Pare greu de găsit astăzi un ministru al justiției care să cunoască dreptul, să înțeleagă dreptatea și să aibă convingeri democratice. Sunt persoane care cunosc reglementările de drept în vigoare, dar nu înțeleg că dreptatea este mult mai mult și au convingeri mai degrabă oportuniste. Sunt absolvenți care pretind aici că vin de la Yale sau Harvard sau Columbia, dar nu stăpânesc legislația și nici nu apără democratizarea. A fost un profesor de la Iași, cu calificarea maximă tangibilă în România, pe care l-am și salutat pentru efortul de asanare a unui sistem anacronic, dar care s-a blocat devreme.
Consecințele situației se văd cu ochiul liber: stagnarea legislației în soluții fără analog în alte democrații, amânarea necesarei reforme a justiției, instrumentalizarea aparatului justițiar, șirul nesfârșit de nedreptăți și abuzuri. Neîncrederea cvasigenerală și cea mai mare emigrare a cetățenilor dintr-o țară în timp de pace sunt printre efecte.
În acest context, în România apar situații jenante. Deunăzi, un judecător prestigios, Dana Gîrbovan, care s-a manifestat cu bune argumente în favoarea înțelegerii sensului legilor și al independenței justiției, este luat la rost de către juriști străini de justiție pentru că a acceptat să fie ministru al justiției! Ca și cum judecătorul nu ar fi cetățean cu drepturi și obligații!
Nu lipsesc situațiile vecine cu tragedia. Ce se poate spune despre copiii smulși din familii, cu forța hotărârii unor instanțe care nu țin cont nici măcar de indiciile integrării familiale, ci invocă articole de lege în disprețul probelor? Și încă nici nu s-a deschis examinării comerțul cu ființe umane, care va fi un capitol extrem de trist!
Sunt însă și situații grotești, de impact larg. Dau aici doar trei exemple.
Place sau nu, Ordonanța 13/2017, atât de atacată în mod folcloric, dar neanalizată, nu avea nici o problemă de constituționalitate și de oportunitate juridică, dar a fost oprită sub asaltul “mișcării” unor necunoscători scoși pe străzi. Fără îndoială, prevederile ordonanței, impuse chiar de Curtea Constituțională, vor trebui reluate și aplicate punct cu punct, în cele din urmă.
Amnistia și grațierea, înțelese și ele după ureche și în lipsa pregătirii, trebuiesc date – cel puțin din considerentul că la Centenarul unui stat acestea se dau oriunde în lumea civilizată. România aparține, totuși, acestei lumi.
Dacă scrutăm atent lucrurile, nu putem să nu observăm că în spatele reacției negative la schimbările din justiție stă, de fapt, reducerea de către Parlament a prerogativelor președintelui. Să fim și aici lucizi: schimbarea sistemului de numire a șefilor procuraturii, judecătorilor și ai serviciilor secrete de către o persoană și în interesul acesteia, trebuie făcută și în România actuală, în favoarea selecției de către o instanță publică, în interes public. Un stat nu poate fi democratic cu asemenea arbitrar al desemnărilor. Justiția și serviciile nu sunt pentru a rări din rivalii cuiva.
Nicăieri în statele Uniunii Europene nu se acceptă desemnările unipersonale din România. În Germania, nicio persoană, orice funcție ar avea, nu poate numi singură un judecător la curtea constituțională – acesta fiind atributul Bundestag-ului și Bundesrat-ului. La noi, o persoană face numiri și se vede ce iese.
Cum nu s-a rezolvat corupția cu optici înguste, nu se ajunge la justiție cu abordări retrograde. După ani se va constata din nou că instituțiile au fost stricate pentru a servi cuiva, care a și lăsat în urmă o țară răvășită, la coada celorlalte.
