Un reputat economist al acestor ani argumenta că statul român a devenit minimal, dar și slab. Așa se explică nereușitele în privatizare, folosirea resurselor europene și înfruntarea globalizării.
Semnele slăbiciunii sunt pretutindeni. Nu se reacționează la încălcări ale legii – începând cu cele comise de cea mai înaltă funcție, în raport cu Constituția. De mulți ani, clarificarea evenimentelor grave (vezi, de pildă, cazul “Colectiv”) este înlocuită de speculațiile unora care au învățat manipularea. Comercializarea de copii a luat avânt, iar din ea s-au înfruptat, cum o retrospectivă ar putea arăta, oficiali vechi și actuali. Traficarea recentă în scopuri dubioase a unei fetițe a demascat, încă o data, nivelul “justiției” și indiferența decidenților. Vânzarea de diplome și aranjarea de titluri este proverbială și compromite ierarhiile. Răsturnarea ordinii valorilor și confuzia criteriilor sunt atât de adânci încât găselnițele trec ca savantlâcuri, iar descurcarea este luată drept pricepere. Accidentele, abuzurile și nedreptățile s-au extins, dar nimeni nu răspunde, iar autoritățile sunt depășite.
De unde “statul slab” când România are Constituție aidoma altor state din Europa Centrală și Răsăriteană? Când aceasta prevede stat de drept democratic și social, cu detalii corespunzătoare?
Am obiectat, la rândul meu, la prevederi ale legii fundamentale. Bunăoară, “demnitatea umană” este luată în Constituție doar ca valoare, nu ca principiu, așa cum este în orice democrație care se respectă. Când în România se răspândește o propagandă primitivă – „să nu comentăm deciziile justiției!”, „inculpatul este deja penal!”, „încătușarea televizată ține de proceduri!” – este evident ce importanță poate avea, juridic vorbind, “demnitatea umană” ca principiu de funcționare a statului. Am obiectat că, spre deosebire de Germania, țara continentală cu cea mai solidă democrație în zilele noastre, unde, de pildă, numai Bundesrat-ul și Bundestag-ul pot numi judecători, la noi, o persoană desemnează după interesele ei, de fapt private, judecători și procurori, miniștri, șefi de servicii secrete și alți șefi.
Dincoace de asemenea “originalități”, Constituția României rămâne, totuși, democratică, oricum am privi-o. În definitiv, și constituția depinde de buna credință a celor care o aplică.
Slăbirea statului nu vine, cum se spune – cu o îngustime a minții care ofensează și bunul simț și cultura – din modificarea legilor justiției. Reforma justiției nici nu este în România actuală destul de radicală! Iar dacă președintelui i s-au redus prerogative de a pune în funcții persoane care i-au creat avantaje private (vezi desemnările la Parchetul General, la Curtea Supremă etc.), înseamnă că modificarea este pe cale bună. Nu văd de ce un președinte trebuie să fie obsedat să încalece justiția, dacă nu are nimic de ascuns!
Slăbirea statului nu vine din modificări de legislație. Ea vine din încălcarea Constituției și din subminarea democrației. Acestea anulează selecția controlată public de oameni pricepuți, descalifică numirile în funcții și deciziile și generează neîncrederea.
Încălcarea Constituției în România actuală s-a produs cu aplomb din 2004 încoace, odată cu pretenția noului președinte de a desemna ocupanții funcțiilor cheie în stat. Expresia “președintele desemnează” a fost deturnată fățiș de la înțelesul dat de părinții Constituției – de consacrare, prin semnătură, a selecției făcute în urma unei competiții deschise – la impunerea de persoane convenabile unui interes, de fapt, personal.
Funcția de președinte a fost desfigurată în România. Ea este luată mai nou ca proprietate, nu ca datorie de a servi. Ocupantul ei nu dă seama de ani buni ce angajează în numele țării și cu ce se ocupă. Statul devine astfel asemenea unei plastiline – cine pune mâna pe el, acela îi dă forma. Nemaifiind al cetățenilor, nu mai poate fi stat la propriu. Acestea într-o epocă în care alte state naționale se asumă cu pricepere pe ele însele și fructifică oportunități de dezvoltare!
