Ieșirea din criza politică

Mulți mă întreabă cum văd criza politică actuală. Mărturisesc că ceea ce se petrece, începând cu perorațiile președintelui, este atât de rudimentar și de străin de civism și de onoare, încât mă dezgustă. Repulsia nu este însă răspuns. Iar direcția pe care apucă lucrurile nu duce nicăieri. Ca urmare, formulez răspunsul.

Prima mea observație este aceea că evenimentele au mereu o istorie. Mă gândesc aici la faptul că în România se câștigă alegeri prezidențiale –  vezi ultimele trei ediții – în care candidații nu au vreun proiect sau program propriu-zis și nici pregătire corespunzătoare.  Se alege unul, dar nu pentru merite, ci ca „rău mai mic”, dacă nu cumva îl aleg cei care numără voturile. Apoi „aleșii” se angajează într-o politică pe care o înțeleg doar ca luptă, ba chiar ca ocazie de abuz pentru a împărți funcții și a le sta în capul lor. De aceea, nici nu a ieșit ceva din mandatele lor, ci, mai degrabă, pagube și ocazii ratate pentru o țară.

Neavând program și nici capacitate de a argumenta în condiții de pluralism, respectivii „aleși” vor neapărat „guvernul meu”, sperând să conducă țara ca un fel de șefi de tren. Dacă nu reușesc, amenință – nu altcineva decât Tăriceanu evoca amenințarea „vă distrug!”, când nu voia să rupă alianța ce tocmai câștigase alegerile parlamentare! Dacă nu reușesc cu nici un chip, cheamă „mișcarea” străzii pentru a distruge sau măcar a bloca rivalii.

În raidurile electorale interbelice se ajungea la cafteli în toată regula prin sate uitate; acum, nu mai e nevoie, căci se lovește de sus cu contondența unor instituții ale statului. Se fură starturi, se încalcă legi și reguli sub ochii procuraturii. Iar când n-au mai rămas în scenă decât rivali agreabili, se socotește că România devine „normală”.

În aceste desfigurări ale democrației se înrădăcinează în fond criza politică! Oriunde în lumea civilizată pluralismul este oxigenul care pune în mișcare energii și idei. În România, „aleșii” mai noi își subordonează instituțiile de forță și  încalecă pluralismul.

A doua mea observație este aceea că nici o democrație nu rezistă la nesfârșit combinației de abuz în funcție și instrumentalizare a instituțiilor de forță, atunci când cetățenii stau pasivi. Nu numai în Germania anului 1933 și, respectând proporțiile, în România lui 1938, dar și în alte situații, democrația a cedat pas cu pas abuzurilor. Regretele nu au lipsit, dar au venit prea târziu. Astăzi, când personalități integre și de mare pondere din Anglia, Germania și Franța acuză pe drept că se înmulțesc pe continent semnele „postdemocrației” – acea democrație în care sunt alegeri formal libere, dar se perpetuează decidenți fără relief – și când se cultivă pentru vitrină imaginea „luptei cu corupția”, abuzurile se simt încurajate.

A treia observație este că în criza politică din România ar trebui să conteze interesul public și, mai exact, funcționarea instituțiilor. Nu există un partid la ora actuală de la care cetățenii să poată aștepta redresarea. Cei care vor să ajungă să decidă nu au dovedit că aduc ceva în interes public. În fruntea statului nu se află o persoană cultivată, pricepută și responsabilă, care să anime speranțe.

Trebuie distins mereu între ceea ce trâmbițează o coterie și adevăr. Cum spunea Toma d’ Aquino, a nu spune adevărul este păcat. Iar păcatele se plătesc! Nu cumva România a plătit destul din cauza inadecvării decidenților?

Dincolo de politicianisme ce vor să sufoce accesul la fapte, se poate observa că social-democrații au pus în joc în legislatura în curs patru obiective perceptibile – plasarea consumului intern în rolul de motor al economiei, cu oportune măriri de salarii și pensii, reforma justiției, suprimarea statului paralel, gestiunea mai bună a resurselor interne. Cetățeanul onest, ori cu cine ar vota, știe bine că România are nevoie astăzi de aceste obiective. Neștiind însă să le explice populației și penetrați de noua Securitate până la a le selecta prim-miniștrii, social-democrații încasează lovituri și când au dreptate și când ezită și când greșesc.