Importanța ocupării adecvate a ministerului justiției s-a acutizat datorită desemnărilor anterioare. La Curtea Constituțională, penultimul președinte nu a fost, ca în alte țări, jurist de prim plan prin cultură și integritate, ci ceea ce s-a văzut în decizii: infirmarea referendumului copleșitor al destituirii, transformarea tacită a președintelui în “șef al statului”, în pofida Constituției, trimiterea abuzivă a acestuia la Consiliul European în locul primului ministru, etc.. Au fost procurori generali cu orizont jos – ultimul s-a ocupat în prealabil de dirijarea dosarelor noului președinte. În fruntea Înaltei Curți au fost desemnați judecători astfel încât antepenultimul se angaja să fie credincios instituțiilor de forță, iar penultimul declara că România a greșit semnând convenția europeană a drepturilor omului. Iar aceștia din urmă, din nou ca în nici o altă țară, s-au legat prin protocoale de “cooperare” cu procurorii și serviciile secrete!
Ministrul justiției nu este de invidiat. România de azi are multe legi eronate și reglementări incoerente, o instrumentare de sus a justiției, un oportunism devenit la mulți a doua natură și destui justițiari cu pregătire sumară (vezi, pentru detalii Andrei Marga, Justiția și valorile, Ratio&Revelatio, Oradea, 2018). De aceea, se înșală cei care cred că simpla punere în aplicare a legilor, imparțialitatea procurorilor și independența judecătorilor ar fi suficiente pentru a se ajunge la dreptate. Acestea din urmă există, dar aberațiile nu contenesc.
Lucrurile se complică și ca urmare a unei particularități nefaste: în România actuală, mai mult decât în alte țări, s-a dezvoltat maladia juridismului. Aceasta a și căpătat fețe noi.
Prin juridism se înțelege demult o omitere a realităților cărora li se aplică legea: se instalează o lege și se aplică inflexibil, oricare ar fi condițiile vieții. Apostolul Pavel a exprimat situația în două formulări rămase de referință – “Litera omoară, dar spiritul face viu”( Cor., 3,6) și “Cine îl iubește pe altul, acela a împlinit Legea” (Rom., 13,8) – și a pus în mișcare curentul criticii justiției în numele vieții.
Iar Hegel – conștient ca puțini alții de diferența dintre adevărul juridic, adevărul social, adevăr și viața oamenilor – a sondat cel mai profund trecerea de la drept la dreptate și astfel la justiție. În Principiile filosofiei dreptului (1820), celebrul gânditor a exaltat importanța dreptului în societate, dar nu a ezitat să remarce maladiile justiției. L-a interesat mai cu seamă ceea ce numea “formalismul”, adică transformarea legii și a procedurii juridice din mijloace ale atingerii dreptății, în scop în sine, “străin” justiției (p.252). Hegel scrie la un moment dat că “nu există nici un temei să admitem că judecătorul jurist ar trebui singur să stabilească faptele în cauză, întrucât lucrul acesta este de competența oricărei culturi generale, nu numai a unei culturi specific juridice”. Oricum, în afara preluării sensului legii și al procedurii, de fapt în afara unei culturi și a unor valori, juristul ratează tocmai ceea ce ar fi trebuit să atingă, anume, promovarea dreptății.
În istoria Europei, “formalismul” a declanșat repetate reacții. Literatura secolelor trecute, cu von Kleist, Balzac, Victor Hugo, Dostoievski, Lev Tolstoi este plină de exemple. Unele reacții au urcat la viziuni asupra dreptului, precum la Marx, care a acuzat în dreptul modern voința politică a unui grup social, la Nietzsche, care a acuzat o voință de putere, fie ea și anonimizată, sau la Carl Schmitt, care a acuzat discrepanța dintre pretențiile normative ale dreptului modern și realitatea istorică.
Astăzi, maladia ignorării sensului legii și transformarea pe nesimțite a juristului care mânuiește birocratic articole de lege, în decident al vieții are un nume mai simplu – juridismul (Daniel Loick, Juridismus. Konturen einer kritischen Theorie des Rechts, Suhrkamp, Frankfurt am Main, 2017). Juridismul constă în aceea că – prin aplicarea dreptului existent sau prin felul în care se aplică sau prin amândouă – unor cetățeni sau aproape tuturor cetățenilor li se reduc drepturi asigurate de Constituție tocmai sub pretextul legii. Juridism înseamnă practic a restrânge drepturi și libertăți ale cetățenilor în numele luat în deșert al aplicării legii.