Drept consecință, s-a ajuns la desemnări pe care, din respectul de sine, nici o altă țară nu le-a practicat! În funcții de prim ministru, procuror general, șef la DNA, șef la servicii secrete, șef peste judecători, la noi, au fost instalați inși fără relief și docili, unii așa-ziși “tineri”, chiar dacă mintea le era bătrână. Nepriceperea făcea din fiecare doar o clonă a bobilor și postelnicilor de tristă amintire.
Iar abuzul constituțional s-a transmis până jos. Tot felul de “șefi” au ajuns să creadă că au dreptul să desemneze după interesul lor, în fond privat, consilieri, subalterni, slujbași. Coloana vertebrală a unui stat puternic – aducerea la decizii a cetățenilor celor mai pregătiți și mai devotați interesului public, prin proceduri validate – s-a rupt prin mecanismul desemnărilor făcute de câte o persoană.
Intrat pe mâna anacronicelor feude ce au rezultat, statul s-a gripat. Iar acum, trebuie să constatăm că, dincoace de anii necesarei reforme, economia nu a atins nici în 2016 decât 75% din producția agregată a lui 1989, că instituțiile sunt abătute de la scopul lor, că nereușitele copleșesc, că abuzurile, aranjamentele și nedreptățile sunt la tot pasul, că până și protejarea ființei nu se mai garantează.
La încălcările Constituției s-a adăugat reluarea năravului lui Nicolae Ceaușescu de a desemna în funcții cheie nu personalități verticale, cu vederi profesionale și civice, ci figuri cu care se poate face orice. După 2004, năravul a devenit regulă. Desemnările la “plesneală”, susținute de mediatizări dirijate, nu mai surprind. Mulți oameni au ajuns să creadă că în democrație selectarea de demnitari, de consilieri și de subalterni de către “șef”, fără proceduri valide și în pofida valorii, ar fi normală.
În același timp, nefiind siguri de adeziunea cetățenilor, căci nu au vreo realizare, președinții de după 2004 au făcut din serviciile secrete noul stâlp de susținere a regimului. Ca nicăieri, în România actuală statul a fost transformat în stat securist tocmai în democrație și în cea mai lungă perioadă de pace. Nu mai sunt alegeri fără controlul noii Securități, nu mai sunt ascensiuni doar pe merit, până și voci publice cu pretenții, rectori de universități. șefi de federații sportive și alți șefi caută grațiile serviciilor.
Consecința derapajelor a fost călcarea în picioare a democrației. Exemplele sunt deja istorice. În 2004, s-a format un guvern în pofida a ceea ce a votat electoratul, în 2008, alegerile prezidențiale s-au decis în sufragerii, la ambasada din Paris și în funcție de numărarea voturilor. O sumedenie de legi organice s-au adoptat în 2010 ocolind Parlamentul. Din 2016, eludându-se din nou votul cetățenilor, s-au desemnat prim miniștrii agreați mai curând de noua Securitate decât de cetățeni. În 2019, STS-ul a pritocit alegerile europarlamentare.
Abuzul de sus până jos în funcții, distrugerea meritocrației, securismul continuă, chiar amplificate, și astăzi. Nici un stat din lume nu s-a consolidat pe asemenea căi. Să privim la statele din jurul nostru! Peste tot sunt frământări, dar nicăieri statul nu a fost pus în genunchi de inși care au jurat pe Constituție și pe Biblie să-l apere!
Astăzi, statul slăbește sub noi lovituri. Nu am fi realiști dacă nu am observa descompunerea liberalismului în România odată cu abandonarea libertății cetățenești ca valoare conducătoare și alunecarea în Mussolini, Goebbels & Comp. Iată câteva exemple.
Pluralismul politic ține de natura statului sănătos. Jocul de azi, cu deviza „să distrugem social-democrația”, amintește începutul anilor treizeci. Relativ la alegerile din Germania anului 1932, un istoric, altfel ostil stângii, a remarcat că „rezultatul alegerilor nu cerea cu adevărat dictatura partidului naţional socialist, ci coresponsabilitatea sa” (Ernst Nolte, Die faschistische Bewegungen, 1966, p. 396). Nu cumva alegerile din ultimul deceniu și jumătate din România îndemnau, prin rezultat, la conlucrare în interes public și nu la autoritarismul neghiob ce a slăbit statul?