În afara grupului care s-a aliat la guvernare pentru a restabili statul de drept democratic, liberalii nu mai au de ani buni exponenți manierați și inventivi, care să promoveze lărgirea libertăților și drepturilor. Ei se reduc, deocamdată, la o adunătură ce se agită pentru a-și discredita rivalii și pentru a le lua funcțiile, fie și în pofida civilității și a legii.

Creștin-democrații au, în continuare, o prezență prea puțin vizibilă. Distanța dintre valorile creștinismului și ceea ce se face în societate s-a mărit tocmai la inșii care se filmează mergând la biserică.

Restul spectrului politic este compus în România actuală din produse ale diversiunilor ce amintesc de anii treizeci. Din nou, absolvenți  de nivel oarecare ajung să decidă soarta țării, iar păpușarii ies iarăși în lumină.

Așa stând lucrurile,  abordările partinice actuale nu scot România din criză. Nu o scoate nici abordarea prezidențială, căci, așa cum președintele îi acuză de incompetență și eșec pe cei care guvernează, și aceștia spun că actualul președinte nu se lasă întrecut la nepricepere, citit foi insipide scrise de alții și zero realizări. Nu există ultim cuvânt în chestiune.

Abordarea de care este nevoie acum este cu totul alta, anume, o abordare instituțională. Sunt de părere că se poate ieși durabil din criză sub trei condiții: recuperarea politicii în interes public, obligarea la respectarea legitimării, revenirea la  Constituție.

Nu comentez aici ce înseamnă politica, la propriu. Esențial este ca populația, mass media, fiecare cetățean să pretindă politicienilor altceva decât până acum, adică, să pretindă să aducă proiecte efective pentru binele public și să lucreze efectiv la realizarea lor. Dacă se mai acceptă, fără reacție, că tot ce are de făcut un „ales” este să citească ritos, de la tribuna instituțiilor publice, texte despre cât de răi sunt rivalii, atunci se rămâne într-un primitivism pe care lumea civilizată, totuși, nu îl practică. Democrație nu este când cei răspunzători de situație se ascund după atacuri ce vor să stârnească ura, în loc să dea rezolvări chibzuite.

Pe de altă parte, democrația nu este posibilă nici când se ajunge atât de jos încât se țin discursuri electorale la elevii de școală generală sau se tratează cetățenii cu oferte mai degrabă ofensatoare, gen „România educată” sau „România normală”. Firește, cine vrea să fie „educat” și „normalizat” cu asemenea pastile nu are decât să servească meniul. Mai sunt, însă, destui cetățeni care s-au educat la timp și știu bine că altceva este de făcut.

În context, se ivesc însă întrebări mai mult decât normale. Cine ar trebui de fapt educat? Cine educă pe cine? Din cauza cui România trebuie adusă acum la normal? Cine a pictat-o drept coruptă și neputincioasă? Cine a patronat anormale protocoale secrete dintre justiție și Securitate, pe care nici o țară europeană nu le-ar accepta?

Prea multor aleși le este străină chestiunea legitimării. Practic, în lumea civilizată, votul cetățenilor, dat pe programul unui partid sau al unei alianțe, este firul conducător al conduitei politice. În mod legitim, parlamentarul nu poate face ce vrea. Formarea de „partide” în parlament, schimbări de coaliții din ambiții doar personale sunt semne de subdezvoltare, nu de democrație! Ele sunt curmate energic în multe țări. Parlamentarul a fost votat pe o listă a unui partid sau a unei coaliții și rămâne acolo cât timp acel program, pe care a fost votat, este în vigoare. Indiferent de șantaje! Nu pertractările de culise, ci votul pe programul pe care a candidat dirijează ruta parlamentarului, căci acesta este singurul care îl legitimează. Iar cine nu respectă legitimarea, are libertatea demisiei. De aceea, Tăriceanu, și nu numai el, se află acum în afara legitimării.