În ultimele decenii, juridismul a căpătat o semnificație direct instituțională: el ia forma încercării de controlare de către procurori și judecători a puterii executive și a puterii legislative. În Polonia, Ungaria și Cehia s-a semnalat situația nouă în care s-a intrat și s-a dat startul discuției europene pe această temă. Iar această discuție abia a început.
Multă vreme, celelalte puteri ale statului, mai ales executivul, au controlat justiția. Acum, judiciarul, instrumentat de undeva, vrea să controleze celelalte puteri în numele prost înțeles al independenței justiției. Lucrurile erau inacceptabile înainte, dar nici acum nu sunt în ordine, căci dictatura, fie și mascată, a oricărei puteri este inacceptabilă. Tripartiția efectivă a puterilor, statul pluralist și democratizat până la capăt rămân oricând soluția mai bună.
Deschizând discuția asupra juridismului nu ignor „dilemele” reglementării juridice. De pildă, libertatea de a reglementa a unor actori politici poate deveni instrument al restrângerii libertăților (Habermas) sau duce la „poluarea normei constituționale” prin inflație de prevederi parazitare (Chalvidan). Sau, alt caz, acordarea de drepturi sporite îi face pe cei care se bucură de ele să se întoarcă adesea împotriva celor care le-au votat drepturi noi. Nu ignor nici „paradoxele”. De pildă, mulți cetățeni acceptă măsuri ce vin de sus, căci li se par impuse de situație, dar, a doua zi, ei resimt consecințele oprimante ale acelor măsuri și le resping.
În România ultimilor cincisprezece ani, juridismul – în triplă ipostază: ca omitere de către jurist a datelor vieții invocând articole de lege, ca efort al judiciarului de a controla restul puterilor, ca acțiune a președintelui de a controla puterile statului – ia forme mai mult decât grotești. Abuzurile în funcții sunt indicatorul.
Într-o noapte, în 2005, un ministru al justiției a destituit și a desemnat tot ce putea, invocând lupta cu corupția. Ministrul ignora că în justiție, dar și în democrație, contează nu doar scopul, ci și calea pe care se atinge. Iar pretenția stupidă și fără analog în alte țări, “să nu comentăm hotărârile justiției!”, a fost împinsă în față cu ajutorul propagandei. Mai târziu, cu un nou pas, unii procurori și judecători au fost împinși să ceară să facă ei legi sau măcar să împiedice adoptarea de către parlament a unor legi.
Mai nou, juridismul este și acolo unde se caută să se adopte reglementări pe căi nelegale. În România, se fac alegeri libere, dar cu numărătoarea militarizată a voturilor. Aici s-au improvizat referendumuri suprapuse cu alte voturi, pentru a abate atenția și a mări controlul. La o analiză responsabilă devine limpede că cele “stabilite” în 26 mai 2016 nu au validitate pentru un stat ce se ia în serios, cum nu au, la drept vorbind, nici deciziile luate în sufragerii, case conspirative sau crame. Nu pe căi șmecherești, ocolind așadar democrația, se asigură legalitatea și statul de drept democratic.
Tot mai mulți cetățeni își dau seama că nu se asumă Constituția, iar frecventa infirmare de către Curtea Constituțională a ilegalităților “oficiale” este probă. Nici nu mai miră că în alte țări, Constituția adoptată după 1990 dă o democrație, măcar în sens larg, în vreme ce în România actuală, a cărei constituție are aceleași opțiuni de bază, s-a ajuns la un autoritarism incult și păgubos.
Și atunci când sunt legi ca oriunde, se recurge la înșelare. Degeaba s-au câștigat alegeri parlamentare, căci, așa cum s-a văzut, se pot desemna repetat prim-miniștri din sfera ocultă și se pot continua practici ale unei justiții injuste și ale deturnării instituțiilor. Juridismul merge mână în mână cu desfigurarea dreptului.