Un stat care nu este integrativ nu are cum să fie puternic. În 1923 31, Mussolini a redus în Italia salariile (cu 10%) şi prestațiile sociale și a slăbit sindicatele plecând de la interpretarea grosolană a situației: „responsabilitatea acesteia era atribuită salariilor prea ridicate şi bugetelor dezechilibrate” (Karl Polanyi, Le Grand Transformation, 1982, p. 312). Din 2004 până azi, avem de la Cotroceni altă abordare?
Cu rețele oculte, orice stat slăbește. Regimul lui Mussolini întocmea „dosare” și stimula circulaţia de informaţii neverificate pentru a împinge în umbră sau măcar a ţine în şah persoane. „Informaţia este preluată de sus de către o birocraţie, veche şi nouă, şi, în orice situaţie, pusă în mişcare pentru obiectivele regimului…” (Salvatore Lupo, Le fascisme italien. La politique dans une régime totalitaire, 2003, p. 360). Nu suntem tot în dosariadă, acum ea vizând și magistrații? Cine servește credincios un stat paralelizat?
Fără respectarea fiecărui cetățean, orice stat slăbește, de asemenea. Mussolini căuta să-și discrediteze rivalii și ataca la orice ocazie în cuvinte fixe. Pentru el, Turati era „detestabil”, Giolitti, „nedemn de încredere” etc., acestea „într un amestec confuz de motive personale şi polemică ideologică” (p.43). Este altceva în România actuală, când se caută voturi nu cu merite, nu cu soluții mai bune, ci cu discreditări ca „penali”, mai nou ca “infractori”? Cine are încredere în statul care nu-și respectă cetățenii?
Un stat care se preocupă de reducerea drepturilor devine slab. Preocuparea lui Mussolini era, cum știm, lichidarea uneia dintre camerele Parlamentului şi schimbarea acestuia, printr un alt sistem de vot (Pierre Milza, Serge Berstein, Le fascisme italien 1919-1945, 1980, p. 141). Nu este în România actuală obsesia ca unii concetățeni să fie împiedicați să joace roluri publice? Nu se vrea aducerea la vot și a celor care trec rar prin țară, dar pot fi manipulați cu serviciile secrete? Nu se vrea nu guvernul țării, ci „guvernul meu”?
Un stat în care decidenții nu pricep chestiuni delicate, nu are cum să fie respectat. „Religia este insesizabilă, ca şi ceaţa” – îi spunea Mussolini lui Hans Frank, viitorul călău al Poloniei, ca şi cum ar fi real doar ce ține de forță. Să privim în legea educaţiei, pe care un fost președinte o dă ca realizare: în articolele privind religia, aceasta este încadrată în „ideologii, dogme religioase şi doctrine politice”. Să ne amintim că a doua zi după ce Papa Francisc a vorbit în catedrala Mântuirii Neamului din București de „frate” și de „amăgirile puterii”, s-a trecut la atacarea „fraților” chiar de către cei care se bat cu cărămida în piept că „l-au adus pe papa în România”!
Nu se mai vede de mulți ani la Cotroceni vreo preocupare pentru democratizare – noțiune care nici nu mai pare înțeleasă. Se vede însă un efort de aranjare cu “mișcarea” străzii pentru a bloca guvernarea și legiferarea legitimă. Se știe, Carl Schmitt, juristul cel mai inovativ în distrugerea democrației, a mers până acolo încât a considerat “mișcarea” drept creatoare de drept (Carl Schmitt, Über die drei Arten des rechtswissenschaftlichen Denkens, 1934). Este adevărat, însă, că până și Carl Schmitt nu a mai repetat prostia, care la noi se ia acum drept inspirație. Ce stat mai poate fi acela în care argumentarea democratică este înlocuită cu isteria?