Ca liberal veritabil, nu cauți să preiei guvernarea prin combinații de culise, mobilizând instituții de forță, ci printr-un program superior, în interes public, la alegeri curate. Democrația șmecherească este o contradicție în sine și nu aduce decât sărăcie. Sub „președinție africană”, ca să folosesc termenul unor constituționaliști de azi, România a alunecat, din păcate, de ceva ani, iar efectele se văd și nu ar trebui întărite.

Iar dacă statul se ia în serios ca stat, atunci trebuie spus că în 26 mai 2019 nu s-a „stabilit” nici o schimbare instituțională în România, cum pretind tot felul de profitori, în pofida Constituției. Un democrat demn de nume nu acceptă numărarea militarizată a voturilor și nici referendumuri suprapuse cu alegeri, pentru a masca opresiunea. Este periculos pentru un stat să facă sursă de decizii din diletantismul cuiva, oricine ar fi!

Doar prin revenirea la Constituție se poate ieși din criza actuală. Dar, cum se întreabă tot mai mulți concetățeni, se chiar înțelege Constituția?. Mai ales că din rândul consilierilor a ieșit recunoașterea faptului că, deși s-a jurat pe Constituție, aceasta nu este pricepută. O recunoaștere forțată de împrejurări, desigur, căci au trebuit dese intervenții din partea Curții Constituționale pentru a opri aiurelile.

În orice țară, în materie de respect al legislației, rezultate sunt numai dacă de la vârful statului în jos se dau exemple pozitive. Democrațiile mature știu bine acest adevăr. Altfel – cum se observă deja în societatea României de azi – peștele s-a stricat de sus, iar lucrurile o iau razna în tot mai multe locuri din societate. Nu numai că multe performanțe au slăbit, iar statisticile sunt grăitoare. Nu numai că nimic nu se lămurește până la capăt – nici fraudarea de alegeri, nici „Colectiv”, nici Caracal, nici vânzarea de copii, nici altceva. Nu numai că deriva este mare, dar, efectiv, degradarea se extinde, acum dezvăluindu-se în  barbaria ei comercializarea de ființe umane. Într-un stat de drept, toate acestea îi implică, în virtutea ariei răspunderilor, și pe cei din fruntea statului, nu doar pe cei de la fața locurilor!

Câteva certitudini cu impact practic sunt de repetat. Anume, că România, prin Constituție, nu are regim prezidențial. Guvernului, rezultat din majorități ce se creează în Parlament pe baza votului cetățenilor, îi revine atributul de a imprima direcția țării. România, prin Constituție, nu are funcția de „șef de stat”, cum cred unii care nu-și dau seama de diferențele juridice. În virtutea Constituției, România are președinte, care „reprezintă” statul român, dar politica externă o face guvernul. Deținătorul funcției poate „desemna” șefi – în procuratură, înalta curte, servicii secrete – dar selecția revine Parlamentului. Președintele nu are dreptul să aleagă prim-ministrul, ci îl „desemnează” pe cel susținut de majoritatea parlamentară.

Este un adevăr plin de urmări grave acela că în România actuală continuă, în pofida Constituției, abuzul desemnărilor unipersonale. Acest abuz, trebuie spus, este el însuși semn de needucație și de neînțelegere a democrației și a Europei. Vasta emigrare a cetățenilor – cea mai mare dintr-o țară în timp de pace – este doar una, poate cea mai grăitoare, dintre urmări.

Care este soluția practică?  În condițiile date, nu este ieșire din criza politică fără restructurarea guvernului prin Parlament. Restructurare, nu doar remaniere! Și, desigur, fără restabilirea Parlamentului ca subiect de drept al suveranității țării. Dacă ocupantul funcției de vârf în stat nu înțelege decât meschine interese private, oricâte daune aduc acestea interesului public, atunci se pune în paranteză, ca eroare a istoriei.

Mulți oameni speră că trece criza actuală, vin alegeri și totul se „resetează”. Eu cred că ei se înșală.