Acum se propune emfatic „resetarea statului”! Trecem peste faptul că cei care pun expresia în gura unui vorbitor îi expun. Căci resetare, cum ne arată dicționarele, înseamnă „a stabili, a selecta sau a configura parametrii de funcționare ai unui sistem tehnic computerizat, conform unei metodologii specifice și în acord cu o anumită opțiune de operare”. Or, este plină arhiva ideilor consumate cu tehnicalități care se potrivesc în altă parte, dar nu unui stat. De altfel, este la îndemâna oricui să observe că statul include pluralism al vederilor și valorilor, decizii libere ale persoanelor, alternative de dezvoltare, încât resetarea, adecvată computerului, nu este soluție pentru stat. Decât dacă lichidăm valorile, libertățile, alternativele! Sau dacă privim frustrările, suferințele și nemulțumirile cetățenilor de undeva de pe Marte!
În definitiv, de ce nu se propune “democratizarea statului”? Aceasta ar fi și omagiul cel mai potrivit la aniversarea a treizeci de ani de la cotitura istorică din decembrie 1989.
România nu are nevoie de “resetarea statului”, cum nu a avut nevoie nimeni, dacă luăm expresia la propriu. Pe meleagurile noastre este nevoie mai întâi de revenirea la Constituție și la prevederea statului de drept democratic. Nu doar la statul de drept, cum se spune obstinat, căci și dictaturile au fost state cu reglementări de drept, fie și revolute, ci la statul de drept democratic!
Dreptul modern și dreptatea sunt legate de o societate a cetățenilor liberi care își asumă interesul public. Juridismul are un pandant social de la început opus: o societate a privilegiilor. Convine sau nu, este de observat că în România actuală se privilegiază mai mult decât în celelalte țări din Europa – prin atribuții ale funcțiilor, imunități, recompense discordante cu prestația, pensii speciale, indemnizații. În ultimii ani, ea alunecă pe nesimțite într-un un fel de feudalism în care funcțiile se tratează ca proprietăți și atrag privilegii. Doar că un feudalism ce nu cunoaște merite, noblețe și onoare!
Or, nici acest feudalism și nici privilegii de un fel nou nu au fost direcția schimbării angajate în 1989. Democrația care se ia în serios nu le tolerează.
Multumim, domnule profesor Marga. Sa-mi revin putin dupa cele citite si voi avea un comentariu fata de acest expozeu genial.
Habermas ce spune in chestiunea asta?Sper ca ati vorbit cu el la telefon inainte sau macar cu Rebekka?
Gollumule tot gol ai rămas! Scriindu-mi licența despre Habermas știu că și-a botezat fiica rebekka în semn de solidaritate cu tradițiile evreiești din Germania. Nobil gest! Dar domnului Marga îi poți reproșa că lucrează mult, are cultură, are operă, cunoaște bine temele în care se pronunță și este cam înalt și poartă ochelari. Vorba lui Kierkegaard – eu le vorbeam de sublim și ei îmi reproșau lungimea pantalonilor. Halal logică! Halal cultură – adică goală!
ca un făcut – cum apare un text ca lumea, cu o temă esențială pentru români, cum apar postacii lui Udrea și, acum, Johannis cu aberațiile lor de abatere a atenției. Textul nu este despre familia lui Habermas, ci despre justiția română actuală. Dar cum să înțeleagă acești goi?
@Student si restul:sunteti vatuiti cu prostie,vai de mama voastra de philosphi !”Există două feluri în care poţi fi prost. Primul este să crezi ceea ce nu este adevărat; cel de-al doilea este să refuzi să crezi ceea ce este adevărat( Kierkegaard)
Treci la bibliotecă gollube. Mai ai până să pricepi aceste idei. dar, a propos, ce cauți aici, căci discuția este despre altceva?
Fugi bree,.. Vrei să insinuezi că ai justiție ?? Vrei să crezi in mafia in robă ?? Vrei să judeci după haosul legislativ creat tocmai de ei, ”justițiarii”,…care de atfel au propriile legi, propriul stat, ”parale” sau vertical, dar din același buget, la care ei nu pun o lețcaie. Merită această mafie să mai fie tolerată ??
ca la asociatiile de proprietari … muncesc mereu din greu da’ nu se rezolva niciodata nimic …
O analiza perfecta, dar cine sa o auda?