Atunci când se înainta spre dictaturi, Carl Schmitt spunea că „este suveran cel care poate decreta starea excepțională” (Carl Schmitt, Politische Theologie. Vier Kapitel zur Lehre der Souveranität, 1925, p.11). În România actuală nu mai trebuie decretare. Pentru suspendarea democrației este suficient abuzul de putere, iar acesta îl comite cel care-și arogă să impună primi miniștri, șefii procuraturii, judecătorilor, serviciilor secrete. Este simptomatic că se face tapaj în țară și se induc organizat în eroare oameni din afara ei, cu privire la „pericolele” ce ar amenința aici statul de drept. Motivul este doar meschin – acela că președintelui i s-au luat din drepturile de a numi discreționar șefii justițiarilor, drepturi care nici nu există în SUA, Germania, Franța, în alte state de drept democratice.
Cine cunoaște cât de cât istoria anilor treizeci știe că alunecarea în dictaturi s-a bazat pe politica bazată pe distincția „amic-inamic” și lovirea continuă a acestuia din urmă, concepută tot de Carl Schmitt (Der Begriff des Politischen, 1932). Abilul jurist admitea, totuși, că „aici nu este o definiție exhaustivă și comprehensivă” și că „inamicul” nu este automat în fața ta. Cei de azi, care aplică acea politică, nu mai au îndoieli, ci o certitudine: dacă-ți lovești cu orice mijloc rivalul, poți să fii sigur că nu-l vei mai avea. Cine agreează statul care, în locul beneficiilor dezvoltării, oferă lovirea de persoane?
Multe scheme din panoplia lui Goebbels revin astăzi în limbajul stimulat de Cotroceni. Taxarea rivalilor ca “toxici” și “ciumă roșie” are antecedente în această panoplie. Iar acuzarea de “afaceri cu niște evrei” vine chiar de la Führer. Exaltarea moralismului pentru a acoperi propria lipsă de morală are aceeași sursă. Jocul cu „moartea” adversarilor pe rețelele de socializare, agitarea „pericolul de la Răsărit, poate chiar asiatic”, specularea în decizii a „conflictului arabo-evreiesc” au, oricât s-ar nega, aceeași inspirație. Ce stat se joacă cu asemenea lucruri?
La Cotroceni, de mai bine de un deceniu, se cochetează cu formula lui Mussolini a „șefului de stat”, deși Constituția României a exclus-o știindu-i implicațiile juridice. Se invocă „statul de drept”, ignorându-se că și dictaturile au fost state de drept și ocolindu-se bătător la ochi „statul de drept democratic”, prevăzut explicit în Constituție. S-a luat în brațe „juridismul” – acea plasare a procuraturii, a judecătorilor și a noii Securități, unite prin „protocoale secrete”, deasupra autorităților stabilite democratic, în numele luat în deșert al „independenței” justiției. Cine aderă la autoritarisme inepte, încât să dea gir acestor nelegiuiri?
Ce ar rezulta dacă s-ar arunca o privire în rutele școlare și universitare ale demnitarilor și selecția lor? Precum în anii treizeci, oameni depășiți de teme, dar veniți pe căi obscure (rude, servicii, etc.) au urcat la decizii, încât va trebui într-o zi să se pună și la noi întrebarea lui Thomas Mann din acei ani: cum de s-a ajuns aici? Mă tem că răspunsul marelui scriitor este cel valabil.
Un stat slăbește când scade încrederea în autorități. După unele analize, aceasta este în România actuală la cel mai jos nivel de după 1989. De unde încredere, când abuzurile sunt de sus până jos? Când nu se examinează o problemă fără foi? Când optica este de învrăjbire, nu de rezolvare de probleme? Când feudele decid? Când cei care au furat arestează „corupți”? Când se mediatizează poze râzând cu copii după ce nu s-a mișcat un deget la comercializarea lor? Când cetățeanul simplu care este fiecare contează la ocazii, dacă mai contează cumva?
Învățătura simplă este că nu autoritarismul incult și de prost gust, ci democrația unită cu meritocrația dau tărie unui stat. Și România are șansa acestora făcând schimbările pe care ele le presupun. Timpul la dispoziție nu este, însă, generos.