Nu va fi schimbare durabilă fără schimbarea ocupanților funcțiilor. Nici generația lipitorilor de afișe de acum zece ani, a noilor băieți de bani gata și a recentelor confecții ale securismului nu este soluție. Marin Preda spunea că tinerețea nu este virtute. Azi, se poate adăuga liniștit că, dacă dintre tineri contează nu cei valoroși, ci veleitarii, atunci vin calamități.

A devenit clar că nu grupurile nepregătite și vindicative de azi vor duce înainte România. Nu de tehnocrația de mucava a „guvernului meu” este nevoie. Aducerea în față a unor cetățeni capabili și devotați cauzelor publice, care, din fericire, există, este dezlegarea profundă a crizei.

Cu aceiași actori politici, criza, fie și atenuată pe moment, va reveni oricând. Căci continuă premisele ei. Lipsa de proiecte va fi aceeași,  incultura la fel, priceperea va fi ca vai de ea, repezirea la iataganul instituțiilor de forță va rămâne.

Uneori, unde nu dă Dumnezeu, insiști degeaba! Și nu rămâne decât să schimbi! În fond, și românii ar merita să aibă beneficiile unor actori politici luminați și preocupați de binele public.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 5
Andrei Marga 588 Articole
Author

29 de Comentarii

  1. Domnule profesor, enormele sperante pentru generatia mea, date de evenimentul 1989, s-au spulberat in vant! Traim vremuri tulburi, oarecum asemanatoare cu anii 30 ai secolului trecut, cu expansiunea fascismului si comunismului. Speranta este numai la Dumnezeu, care sa ridice un om de stat cinstit si iubitor de tara, ce va imbraca „camasa mortii” pentru binele acestei natii. Tineretea nu este virtute, dupa cum spunea si Marin Preda, stiinta de carte si educatia este virtute, competenta este virtute, de asta avem nevoe. Privim neputinciosi cum s-au distrus toate fara sa se puna nimic in loc. Asa ca cei care nu au un program serios pentru renasterea acestei natii, degeaba ne cer voturile!

  2. „Câteva certitudini cu impact practic sunt de repetat. Anume, că România, prin Constituție, nu are regim prezidențial. Guvernului, rezultat din majorități ce se creează în Parlament pe baza votului cetățenilor, îi revine atributul de a imprima direcția țării. România, prin Constituție, nu are funcția de „șef de stat”, cum cred unii care nu-și dau seama de diferențele juridice. În virtutea Constituției, România are președinte, care „reprezintă” statul român, dar politica externă o face guvernul. Deținătorul funcției poate „desemna” șefi – în procuratură, înalta curte, servicii secrete – dar selecția revine Parlamentului. Președintele nu are dreptul să aleagă prim-ministrul, ci îl „desemnează” pe cel susținut de majoritatea parlamentară.” Românii trebuie îndoctricnați şi bombardați zilnic cu acest text pt a-i repune cu picioarele pe pământ în ceea ce înseamnă constituția, dar se pare că doar o luptă cu morile de vânt.

  3. Articol de concepție coerentă, care pune degetul pe răni! Da, acolo suntem cu inși mediocri gen Johannis, Orban, Turcanu, Bușoi, Ponta – la coada vacii. Și încă vom fi!

  4. @Silviu aia sant mediocri dar nu iau decizii in ceea ce ne priveste pe noi.
    Ce faci cu Dancila,Volguta,Nipulicea,Ciordache,Discoteca.
    hai sa dam puterea de decizie acestor mediocrii si sa vedem ce se intampla

  5. Sp nu ne lăsăm în obsesiile propagandei gen rareș Bogdan. Nu Niculicea, care este un inginer pe bune, nu Iordache, la fel, nu Olguța, o filoloagă calificată, nu Dăncilă, un inginer petrolist mai bun decât fizicianul modest (ca să nu zicem direct adevărul!) Johannis, au marcat în rău această țară. Nu ei fac praf și cea a mai rămas din democrație. Johannis, Orban, ponta, Turcanu și mai putem însșira, au luat decizii de mulți ani. Nu te fă demnitar dacă nu te pricepi!

