Ryan Wesley Routh, bărbatul în vârstă de 58 de ani arestat duminică, după o posibilă tentativă de asasinat împotriva fostului preşedinte american Donald Trump, a fost inculpat luni pentru posesie ilegală de armă şi deţinerea unei arme cu seria ştearsă, transmite AFP.
Routh, cunoscut ca susţinător al Ucrainei, a compărut luni pentru prima oară în faţa unei instanţe din statul Florida din sud-estul SUA.
El fusese reţinut după ce reuşise iniţial să fugă, în timp ce agenţi ai Secret Service (serviciul care asigură protecţia preşedinţilor americani şi a altor demnitari – n. red.) au tras asupra lui. În momentul când a fost observat în apropierea terenului de golf al lui Trump, avea asupra lui un pistol-mitralieră de tip AK-47.
Republicanul Trump, care candidează din nou la preşedinţie, a pus luni tentativa de asasinat pe seama „retoricii” preşedintelui Statelor Unite, Joe Biden, şi a vicepreşedintei Kamala Harris, contracandidata democrată la alegerile din noiembrie.
Fostul preşedinte a susţinut că cf adera la discursul celor doi lideri democraţi şi „a acţionat în consecinţă”. „Retorica lor face să se tragă în mine”, a spus el la Fox News.
Duminică, Routh nu a tras cu arma, dar în 13 iulie un alt atacator – Thomas Matthew Crooks, în vârstă de 20 de ani – l-a rănit pe Trump la o ureche cu un glonţ în timpul unui miting electoral la Butler, în statul Pennsylvania.
dacă unu’ plimbat pe la Moscova ar fi luat 🐫 la 🎯 ? măR🤣g …
● mElena PoMpa 1 -TraMpa ●
A treia oara nu mai scapa……[Rumburak]
A intrat in istorie democratia americana,armele facind parte din procedura electorala a alegerii presedintelui tarii.Asta da democratie.Noua si altora ne-au bagat-o,urmeaza sa le-o bage si Ukrainenilor.Rusii vad ca dau din kraci.
Da ceva drone nu se găsesc în America aia!
Interesant ca numai Trump este supus atentatelor, Biden, Kamala, Bliken adica demucratii mondializarii cu bombele in cioc nu. Ceea ce dovedeste faptul ca demucratia amerlcoa este in fapt o dictatura a glontului. Cine nu e cu noi, e dusmanul notru si trebuie sa fie impuscat.
Dacă nu se retrage din competitie, Biden și FBI îl lichidează.
„Pan-aci i-a fost! spune:
16 sept. 2024 la 20:59
A treia oara nu mai scapa……[Rumburak]”
Scapa ! NU vezi jocul pentru ca i in IQ<145 🙁 ! ("18 septembrie" ?)
IQ=?
cica si pe putin l-a lovit strechea, nu mai vede oligarhul din el si nu mai aude nici cind gloantele ii vajiie pe la ureche…
5, 4, 3….
Trump a ajuns sa vorbeasca la mitinguri electorale dintr-o cusca …cum e si normal in cazul sau,e periculos
trumpy saracu arata naspa… greu sa fii actor intr-o piesa in care esti figurant in rol principal…
stai asa sa-ti taiem urechea… stai nu te duce in tufis sa te p… ca te impusca… stai nu trece pe rosu ca te loveste verde…
ce minunatie de barbat adevarat din care n-a mai ramas decit gura…si aia e pe duca ca e cam strimba… alta paiatza impaiata mutata de colo colo…
circoteca trumpista continua,nu scapam de balamucul asta
Trump si-a pus cercel in urechea cu gaura facuta de glont?
Era el dinainte intr-o ureche, doar la figurat. Acum este si la propriu……[Rumburak]
Unele comentarii parca-s facute de retarzi … umblati prin lume si cultura universla ca gaina de casa
prin curte !
IQ-ul genetic limiteaza intradevar profunzimea in idei la care poate ajunge cineva
TATA veteran de razboi cu 45 de rusii ucisi in lupta ’43, decorat pentru asta … mi-a zis ca ucigand dea-valma in razboaie INTRE OAMENI se-ntampla ce-nseamna zisele celebrului si iubitului :
“Beware that, when fighting monsters, you yourself do not become a monster… for when you gaze long into the abyss. The abyss gazes also into you.”
― Friedrich W. Nietzsche
_______________________
Romaneste-mioritic tradus (vezi TORTURA stiintifica, 😎INTRAREA-IN-ABYSS😎, a inchisorilor CIA) 🙁 :
„Ai grijă că, atunci când te lupți cu monștri, sa nu devii tu însuți un monstru… pentru când intrand adanc în abis, abisul intra si el ADANC in tine.” IQ~155 -> ❤️✡️E USOR A VORBI DE PE MARGINE si greu de-a fi OM din ABYSS !✡️❤️
BRAVO ! Acum cfred ca esti iudeu nu doar faci pe iudeul !
„ABYSS”-ul si intrarea in el …
explica spiritual problemele de constiinta ale iudeilor in ABYSSS … in GAZA ! 🙁 😮 🙁
Poti insa 🙁 invinge MONSTRII fara sa intri in ABYSS(=ajungand sa fai prin asta parte din el) la ei , devenind ca ei ?
SHALOM ! I❤️ISRAEL !
DACA atentatorul va CHIAR ajunge sa fie condamnat DEFINITIV la parnaie, pe un DECENIU ramanad fara libertate,
nu mai prea cred ca ATENTATUL a fost o gluma, sau regizat de TRUMP ! Nu risca nimeni intreg-la-cap 1o ani de paranie DOAR pentru a face-o GLUMA …absurda ! (cica avea si camera de filmat si bodiy-protectors din ceramica 😮 deci pregatit de lupta)
Mare atentie la cati ani de parnaie primeste „glumetul” care s-a doar „prefacut”-glumind ca-l vrea omorat pe TRUMP !