… de vietuitorii cetatii.Cand cei care traiesc in cetate fara sa respecte nicio regula, adica traiesc dupa capul lor, statul este slabit.Intr-o tara ca Romania, unde 97% din cetateni nu respecta nicio regula si traiaesc tribal, normalitatea si disciplina nu se pot instaura, este imposibil.Cand traiesti majoritar intr-o lipsa de respect fata de ceilalti, nimic bun nu se poate intampla.Ne place sau nu, trebuie sa recunoastem ca suntem o natie de idioti care ne comportam tribal, agresiv si fara nicio noima in gandire.Suntem un hibrid hidos intre Europa, Africa si America de Sud, un amestec de ferocitate si prostie rar intalnit.Am ajuns o rusine pentru noi insine, asa cum spunea Iorga: rusinea cea mai mare, e rusinea aia pe care nu o vede nimeni, adica rusinea de tine insuti!Suntem o adunatura de barbari nerusinati, ca altfel nu se poate spune, cel putin in ultimii 30 de ani in care nu am demonstrat contrariul.
Dle Marga, ma surprindeti!
Folositi aceeasi Exprimare IMPERSONALA, pe care am vazut zilele astea si la analfabeta Dancila si la antropologul bibliotecar Minsitru de interne, slugoiul Fifor, 2 politruci de la care NU am nici o pretentie, si spuneti: „Semnele slăbiciunii sunt pretutindeni. NU SE reacționează la încălcări ale legii…”
Cine sa REACTIONEZE, dle Marga?
Martienii?!
Cei din Honolulu?!
CINE?
Spuneti lucrurilor si Functiilor pe NUME, nu in acest mod impersonal de exprimare care duce FIX la #NIMIC!
NU mai zic #NIMIC despre faptul ca mentionati „meritocrația”, mi se pare absolut nepotrivit, cand vedem ce INCOMPETENTA Colcaie de la varf in jos in TOATE Institutiile captive INCOMPETENTEI din PSD!
Cu analfabeta Dancila in frunte, ce sa avem, vorba lui Dragos Patraru, Ieri intr-un Interviu la ADEVARUL LIVE:
„Când un analfabet ajunge prim-ministru, nu e clar că oricine poate să facă orice în această ţară, nu e clar că nu mai există repere, valori, nimic?”
Tot fixații ai Lilli? Sunt leacuri la astea. Dar dacă tot insiști, citește cu ochelari, căci domnul Marga spune direct cine slăbește statul: peștele de la ceea ce trebuia să fie capul s-a stricat, de la Cotroceni. Diversiunea ta cu doamna x sau domnul y este doar securistă și nu ar mai trebui să o repeți. Știm că e diversiune. UN articol teribil prin cultură, verticalitate, oportunitate. felicitări autorului!
Suveranitatea ARTICOLUL 2….(2) Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu. Aici este problema ….unii bine organizati cred ca ei sunt statul….se mai intampla la rusi si a fost si la americani cand Dl TRUMPF LE-A SPART JUCARIA….SERVICIILOR SECRETE.
Oare cine,ghiciti? Citez di ‘stiri pesurse.ro : „Cu Dragnea ieșit din peisaj, optica Guvernului s-a schimbat, iar la rectificarea bugetară crește bugetul SRI și pierde Ministerul Educației.”
La pamant cu educatia,ce ne trebuie ecucatie daca manipularea prin minciuni este tema zilnic predata pe multe ecrane tv, pe strada la mitinguri si din gura in gura? Hai ca au umplut conturile pentru mitinguri,iesiti la interval cu buzunarele si cardurile si după…la mitinguri in orase?! Chiar serios acum, ce informatii au dat sri-ul in legatura cu criminalul care „lunar sau saptamanal” a violat minore dupa care le-a omorat,asta daca nu a reusit transferul peste granita in vacanta fara limite la prostitutie,beneficiind marii capi sustinatori ai violatorului criminalului de bani negri! Si,cica ROMÂNIA nu e proasta poveste pentru multi traitori in si in afara tarii!