  6. „Cu aceiași actori politici, criza, fie și atenuată pe moment, va reveni oricând. Căci continuă premisele ei.” S-ar parea ca doar instituirea dreptului la referendum de initiativa cetateneasca in toate materiile ar mai permite redresarea, lenta si dureroasa, a societatii romanesti.

  7. Chapeau domnule profesor!
    Ce contrast intre profunziumea acestui eseu si goliciunea retardatilor din fruntea statului!
    Speranta redresarii Romaniei a murit de mult asa ca ne ramane doar mangaierea gandului ca s-ar fi putut face ceva mai mult.
    Pacat.

  8. Până una alta Olguța a dat două legi foarte bune. Johannis a luat case și face excursii, apoi, cum bine zice articolul, spune prin Europa cât de corupți și needucați sunt românii. Eu zic să avem pe Johannis la Cotrocei, Ludovic Orban prim ministru, kovesi procuror, helvig la sri, renate weber la avocatul poporului, pe Rareș Bogdan trompetist, pe Siegfried murașan la economie, pe dany Barna la interne, Zeiler la externe, Chichirău șef de pază. Așa ne trebuie!

  9. Este o ideea, Tot el. numai că durează. Nu ar fi la ândemână să respectăm ce avem, Constituția? Domnul Marga are dreptate, cu asta trebuie început. Fără cetățeni nici asta nu se mai poate atinge. Aici este problema: cetățenii să-și apere ce au cucerit și să nu creadă că cineva va apăra ceva în locul lor. nu vine nimeni, iar cei care sunt este vai de capul satului.

  10. @Zorro Nu sunt de acord cu 2 afirmatii ale d-voastra.
    1. Niciodata in istorie venirea unui „om providential” nu s-a terminat cu bine. Tipic fie despotul e luminat la inceputul perioadei de conducere si ulterior da in mania persecutiei, se inconjoara de o casta de lingusitori si de o politie politica care ineaca in snage orice opinie contrara, fie daca primul conducator e merituos cel care ii urmeaza va fi pe linie dinastica si va fi mai putin meriuos si mai putin, pana se ajunge la un dictator psihopat. Istoric perioadele de stabilitate indelungate sunt cu democratii, in care nimeni nu are puterea absoluta, dar toti sunt criticabili. Perioadele despotilor s-au terminat frecvent intr-o baie de sange.
    2. Nu sunt de acord ca s-au distrus toate. Eu cred ca e mult mai bine acum decat inainte de 89. Pe vremea lui Ceausescu, in vara lui 89, tata a dormit 2 zile intr-un fotoliu pliant la coada la carne, alaturi de alta suta de oameni, toti cu servicii, dar cu frigiderul gol. Puteti sa imi spuneti un eveniment similar in perioada recenta? Tata asculta Europa libera seara si m-a certat foarte tare ca mi-a scapat o vorba cu pustii cu care copilaream din care s-ar putea deduce ca asta facea. Va e frica sa spuneti ce credeti despre clasa politica ca ajungeti la puscarie? Cred ca nu stim sa apreciem la justa lui valoare ce e bine si ce e rau.

    In ce il priveste pe d-l Marga articolul este pur populist. Este similar cu promisiunile d-lui D. Diaconescu de a da 20K Eur fiecarui. Pur si simplu nu se poate. La fel si cerintele d-lui Marga; acestea sunt un populism intelectual. Oamenii politici sunt la fel si la noi si in alta parte, inclusiv, dupa parerea mea in d-lui se vad multe din deficientele mentionate.

  11. Cred ca ar fi necesar ca oricare candidat la o functie publica de conducere in stat sa dovedeasca cu acte ca a absolvit un curs de cunoastere a constitutiei ;urgent, macar pentru viitorul presedinte si viitorii parlamentari.

  12. Mă Claudiu, un articol se combate pe susțineri, nu dacă autorul poartă cămașă. Așa că cearcă de răstoarnă vreo susținere a lui Marga. Te căznești degeaba. Iar mata nu știi cel puțin două lucruri. Populism este altceva – aici este contrarul populismului. Înainte de asta, la noi nu e ca la alții. Protocoale secrete alții nu su făcut. Nu fac referendumuri ilegale. Nu numără voturile cu securitatea – noua Securitate. Dacă vrei exemple mai avem. Să tot credem că e normal p facem de mult. La ce a dus? Marga are și aici dreptate: este țara din care cetățenii vor să plece cel mai mult. Așa că, mă Claudiu, învață astea și mai vedem.