Chapeau, Dom’ Profesor!
În drept ”biopsie” a deșucheatului demos kratos mioritic și în fapt o ”necropsie” a Koloniei Penitenciare și Experimentale Rröemenika.
Ce păcat că pitecantropii ”hashtag” și primatele sfertodocte ”resist”, neavând deprinderile minimale necesare lecturării unui text și înțelegerii semnificațiilor elementare ale unui text (analfabetism funcțional), nu vor pricepe o iotă din spusele matale și vor da năvală ca nebunii, în iureș al ciurdelor neisprăvite, să te învețe ce e aceea maieutică propunându-ți drept argument suprem sofismul de cazarmă „Ba p-a mă-tii, că-i mai mare!”
Oricum ar fi, din partea mea Jos Pălăria, Profesore!
Existenta, perenitatea Sectiei de investigare a infractiunilor din justitie trebuie aparata, iar daca situatia o va cere, chiar prin iesirea in strada!
Și cât mai era justiție, justiția s-a distrus cu dulapul. neavând idei, s-a apucat să o punî cu inși ca Lazăr, Kovesi, Yatcea, Andrea Chișu în slujba sa. În Franța comisarul european a făcut angajări fictove și a dat banii înapoi. la noi, căci era Dragnea și putea fi candidat, acesta stă 3 ni în pușcărie degeaba, pentru o acuzație mai mică. Asta de justiție Johannis!
@Michael Steger:ce mincinos esti,nu iti e rusine!Pop)$%.rule
Trebe argumente haștag-pnl Brandee, că înjurături sunt destule. Ce am spus pot să dezvolt: nu cumva justiția este, cu zice domnul Marga, instrumentată din greu pentru a rări contracandidații? Ia vezi cum au fost scoși de pe șine Crin Antonescu, Dragnea, mai nou Tăriceanu, apoi vine Diaconu și cine mai știe câți! Adevărul nu-i comod, dar fără adevăr este rău.
Jos palaria domnule Profesor Marga. Indemanarea cu care „operati” cu bisturiul mintii pe trupul Romaniei de azi va redescopera alura de luptator de anvergura nationala a intelectualitatii romanesti pentru salvarea tarii de cancerul social si politic care-i ameninta propria existenta. Dar acest lucru va „tradeaza” in subsidiar si ca pe un Mare Roman, cu o uriasa dragoste de tara si propriul popor, atitudine ce tine de apanajul oamenilor de geniu. Da, domnule Profesor Justitia Romana se afla intr-un pericol de moarte deoarece Judecatorii, procurorii, militienii si institutiile de forta cred ca ei sunt justitia romana. Le-am vazut pe viu in salile de judecata dispretul si aroganta fata de omul de rand. Ei sunt Dumnezii, ei cu interpretarile lor proprii ca si cum ar fi in situtii permanente de denegare de dreptate si obligati sa legifereze ei in cauzele deduse judecatii, desi avem legi clare cu care sunt obligati prin Constitutie sa opereze si sa se conformeze lor, pentru ca „Justitia se infaptuieste in numele legii”. Nu nimic din toate acestea domnule Profesor ei sun Legea si Dumnezeul pe Pamant, pentru ca din 2005, doi descreierati au adus justitia si infatuirea justitiei la nivelul „judecatii din catacombele stradale” a unor nefericiti de semeni ai nostri. Si mai revoltator este insa faptul ca cel ce crede ca detine Sceptrul National se comporta ca un Mare Bandit anarhic si ucigator al literei si spiritului Legilor si a Constitutiei Romaniei.
