AUR, program în 12 puncte pentru depășirea crizei bugetare

AUR propune pentru depășirea crizei bugetare și politice un program în 12 puncte, printre acestea numărându-se păstrarea principalelor impozite la nivelurile actuale pentru o stabilitate macroeconomică a țării, menținerea actuală a TVA, a impozitului pe venit și a celui pe profit, transmite miercuri liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu.

Programul AUR vizează realizarea unor reforme imediate ale sistemului politic, precum reducerea numărului de parlamentari la 300, reducerea cu 15% a cheltuielilor bugetare în doi ani, 5% în 2025 și 10% în 2026, un guvern compus din 12 ministere și 48 de secretari de stat, comasarea agențiilor sau autorităților ajungând la un număr maxim de 20, precum și reducerea cu 50% a funcțiilor de conducere.

De asemenea, AUR propune reducerea la jumătate a taxării muncii pentru salariile mici, sub salariul mediu brut pe economie, desființarea, prin lege, a tuturor portițelor de optimizare fiscală. ‘Optimizarea fiscală va fi tratată ca faptă anti-concurențială și sancționată atât cu amenzi de până la 10% din cifra de afaceri, cât și cu recalificarea operațiunii de externalizare, cu consecința taxării și impozitării retroactive, cu penalități. Acțiunea în instanță sau cererea de anchetă concurențială va fi în competența Ministerului Justiției, care va utiliza, în acest scop, avocați și consultanți specializați’, precizează Peiu, într-o postare pe Facebook.

Simplificarea legislației fiscale, un impozit unic pe venit, de 10%, în sarcina oricărei persoane ce realizează venituri din activități independente sau care este asociat ori acționar în societăți profesionale ori IMM-uri, nivel zero pentru TVA pentru produsele și serviciile de bază, alimente, apă, educație, utilități, sănătate, medicamente din schema de compensare de bază, un CASS pentru pensiile mai mari de 5.000 de lei și CASS plafonat pentru chirii, pentru dobânzi bancare și pentru câștigurile de pe piața de capital, sunt alte măsuri cuprinse în programul AUR.

AUR mai propune: TVA de 19% pe toate livrările de produse prin platformele de e-commerce, inclusiv pentru produsele cu valoare mai mică de 150 de euro; combaterea contrafacerilor și a comerțului cu produse nonconforme realizate prin platforme de e-commerce; combaterea concurenței neloiale și a cenzurii pe platformele de e-commerce și în rețelele de socializare; acțiunea în instanță sau cererea de anchete de concurență vor fi în competența Ministerului Justiției, care va angaja avocați și consultanți specializați în acest scop.

Totodată, taxa de solidaritate aplicată companiilor din energie – 1% suplimentar din cifra de afaceri – și un impozit minim pe cifra de afaceri de 1%, fără deduceri suplimentare, pentru corporațiile cu o cifră de afaceri de peste 100 de milioane de euro, creșterea până la 15% a redevențelor miniere și petroliere și dublarea concesiunii pe serviciile publice comunale, ajutoarele de stat pentru corporații nu vor mai fi acordate sub forma unor sume nerambursabile sau a unor garanții de stat, ci sub forma achiziției de către stat a unor obligațiuni convertibile în acțiuni emise de corporație, în caz de neplată la scadență statul având opțiunea de a transforma ajutorul de stat în acțiuni emise de corporație.

Anularea legii de închidere de la 1 ianuarie 2026 a centralelor pe cărbune, încetarea contribuției financiare și logistice a României la continuarea războiului din Ucraina, redefinirea contribuției financiare a României la OMS și rezilierea tuturor achizițiilor centralizate de vaccinuri anti-Covid, indexarea pensiilor conform legii, reformarea sistemului de pensii speciale, prin plafonarea acestora la valoarea netă a salariului președintelui României și aplicarea taxării inverse pentru TVA – sunt măsuri cuprinse în același program.

Recomanda 20

21 de Comentarii

  1. DAC-AS FI PRESEDINTE as desemna cu ajutorul consilierilor si specialistilor
    un PREMIER dintre:
    1. )MIRCEA COSEA
    2.)PETRISOR PEIU
    3.) DIAN POPESCU
    4.) VICTOR PONTA
    5.) MUGR ISARESCU
    6.) CALIN GEORGESCU

  2. o metoda tare de manip’ulare a ‘stupid people’ este sa propui ceva despre care stii sigur ca nu se va intampla:’reducerea numarului de parlamentari la 300′. Pop’ulismul e o capcana pt naivi, in loc de adevaruri le livreaza justificari false. Uimitor ca nu propun si taxe zero pt astrologi , numerologi, cititori de promptere, horoscoape etc etc.