  13. @ Claudiu
    Domnule, nu stiu ce varsta aveti, dar prin ce scrieti se vede ca nu ati inteles mai nimic

  14. Tot gol mă Gollume, tot gol! Nu găsești ceva de făcut în care să te pricepi un pic? Boală grea, dar fii optimist. Dacă pui mâna ăe carte ai parte. Ceva din acea parte!

  15. Toate bune ce zice domnul Marga. dar une sunt patrioții acestei țări? Unde-i academia ce se zice că drege și face? unde-s generalii patrioți? unde-s intelectualii care cred că înțeleg? Nu cumva țara se duce și aceștia se peaptănă? Chiar totți vor să plece? Că odraslele ți le exportă sau le pun în funcții! Într-adevăr trist, ca la nimeni.

  16. CLAUDIU — Sunt absolut de acord cu comentariul tau ! Prof. Marga ocoleste ( sau evita ) solutia de iesire din criza , pe care o prevede chiar Constitutia : ALEGERI ANTICIPATE ! Alegerile europarlamentare au aratat clar ( si pt. orbi , cred ) , ca puterea politica actuala nu mai are legitimitate electorala , nu mai vorbesc de cea morala ! Si atunci , Constitutia prevede intoarcerea la popor ! Cine sustine altceva , ori are intrese materiale in joc , sau nu pricepe !

  17. Dacă te iei după aiurelile lui Claudiu este clar unde te afli ioane. Nu au fost alegeri parlamentare, ci alte alegeri. Nici o țară europeană nu numără voturile cu securitatea. Nici comisia de la veneția nu aprobă referendumuri de păcălire a cetățenilor prin suprapunere cu alegeri. Confuzii a la Johannis. Domnul Marga are dreptate. Chiar mai sunt argumente în plus decât ale dânsului. ia-l de mână pe Claudiu și apucați-vă de carte. mai este mult până departe.

  18. Populismul este cand politicieni aplica masuri care plac majoritatii votantilor dar logica matematica si economica zice ca nu e bine. Un exemplu dramatic este distributia directa a controluilui resurselor populatiei bastinase (ce nu a avut acces la educatie) in perioada postcoloniala; din pacate bastinasi s-au dovedit slab adminstratori si in loc de bunastare au capatat razboaie civile si dictaturi.

    In cazul d-lui Marga, mi se pare populista cererea de a inlocui actuali lideri, pe care ii vedem cu bune si rele, deci criticabili cu niste persoane valoroase, dar ne concretizate. As vrea sa vad si eu o nominalizare a unei persoane istorice care e dincolo de orice critica. L-as ruga pe cine nu e de acord sa o nominalizeze si vada daca lumea va accepta, neconditionat, opinia lui.
    Dupa parerea mea grupurile de azi sunt la fel de bine pregatite, in lumina a ceea ce se cere azi, ca si cele de acum 50 de ani. Ba tinand cont ca acum 100 de ani putini aveau acces la educatie, e chiar bine.

    Populism intelectual mi se pare si cererea ca votul sa fie doar pe programe politice nu si pe persoane. Suna bine, dar nicaieri nu se intampla asta. Si apoi ce e ala un „program”. Dan Diaconescu avea un „program” : investitii de 40 Md eur prin a da 20k fiecarui roman. Eu zic ca asta nu e „program”, ci promisiune electorala fara acoperire. In particular PSD-ul nu a avut un document programatic pre-alegeri despre reforma justitiei si destructurarea statului paralel. Astea au venit dupa alegeri si mai curand sub forma unor opinii ale liderilor, nu un document asumat.

    Si in ultimul rand nu sunt de acord cu faptul ca „politica externa” este facuta de guvern iar presedintele doar reprezinta. Exista o ambiguitate a Constitutiei si o decizie in acest sens a CCR care spune negru pe alb ca titularul politicii externe este presedintele.
    Asta apropo de pregatire.

