David Popovici a devenit campion olimpic la proba de 200 metri liber, după ce a câștigat finala de luni, 29 iulie, iar jurnaliștii francezi au vorbit la superlativ despre el.
„Înotătorul român David Popovici, în vârstă de 19 ani, a cucerit prima medalie olimpică din tânăra sa carieră la 200 m liber. Și a fost aur, el dominându-i pe britanicul Matthew Richards și pe americanul Luke Hobson.
Mai puțin senin decât de obicei, cel care știe să-și chinuie adversarii cu starturi ultrarapide care spun multe despre formidabilul sprinter care este (fost recordman mondial la 100 m liber), a trebuit să reziste pentru a reveni și a câștiga cu doar două sutimi de secundă.
După câteva luni de îndoieli în urma începutului său excepțional de carieră, el a revenit la cel mai înalt nivel. A sărbătorit cu zâmbetul pe buze, dar stoic ca întotdeauna”, au scris francezii de la L’Equipe.
Cate centre de natatie avem?Un magar de politician spunea ca nu suntem o tara de inotatori.
Felicitari,David,speram sa stai departe de „stoic” esti prea tinar si la talent adaugi perseverenta,maturitatea,echilibrul.
Felicitari parintilor tai, intregii echipe si sportivilor romani care fac eforturi,nu se stie in ce conditii,poate se apleaca Natatia si asupra talentelor ce asteapta,in devenire-cind va urca in inaltime increderea federatiilor deorice fel in talentul nativ al acestui popor?Cind vor cladi conditii si vor avea oferte pt.copii si tineri in ale sportului?
Tinerii sunt pagubiti de diferiti mincatori de fonduri alocate,de destinatii ciudate cum ar fi acele „festivaluri” ruinatoare,periculoase invirtite de un individ pitic si smecher zis „Shelly”!
Nu stiu daca am scris bine,dar individul ca si la untold si altele invirt o mafie a „organizarii”demna de cercetarea si munca asidua a procurorilor.
Nu putem sa nu comparam cit se aloca unor „festivitati”ilegale si periculoase si cit unor sporturi benefice si necesare copiilor si tinerilor.
Copil care da dovada, atâta ce înseamnă să fii diplomat, uman, onorabil și demn de sine! Cunoașteți un asemenea exemplar cu asemenea calități pe fizionomia feței și practicant până la ora actuala? Nu cred! Repet: băiatul știe exact ce are de făcut și când trebuie apăsat pe accelerație! Felicitări cu toată sinceritatea și susținerea!
Cu cea mai bogata retea hidrografica din Europa, nu suntem inotatori. Sportul national este barfa, smenul, susaneaua
Sa ne traiesti copil talentat, si la mai multe medalii !