Articole scrise de: Andrei Marga

Când cunoștințele și civismul sunt în suferință, politica devine răfuială, iar degradarea este consecința. Acum cinci ani se promitea “România lucrului bine făcut” și “alt fel de a face politică”.

Oliver J. Schmitt împărtășește opinia că doar Corneliu Zelea-Codreanu l-a egalat pe Hitler în „gândirea lui monomană a catastrofei” și că Legiunea (…)

Ideile afectează viețile oamenilor, încât se face performanță abia acolo unde sunt preocupări de cunoaștere și abordări noi, iar marea filosofie continuă și în zilele noastre

Nepotismul rampant din instituțiile României de azi scade nivelul calificărilor pe orice termen. El înlocuiește valoarea profesională a oamenilor cu calitatea de rude.

Slăbirea statului nu vine din modificări de legislație. Ea vine din încălcarea Constituției și din subminarea democrației.

În România, trăim din plin efectele neseriozității concursurilor pe posturi. Sub „lupta contra corupției”, (…) corupția  s-a extins în universități în diferite forme

Intelectuali nu sunt doar cei care spun că stau în bibliotecă sau se ocupă de arte, cum se mai crede. Toți cei care revendică titlul ar fi trebuit să fi zăbovit destul prin bibliotecă.

Performanțele dintr-o societate depind de educație atât de profund, încât putem spune că se măsoară prin ele.

Emil Constantinescu cunoștea imperativele sub care stătea mandatul său. Între „terapia de șoc” ce avea trecere atunci și reforme lente, a ales calea reformelor neamânate.

Nu este cultură modernă fără analize economice. Nu totdeauna acestea spun lucrurilor pe nume, aspecte sociale, politice, morale rămânând ascunse, dar analiza economică este indispensabilă.

Apăr folosirea cercetării istorice a lui Isus pentru înțelegerea până la capăt a creștinismului. Religia are o sursă situată dincolo de datele istoriei și ale cunoașterii.

A fost o penibilă șmecherie numită “referendum”, prin care inițiatorul, prost sfătuit, vrea să modifice voința politică din Constituție și cea exprimată în alegeri parlamentare.

Mai mulți cunoscuți mi-au atras atenția asupra bâlciului desfășurat de Gabriel Liiceanu în jurul unui concurs recent de asistent universitar la Facultatea de Filosofie a Universității din București. Nu îmi face plăcere să mă exprim pe această temă, căci îmi repugnă bârfele.

Educația continuă să preocupe și să ridice întrebări, mai cu seamă că în spațiul public sunt vehiculate două abordări, zise  „oficiale”, care nu înțeleg educația ca întreg și nu au vreo soluție proprie.     

Pentru suspendarea democrației este suficientă deținerea puterii în stat, iar aceasta revine celui care poate numi șefii procuraturii, judecătorilor, serviciilor secrete.

Se pot da tot atâtea exemple de erori câte propoziții conține Declarația de la Sibiu! Autorii textului sunt evident depășiți de tema europeană.

Așa cum arată lucrurile, trăim o ruptură între prestația vârfurilor intelectuale și informarea decidenților din Uniunea Europeană. Aceștia din urmă – exprimările unora o trădează – par mulțumiți cu ei înșiși.

Isus din Nazaret, devenit, cum atestă Evangheliile, Isus Cristos, nu numai că a influențat cel mai mult istoria umanității, dar depășește orice încadrare în categoriile cu care operăm.

Nici o dictatură nu s-a menținut fără concursul justițiarilor. În România de după 1989, însă, se nutrește iluzia că toți sunt dedicați valorii dreptate.

Mulți se întreabă în ce direcție se îndreaptă politica europeană a Germaniei – țara cu economia, democrația, potențialul de dezvoltare cele mai consolidate de pe continent.

Nu trăim o criză a educației în înțeles medical – criza este atunci când organismul nu mai are destule posibilități de supraviețuire. Educația are resurse, prost folosite, însă.

Nu mi-e  străină evoluția analizelor din și despre China actuală, dar am fost izbit în ultimele zile să văd pe standurile unor mari librării europene nu una, ci cinci cărți noi despre China de azi.

Pe bună dreptate, primul-ministru al României a comunicat la Washington că ambasada României în Israel va fi reamplasată în capitala statului evreu. Este, în definitiv, atributul guvernului să decidă o astfel de acțiune și nimeni nu are dreptul să o împiedice.

România are acum cea mai mare emigrație dintr-o țară în timp de pace, iar peste 90.000 de copii au rămas acasă, cu părinții la lucru în afara țării.