continuu sau discret? ordine sau maximizare entropica? dreptate sa juridism?…si antinomiile pot continua!..desi am fortat juridismul ca fiind antinomic dreptatii nu cred ca am gresit prea mult!…juridismul este „somnul ratiunii” justitiei, este plictisul ,lehamitea , lenea sau pur si simplu automatismul judecatii!…juridismul este raspunsul „justitiei” intr-o lume grabita si superficiala iar DREPTATEA in aceasta lume a profitului este , culmea, contraproductiva!…cine sa „condamne” juridismul?!…este revoltator si inuman dar imposibil de combatut cu argumente „juridice” pentru ca el este „litera legii”…asocierea dintre DREPTATE si JUSTITIE in conditiile expuse este mai curand EXCEPTIA si nu REGULA intr-o lume ca a noastra…oamenii inteligenti mai au de asteptat (si de suportat!) pentru ca LEGEA sa insemne si DREPTATE!…am inceput cu continuu versus discret nu intamplator : in anumite conditii si din esantioane se poate reface semnalul original (continuu!)…nu cred ca judecatorii ( chiar modele de moralitate si impartialitate!) pot fi atat de rigurosi …dreptul nu include in lista de materii LOGICA (exista o materie optionala numita logica juridica (???))
O analiza aproape exhaustiva, de o eleganta logica incontestabila si abordand numeroase fatzete ale tematicii. Trimiterile la Hegel nu fac decat sa confirme diferenta fundamentala dintre abordarea acestuia referitoare la incontrolabilul dat pe mana individului judecator si situatia actuala din Romania unde multi judecatori, cu predilectie de la instante superioare, dau sentinte la comanda.
Impecabila mi-a aparut tratarea problemei concentrarii atator puteri in mainile unui singur ins,fie acesta si presedintele Romaniei, fapt pe care l-am evidentiat in mod repetat de-a lungul timpului, fara ecouri majore in randul prostacilor Secu de pe net, indiferent de legendarea lor pe „dreapta” sau pe „stanga”. Asa cum am vazut de 30 de ani cu diverse intensitati
constitutia kgb-ista a lui Ilici a consfintit concentrarea unor puteri formidabile in mainile unui singur agent al Secu plasat in functie special pentru a contracara regulile si institutiile democratice, si acestea mimate!!!
Constitutia lui Ilici Iliescu a mentinut monstruozitatea bolsevica a procurorilor magistrati, rasturnand menirea Justitiei
de indeplinire a actului de justitiei exclusiv de catre judecatorul-magistrat…
Revenind la analiza autorului, aceasta nu intra in profunzimea tematicii, respectiv cauza starilor de lucruri excelent descrise. Pentru ca nu pot indivizi luati separat destructura institutiile statului si Justitia fara un spate/motivare ideologica, fara o strategie capabila sa impiedice restructurarile firesti intr-o democratie autentica…
Text splendid, conceptual ireproșabil, cu viziune și extrem de util. În fine cineva spune lucrurilor pe nume fără ocolișuri și dulcegării. Salut faptul că și Charlie a remarcat faptul. De asemenea analize este nevoie.
După astfel de analiză mai trebuie și acțiuni. România s-a eliberat de Ceaușescu, dar pe locul lui au ajuns azi inși care nici măcar nu au ceva de zis. Decât să-i ducă pe români la supunerea față de el. Ar fi nevoie de schimbat dulapul cu o ființă umană care știe ce răspunderi are. I s-a făcut un cadou, dar cu Fizica de Cluj pe care a absolvit-o cum se știe nu pricepe.