  19. Băiețașii de la pnl, usr și alte nu mai au răbdare. Vor orice – și blocarea administrației – numai să ajungă ei în funcții. Nici nu știu că funcția presupune pricepere și răspundere. Ar fi cazul să vedem de fapt ce absolvenți au fost Rareș Bogdan, Chițu, Dany Barna, tot felul de claudii și ioani de prin subsoluri. Nu cumva absolvenții cu cât sunt mai slabi cu atât sunt mai vehemenți. Nu vedem un cap remarcabil printre ei. Doar capete care cer: dați-mi funcțiile voastre! Țara asta este cum este, dar va fi rău cu așa specie.

  20. Băiețaș Claudiu, citește omule Constituția și vezi că așa este: președintele nu face politica externă, guvernul o face. Ia în mână dicționarul dacă nu merge altfel. Iar cu programul m-ai dat gata – ia seama că este o practică internațională, din care ar fi cazul să înveți și tu, și fenechiu, din partidul tău, fost la diaconescu, și alți băiețași.Ar fi cazul unei culturi, dar nu de vorbe, că este plin de vorbe în multe capete. Ar fi cazul să mai ieșiți din lozinci.

    • Johannis și-a dat în petec iarăși. Se confirmă ce spunea un consilier pentru a se apăra de penibil – dulapul nu înțelege Constituția. Un alt consilier a scăpat alt porumbel – nu citește rapoartele ce i se transmit. rețelele de trafic de oameni sunt pe masa lui, dar nu citește. Acolo s-a ajuns. Suficiență și bățoșenie – ce poate fi rău? Acum că o persoană care a plagiat și a făcut ilegalități edste luată la Bruxelles nu onorează pe nimeni. nici pe Johannis, nici pe Orban, nici pe Csolosz, nici pe Siegfried mureșan, nici pe rareș Bogdan și alți trompeți. România nu poate fi onorată așa nicidecum.

  21. Romania va mai deveni o tara doar atunci cand colonizatorii ne vor darui independenta. Pana atunci, nici o sansa. O tara de mamaligi ar merita chiar o soarta mai rea. Sa speram ca o s-o avem, poate devenim vertebrate!

  22. Profesorul are dreptate, revenirea la Constitutie…, la Constitutia de la 1923!!! Coborand din turnul de fildes a fost nevoit sa-si ajusteze limbajul tamaticii, „criza politica a politicienilor agramati”! Chestia cu „cafteala” mi-a mers la suflet, chiar daca se referea la perioada interbelica, in democratia securista de piata cafteala fiind retorica, agentii Securitatii de cele doua coloraturi, „dreapta”-„stanga”, colorind scena politica pentru a sfarsi sa o isterizeze, totul pentru a se forta o prezenta la vot care sa-i legitimeze. Alternativa intre doua „rele” e una din strategiile rafinate ale Secu de a pune societatea in aceasta situatie ingrata, ambele variante fiind reprezentate de
    agenti deplin conspirati, pe care Profesorul nu-i poate vedea de la inaltimea turnului de fildes pe care-l paraseste atat de rar! Nu e o culme a duplicitatii bolsevice propagata prin televiziunile aservite(TOATE!)ca sinistra institutie sa-si catalogheze agentii prevazuti sa fie instalati la varf, drept doua „rele”?
    E o iluzie desarta sau, ca sa ma exprin in sens filosofic, o utopie sa speri intr-o schimbare de la sine si mai ales sa nu vezi adevarata cauza a dezastrului Romaniei, transferul puterii din mainile unor bolsevici in mainile altor bolsevici, in mod neintrerupt din 17 decembrie 1989 sub atenta supraveghere a Partidului si a Securitatii! Ca sa nu spun o miopie…

