținte în spațiul aerian ucrainean, aproape de granița cu România, fiind semnalată o posibilă zonă de impact pe teritoriul național la aproximativ 10 km est de limita administrativă a municipiului Galați, informează Ministerul Apărării Naționale.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de MApN, este vorba de drone rusești care au executat un nou atac asupra unor obiective civile și de infrastructură aflate pe teritoriul Ucrainei, în apropierea frontierei cu România.

Astfel, Centrul Național Militar de Comandă (nucleu) a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în jurul orei 23:00, privind instituirea măsurilor de alertare a populației în zona de graniță a județelor Tulcea și Galați.

Pentru supravegherea și monitorizarea spațiului aerian din zonă, două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române și, ulterior, două aeronave Eurofighter ale Forțelor Aeriene Spaniole, aflate în Serviciul de Luptă Poliție Aeriană, au decolat din Baza 86 Aeriană Borcea, respectiv 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, precizează MApN.

Sursa citată arată că radarele au identificat, în jurul orei 00:30, o țintă aeriană care a intersectat pentru scurt timp spațiul aerian național, în apropiere de localitatea Reni, pe o adâncime de aproximativ 1 km în interior, îndreptându-se ulterior către spațiul aerian ucrainean. Totodată, a fost semnalată o posibilă zonă de impact pe teritoriul național, în apropierea frontierei româno-ucrainene, la aproximativ 10 kilometri est de limita administrativă a municipiului Galați, fără să fie raportate pagube materiale.

La ora 01:10 a fost transmis indicativul de încetare a alertei aeriene în cele două județe, aeronavele de luptă revenind ulterior pe bazele aeriene de dislocare, adaugă sursa amintită.

În cursul dimineții, forțele MApN vor efectua cercetări în locația semnalată, precum și în alte zone aflate în proximitatea obiectivelor ucrainene atacate de forțele ruse.

‘Ministerul Apărării Naționale reiterează mesajul ferm de condamnare a acestor atacuri executate de Federația Rusă împotriva unor obiective și elemente de infrastructură civilă ucrainene, care sunt nejustificate și intră în gravă contradicție cu normele de drept internațional’, se mai arată în comunicatul MApN.

Recomanda

5 Comentarii

  1. Ba, da’ prosti ‘e’ rusii, bombardeaza doar in zona porturilor, restul obiectivelor civile si infrastructura localitatilor ramanand intacte… Ar trebui sa urmeze niste cursuri de razboi modern cu lectori americani si evvvrei.

  2. Am văzut dimineața o înregistrare video pe YouTube de la un cetățean din Odessa care a menționat, că, resturi din drona au ajuns în Romania, a spus și zonele unde au căzut, au spus și cetățenii din zona unde au căzut în România. Acum, MApN vor dezminți căderea bucăților in Romania prin obișnuință. P.s. am văzut ieri după amiază pe fly24 zburătoare nato în zona marii negre cum survolau când rusnacii atacau zona odessa, nu și astă noapte sa stau sa vad harta înroșită in zona Odessa. Nu au cum sa mintă cetățenii din zona Odessa mai ales că sunt obișnuiți cu traiectoriile dronelor unde pot cădea sau cad.

  3. Disperare (inca) sa ne bage in razboi. Romania trebuie rapid sa aduca PRESEDINTELE ALES IN FUNCTIE. Interimarul NU are voie sa miste un pai. Doar ocupa un scaun si atat.

  4. „obiective civile de infrastructura” oink-oink? nejustificate oink? in grava contradictie cu normele de drept international OINK-OINK? gen cum bombarda NATO podurile rutiere, statiile electrice si podurile feroviare (unde au si lovit un tren de civili) in Serbia? sau cum bombardau spitale in Libia, Siria, Liban, Yemen? o sa fie comic cand/daca ukropsii o sa lanseze niste rachete sol-aer dupa rachete/drone si o sa se fixeze pe rromanasii nostrii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.