„Ion Acatrinei”, aprecierile unui adversar declarat care apare pe net doar la articolele Profesorului ma magulesc!!! Eu am tratat mereu cu respect gandirea Dlui Marga si doar am incercat sa-i ridic atentiei cateva aspecte care tin de concluzii, de cauze si de solutii…Si eu imi descopar reflexe marxiste involuntare, asa ca nu le pot acuza la altii, ma refer strict la intelectualii de marca care incep sa se dezmeticeasca treptat, nu la unii dintre cei care comenteaza aici, pe care-i supun
unor atacuri meritate
De la Profesor suntem obligati sa avem pretentii superioare celor pe care le putem pretinde altora, fiind o autoritate incontestabila si avand acces nelimitat la mass-media care-i permite sa transmita mesaje cu efect asigurat, indiferent
de natura acestui efect, pro sau contra. Insa faptul ca este o autoritate in domeniu nu exclude aprioric dreptul celor
care ii citesc analizele de a face comentarii, respectiv de a atrage atentia asupra unor aspecte scapate din vedere sau
insuficient de clar/profund interpretate! Cand l-am criticat am facut-o vizand absenta unor concluzii cerute imperativ tocmai de analizele sale incisive, deasemenea pentru a evidentia cauzele starilor de lucruri. Tradus in limbaj medical,
anamneza serveste stabilirii diagnosticului, fiind o prima etapa, necesara, dar insuficienta…
Într-adevăr nu mă preocupă să citesc multe articole și să las comentarii. O fac la trei-patru autori. De o vreme o fac la articolele domnului Marga, care mi se par mai informate, mai verticale decât multele cu locuri comune din presa noastră. Nu știu cine este autoritate, dar avem nevoie de intelectuali care cunosc și nu ezită să spună ce gândesc, după ce gândesc cu adevărat. Dacă este să intrăm sau nu în isme, nu știu. Sunt însă convins că și în România nu un ism sau altul contează, ci să gândim cu adevărat. Din marxismul care s-a aplicat la noi știm ce a ieșit. Dar sunt Băsescu, Johannis, L.Orban, Cioloș, Barna mai buni? Doamne ferește! salut la domnul Marga înainte de toate efortul de a deschide problema până la capăt. La noi este lucru mare!
cand nulitati ca sing nicolicea, ansolvent la ID SPIRU HARET, tamplarul de caracal,florin ciordache, sinistra ministra a justitiei paralele, absolventi la titulescu, in lipsa uo magistrati de elită ca d garbovan, ad stoicescu, a lupea, m afrasinei, l axinte, fl roman, dan lupascu, ad neacsu, etc se dau absolventi de yale, stanford -2 saptamani la instruire si consultatii turistice, legile intarzie, nu se impun prin oportuntate, constitutionalitate, necesitate, ci ca o patimă de partide, de persoane, de ajunsi ca dupa 5-7 mandate sa ia decizii legislative, sa numeasca sefi la institutiile afglate sub control parlamentar ca avocatul poporului, ccr, cnsas, protectiadatelor, cna, tvr, etc.numirile de soate, amante, nepoate, lipitoare, sponsori , pigmei, pupincuristi , neica-nimeni??/o rusine nationala, pretinsii juristi aflati la butoane, absolventi de ecologica, niotera, spiru haret,cantemir, p andrei, fara o zi prezenta la cursuri, fara stiinta de carte, dar tupeisti, aroganri, nesimtiti , incomoetenti. de aici incepe răul, listele, nr de mandate, banii si sexul, acoperitii si descoperitii?
Să fim echitabili – Nicolicea este inginer de Politehnică, apoi a făcut Dreptul. Este una din mințile clare. Iordache ceva asemănător. Au greșit că nu au lăsat ordonanța 13. Să nu ne luîm după cât de intensă este propaganda lui Johannis. Ia cheamă dulapul la o discuție pe drept! În rest sunt de acord cu vox populli. Situația nu este doar în Justiție. Aici este peniobilă. Dar este cam pste tot în România lui Johannis.
„Ion…Acatrinei”,salut faptul ca iti recunosti prestatiile si sub pseudonime derivate, cu toate ca din pct. meu de vedere
era bine sa ramai „Ion Acatrinei” sau „Ion”, adica sa ramai consecvent cu orice risc, asa cum o fac eu de la inceputuri…
Problema dintre noi nu a fost in trecut criticile mele la adresa Profesorului, cat reflexele tale marxiste pe care nicio „terapie” nu la poate face disparute!!! Pe mine cel acuzat ca avand vederi de dreapta ma intereseaza in mai mare masura viata la limita saraciei a miliarde de oameni, la fel cum nu-mi este indiferenta asasinarea a aproape 2 miliarde de oameni
in cei 170 de ani de marxism „in numele fericirii pe pamant”(!?).
Ma ingrozeste lipsa de scrupule a unor nostalgici bolsevici precum „Anonim”, capabil sa comenteze marsav un articol al lui Piper asrfel: „De aceea a fost revolutia bolsevica…violenta!?!?” O justificare marsava a asasinatelor de masa…