De ce romanul pur este bun la suflet? Pentru ca a indurat teroare spre familia lui,dezmembrand-o sau ucigandu-i membri timp de sute de ani inainte de nasterea generatiilor noastre! Suferinta a fost si va ramane rana in suflet si creier a genei romanesti din toate timpurile!
doi,trei,si : Cine slăbește statul/Hai sus,hai sus,hai sus..
mariuta spune:
5 august 2019 la 17:38
@lili
mirosi urat, foarte urat….
ai scris pe 1 Decembrie 2018 lucruri de neacceptat pentru orice roman, ai adus atingere ordinii constitutionale, visului a sute de mii de romani legati de Unirea de la 1918! cu alte cuvinte, ti-ai facut nevoile pe mormintele lor!
De aceea zic ca lichelele nu au ce cauta pe forumuri! Miros urat, ..gretos…
e din nastere sau din educatie? maica tot asa mirosea?
LILI , n-ar trebui sa te surprinda …agenda d.lui Marga ” seamana ” teribil cu agenda PSD ! PS–Felicitari pt. documentarea perfecta si pentru puterea de a lupta cu grobianismul unor ratati batrini si neputinciosi , de pe acest site ! Si care isi numara , cu miini tremurinde , abjectele si criminalele pensii de hoti
Ar trebui probe, nu bârfe, camarad sau haștag, cum vrei, George! Domnul Marga nu știu să fi fost vreodată psd, dar știu că a avut controverse cu pds-iștii de vază. A propos – dacă cumva psd are dreptate să spună că basescu și iohannis au creat statul paralel? cam așa stau lucrurile – o spun eu, un liberal, nu un psd-ist. Liberal veritabil, nu orbanist de acum. Așa cum judecați – Lilli și mata – nu este de mirare că statul se duce dracului. În definitiv, adevărul și onestitatea sunt peste etichetele cu care otrăviți lumea.
Pe multi nu-i mai intereseaza istoria.Grav,este ca si-au pierdut increderea.Cum sa nu si-o piarda? Un exemplu:Furtul de la santierul de la Anatomie,de la UMF Iasi,lasat neelucidat(se stie doar de cine),care a lasat studentii de la Medicina,fara obiect de studiu.Mai toti,stiau cine a furat,si totusi ! Cum a fost posibil?Numai aratind adevarul si cu munca cinstita,vom trece de acest blocaj.
nu este loc peaicea, dar alegatiile tov marga pot fi demontate punct -cu -punct. in esenta:psd este bun, restul sunt rai, in frunte cu presedintii pe care psd n-a fost in stare sa-i livreze. descalificant este sa vanturi „informatii” tip a3: votul dela paris, sts a castigat europarlamentarele,etc. sa ne aducem aminte cu a blocat plecarea lui basescu la bruxelles…
Saorma cu „detoate”,tipic pentru respectiv!Incurca pe Mussolini cu Iohannis ,pe Basescu I-ul cu Victor Emanuel al III-lea,vai si amar
„E ușor a scrie versuri,
Când nimic nu ai a spune,
Înșirând cuvinte goale
Ce din coadă au să sune”.
ce dialectică cunoaște omul: cum dracul să calce constituția un cetățean, doar statul poate încălca constituția, cum e statul slab când ele încalcă drepturile cetățenilor. in constituție nu scrie nimic despre obligațiile cetățenilor ci doar de obligațiile statului față de cetățeni. perversă teorie are autorul față de cetățeni. mâine o să propună o constituție în care o să figureze doar obligații ale cetățenilor: să tacă, să muncească, să plătească taxe, să asculte ordinele, … .
Domnule Marga, daca aruncati diamante in troaca porcilor, acestia le mananca 🙁
Varza a la Cluj !Tipic dupa o varsta..
Atenienii nu fac confuzii, așa că atenianul travesti nu nimerește nicicum. Cine înțelege varza matale? Dar problemele sunt altele: nu citești articole dar le comentezi; nu ai clintit cu nimic vreo susținere a autorului, dar dai sfaturi. Jalnic ateniene, de fapt trist! Cine ajunge să se socotească atenian – unul din statul slăbit, da.
Credeam că după Udrea nu se mai angajează postaci care nu citesc, nu pricep, dar vor să abată atenția. Zwiebelstein – nu ai dărâmat nici un cuvânt al lui Marga și tragi aer? Este o analiză strălucită, de veritabil profesor și filosof, articolul Cine slăbește statul. Aveți de învățat din el. N-ar fi rău să faci conspectul, să vezi dacă ai înțeles și te pricepi și apoi să vorbești. Dacă a mai rămas ceva necumpărat și cumpătat.