  3. Nu o sa fie pe mina” à.u.r.istilor,o sa fii pe là-bas u.s.r istilor,fritz,ciols,barna( au re-inviat,frantzuzisti),si o s-o vezi,cit e de ..sculata.

  4. TREBUIE NORMALIZATA SI SITUATIA EXISTENTEI NEJUSTIFICATE A ZECI DE ACADEMII CE EMIT DOCTORATE FACUTE DIN MACULATURA IEFTINA………………….pentru a se primi spor de doctorat

  5. Tarziu,foarte tarziu au venit cu masurile astea de doi bani,populiste in mare parte; a zburat puiul cu ata

  6. Dar de ce nu spune nimeni nimic despre anularea subventiilor de la buget pentru partidele politice. Sa traiasca din cotizatii, atunci se va vedea puterea adevarata a fiecarui partid si concordanta dintre listele de semnaturi de la alegeri si numarul adevarat de membri

  7. trebuie făcută și o reformă administrativă: redus numărul de județe/comune. Bucureștiul are 7 (ȘAAAAPTEEEEEEEEEE) primari!!!

  8. In toata aceasta perioada am vazut atatea masuri posibile pt a se reface bugetul! Nu doar din partea AUR.
    Unele pierderi majore de la buget, le spun chiar fosti ministri de finante ai asa numitelor partide pro/europene -scoaterea din tara a castigului multinationalelor si a firmelor straine. Cred ca suntem unicati in lumea. Ac companii, ce sa vezi, sunt si mereu fie pe minus, fie fix pe zero.
    Ai nostri conducatori sunt ataaat de slabi si atat de multi ani au stat cu caciula in mana in fata sefilor ac companii, incat parem de-a dreptul (scuzati) prosti, sa acceptam la nesfarsit sa fim saracii Europei, si sa ingrasam alte state si ac companii!

  9. In toata aceasta perioada am vazut atatea masuri posibile pt a se reface bugetul! Nu doar din partea AUR.
    Unele pierderi majore de la buget,le spun chiar fosti ministri de finante ai asa numitelor partide pro/europene -scoaterea din tara a castigului multinationalelor si a firmelor straine. Cred ca sunte unicati in lumea. Ac compacii, ce sa vezi, sunt si mereu fie pe minus, fie fix pe zero.
    Ai nostri conducatori sunt ataaat de slabi si atat de multi ani au stat cu caciula in mana in fata sefilor ac companii, incat parem de-a dreptul (scuzati) prosti, sa acceptam la nesfarsit sa fim saracii Europei, si sa ingrasam alte state si ac companii!

  10. ASTIA AU IMPRESIA CA NOI NE-AM LUPTAT SI NE LUPTAM, CA ” LA VREMURI NOI , TOT NOI” , DE POMANA ??? DAR, ESTE CONTRA NATURII….!!!!

  11. Un program corect și sănătos, doar că nu e pe interesul mizeriilor politice din România și UE.

  12. asta era un program de guvernare pe care AUR si Simion trebuiau sa si-l asume de anul trecut, nu „case la 35k”… un program cu prevederi sociale bune ca asta, la care as vrea sa mai vad si ceva facilitati fiscale pentru stimularea investitiilor in economie, in plus de cele precizate. Din pacate rromanii sunt prea prosti, si chiar, in ziua de azi si daca i-ai pune sa voteze pe cele 10 porunci, garantat nu ar trece

  13. chiar daca sa zicem ca ar accepta „cineva” aceasta propunere (trecand peste dementa usr-ului ca pol sorosist antinational, care este chiar mai mare ca a udmr-ului) si s-ar pune in practica (si nu doar partial ca si-ar pierde coerenta!) tot nu cred ca finalul ar putea fi altceva decat inexorabila nationalizare pentru stabilitatea si reechilibrarea socio-economica a statului roman(sau ce mai este din el!)…oricum pare cea mai logica si rationala propunere dintre cele vehiculate pana acum desi, mai mult ca sigur, va ramane neexecutiva

  14. Par măsuri de bun simț. Dar cine va avea curajul să le adopte?
    Cum spunea un anumit J-C Juncker, „știm cu toții ce să facem, dar nu știm cum să fim realeși dacă o facem…”

  15. Visul oricarui cia.usist-orto-doxa la mana, adica Marea Adunatura Nationala, la cheremul oricarui dictator legi.onan. Despre acest individ am aflat in strainatate, la un cunoscut patriot plecat sa dezvolte Germania. Interesant cum sekoritatea a ajuns sa legendeze „la exterior” personaje fost puse de Nascase in guvernul sau si aflate „la interior”. Minunat, ma buseste rasul de cate ori ii vad o poza pe undeva, „la interior”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.