  23. Modificarea/rescrierea Constitutiei e un act esential de redefinire a statului si eliminarea ambiguitatilor strecurate intentionat pentru a permite interpretari, fapt intolerabil la o lege fundamentala. Presedintia are rol reprezentativ si nici nu putea fi altfel, intrucat nu se pot pune in mainile unui singur om puteri extraordinare precum trasarea atat a politicii interne, cat si externe, mai ales intr-o tara iesita din Lagarul de Concentrare comunist a carei legi supreme nu delimiteaza expres rolul puterilor. Exemplul SUA nu e reprezentativ in sens justificativ ca varianta de stat prezidential deoarece Presedintele isi supune deciziile unor organe la fel de reprezentative…
    Asa-zisul echilibru intre cele trei puteri e rasturnat prin duplicitatea investirii presedintelui cu prerogative care le interfereaza pe ale acestora, la care se adauga in mod SCELERAT conducerea unui organism tipic bolsevic, CSAT, unde
    controlul asupra institutiilor de forta este dublat fata de prerogativa discretionara de numire a sefilor Directiilor Securitatii, a procurorilor si judecatorilor sefi! Despre incadrarea stalinista a procurorilor in randul magistratilor am vorbit de nenumarate ori… Aceste aspecte sunt esentiale in analizarea unei societati de tipul capitalismului securist de stat statuat prin constitutia lui Ilici Iliescu pentru asigurarea controlului absolut in pofida teatrului democratic…

  24. Duplicitatea securista a prostacilor de „dreapta” in chestiunea procurorilor, in fata carora fac zid, e in mod innoit
    dovedita, acestia fiind magistrati numai in societatile bolsevice, fapt care nu-i ofuscheaza!!!
    Sustinerea neconditionata a procurorilor stalinisti ii tradeaza iremediabil pe acesti poltroni si pseudoanticomunismul
    lor clamat prin sloganul „Ciuma rosie”, slogan care-i defineste perfect…

  25. Statul român se încurcă tot mai rău. Cei care ajung demnitari nu-și merită locul – orice țară are altă selecție, cu alt nivel al demnitarilor. Nu vezi unul care să lupte pentru altceva decât interesul personal,interesul de grup, de partid etc. Și președintele se vede ca ins cu socoteli personale, nu ca cineva care a cerut voturi ca să răspundă. Nu se știu nici măcar tradiții românești de democrație. se crede că totul edste să-ți vezi concurentul la podea, lat, cum zic românii. Cu asemenea cultură a bâtei nu se rezolvă nimic.

  26. Să ne uităm la ce exaltă Johannis acum: o fostă procuroare numită de Macovei și Băsescu căci servea lovirea adversarilor. Ruda lui Homoșteanu, ministrul de interne ceaușist, pe care i l-a băgat pe gât lui Băsescu, care l-a decorat pe Homoșteanu. Pentru ce? baschetbalistă oarecare la UCluj. Sportivii sunt studenți geniali.Colegă cu Boc. prietenă cu Johannis. Nu are nici un merit (știut!) la Sibiu. Doctorat la Timișoara, cu îndrumător securist. Plagiat numai 4%, că mașina nu a văzut mai mult. Plagiat de 4%, după cum zice mașina, care nu a văzut mai mult, salvat de conf.Mircea Bob, care nu a comparat paginile, unde este foarte clar cu ce avem de a face.necunoscând drepturile omului, abuzuri. nenumărate. Preocupare de inculpare de procurori și judecători care nu ascultau ordine. protocoale secrete cu noua Securitate. Mai vreți? mai sunt multe, prea multe. Acesta este omul lui Johannis. dar de fapt cine este Johannis ca să trebuiască să ne întrebăm?

  27. Vin ore negre pentru democrația, fie ea și ciuntită de sus, din România. În numele nobil al luptei cu trecutul, cu corupția, orice, inși fără noimă – Johannis, Helvig, Kovesi, Cioloș, Orban – își satisfac interese personale ce nu au nici o legătură cu această țară. Pericolul pentru toți cetățenii nu este mic.Helvig anunță altă mie de dosare, ținta fiind evidentă, să-i facă să tacă și pe cei care mai vorbesc și nu înghit derapajul provocat României. Johannis incită la ură, doar doar doar psd-ișii vor pleca din țară sau se dizolvă ca partid. Naivi aplaudă, ca totdeuna când se promite răfuiala. Numai că nu este de joacă.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.