Articol deosebit…Clasa mare ! Cunoastere,talent si curaj. Dar…ce facem pentru ca toate acestea sunt sustinute masiv, inclusiv financiar, de aceasta U,E. aliata cu Soros ? Iesim din U.E.(nu acum ci doar dupa ce se decanteaza iesirea U.K.)si ne ducem spre China ? Ar fi o solutie….
Mostenirea comunista e grea.
Se vede groapa în care s-a ajuns. Articolul discută documentat, precis, la înalt nivel de cunoaștere cât de adânc este derapajul statului în ultimul deceniu. Felicitări domnului Marga! Neputând să miște nici măcar o vorbă, orice părere de pe lume putând fi contrazisă cu altă părere, nepricepuți sau năimiți vor să ne facă să nu citim mai departe. Marga poate avea, ca orice om o vârstă, dar adevărurile sunt adevăruri. Marga poate avea o concepție, dar adevărurile se impun. Marga l-a trimis pe primul ministru la Bruxelles, nu pe Băsescu – era dreptul lui, căci Parlamentul dăduse în prealabil o declarație. Marga este, prin scrieri un vârf intelectual, cu realizări majore. Eu zic să-i căutăm și hiba dacă mai joacă fotbal ca libero sau ca centru ofensiv și să i-o spune.Atât de jos a ajuns fruntea unor antigeli, margelați, orwelați etc.
Asta cu moștenirea comunistă nu mai ține nici la copii. De treizeci de ani este moștenire nouă, care abia trebuie evaluată. Ceea ce domnul Marga evocă sunt analize bun comun al culturii universale, făcute mai ales de creștin-democrați și liberali, nici măcar de marxiști. În rest, în lumea de azi cei mai mari gânditori au o atitudine lucidă față de Marx – vezi discuția din Franța (Attali și alții), din SUA (universitatea Harvard), din Anglia (editurile Oxford, etc.), Vatican ( Ratzinger, Francisc), Germania (Habermas) șamd. Marx nu trebuie luat în brațe, căci lumea este alta, iar în concepția sa sunt erori. Dar nu se lasă nici trata cu ignoranță.
Suficiența și ignoranța sunt mai rele decât orice ism.
Un istoric spunea că așa cum democrația românească a cedat extremismelor care au slăbit statul român în anii treizeci (carol II, legionarii etc.), tot așa la douăzeci de ani de la 1989 Băsescu și ceea ce urmat, cu altă distrugere a democrației și slăbirea statului. În marginea analizei excelente a profesorului Marga – nici nu avem, din păcate, multe asemenea analize – se ridică întrebarea grea: doar douăzeci de ani ține democrația pe aici? Nu sunt pesimist, dar ar trebui făcut ceva. Cred că și autorul articolului de aceea a scris analiza.Tot ce spune articolul este solid, iar postaci care se consolează cu demontarea nu au dat vreun argument. Nici nu este ușor. Leul după dantură se cunoaște!
Și după stilul postacilor haștagiști se poate spune că statul s-a degradat și a devenit mediul unor cetățeni care nu citesc, nu se omoară cu înțelegerea, dar dau și ei cu lemne pe la colțuri. Trupeții anilor 30 ar fi invidioși. Domnul marga are dreptate, căci toți simțim greutatea faptelor: din democrația promițătoare a lui 1989 s-a ajuns să se creadă că Băsescu sau Johannis ar fi soluții. Și mai ales să se ia piesele lor inspirate (preluate?) din Mussolini, Goebbels, Schmitt ca ceva fără discuție. Articolul domnului Marga ar merita o dezbatere națională, căci faptele pe care stă argumentarea domniei sale sunt fapte. Nu poți trece peste ele. Pot fi părerei multe, dar faptele contează înainte de orice. Vreau să provoc discuția cu o întrebare: ce căutăm noi, cetățenii româniei, la Mussolini, Goebbels, schmitt? de ce ne mulțumin cu Băsescu și johanis? cea ieșit din primul săa văzut, mai trebuie pierdut timpul cu al doilea?