Aterizare forțată: Avion ajuns pe câmp

O aeronavă de mici dimensiuni a fost nevoită să aterizeze forţat pe un câmp din zona sensului giratoriu în localitatea Valea Ursului, din comuna Miroslava, din cauza unor defecţiuni tehnice, au anunţat, joi după-amiază, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Iaşi.

Potrivit sursei citate, cei doi bărbaţi care se aflau în aeronavă nu necesită îngrijiri medicale.

La locul unde a aterizat aeronava s-au deplasat o autospecială de stingere din cadrul Detaşamentului 1 de Pompieri Iaşi şi o ambulanţă a SAJ Iaşi.

„Dispeceratul integrat ISU – SMURD – SAJ Iaşi a fost anunţat despre aterizarea forţată a unui avion utilitar de mici dimensiuni. Acesta avea la bord două persoane de sex masculin. Avionul a aterizat forţat, din cauza unor defecţiuni tehnice, în zona unui câmp din localitatea Valea Ursului, comuna Miroslava. Cele două persoane care se aflau la bord nu au avut nevoie de îngrijiri medicale. Echipajul de intervenţie a asigurat măsurile de prevenire şi de stingere a incendiilor. Cazul a rămas în atenţia autorităţilor pentru cercetări”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Iaşi, Georgică Onofreiasa.

Avionul aparține unui dezvoltator imobiliar, scrie presa locală.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

2 Comentarii

  1. S-a urcat scroafa-n copac și nu mai poate coborî decât cu avionul. Mă rog,bine că n-a murit nimeni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.