Cel mai nou album al cântăreţei Taylor Swift, ”The Tortured Poets Department”, a devenit primul album din istoria Spotify care a depăşit
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, o informare meteo, valabilă până luni, la ora 15:00.
Un control în trafic s-a încheiat cu focuri de armă la Dorohoi. Polițiștii au vrut să oprească un autovehicul
Companiile Roșia Montană Gold Corporation (RMGC) și Gabriel Resources au contestat rezoluția
Camera Reprezentanţilor a adoptat sâmbătă un proiect de lege care lansează un ultimatum către TikTok, ce prevede interzicerea aplicaţiei în Statele Unite,
Două persoane au fost ucise şi alte opt rănite cu focuri de armă în timpul unei petreceri de cartier în oraşul
Franţa şi alte ţări europene sunt „bombardate de propaganda rusă” odată cu apropierea alegerilor europene din 9 iunie
Ajutorul american de aproape 61 de miliarde de dolari aprobat de Camera Reprezentanţilor din SUA „va omorî şi mai mulţi ucraineni
Ajutorul american de aproape 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina, adoptat de Camera Reprezentanţilor din SUA, „va salva mii şi mii de vieţi”, a declarat preşedintele
După lungi şi dificile negocieri, Camera Reprezentanţilor din SUA a adoptat un uriaş plan de ajutor pentru Ucraina
Niciun joc de poker nu ar fi complet fără cărți de joc, desigur. Ele sunt armura, sabia și scutul
Fostul şef al SRI, Eduard Hellvig, le dă sfaturi politicienilor, după ce a vizionat filmul Nasty
Echipa de sabie juniori a României a cucerit medaliile de argint, sâmbătă, la Campionatele Mondiale de scrimă pentru cadeţi şi juniori de la Riad
Jucătoarea spaniolă de tenis Garbine Muguruza, fostă nr. 1 WTA, a anunţat sâmbătă că pune punct activităţii competiţionale, după o perioadă de mai bine
Comentatorul sportiv Octavian Vintilă s-a stins din viață, vineri 19 aprilie 2024, la vârsta de 86 de ani,
Ludovic Orban a fost ales, sâmbătă, preşedintele Forţa Dreptei, la primul Congres al formaţiunii.
Ministerul rus al Apărării va înfiinţa un centru ştiinţific şi de producţie pentru drone şi „complexuri robotice”, a declarat sâmbătă ministrul rus al apărării
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat sămbătă că, în acest moment, candidatul alianţei PSD – PNL la Primăria Capitalei este medicul Cătălin Cîrstoiu, şi
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, sâmbătă, că Gabriela Firea „n-a avut nicio treabă cu azilele groazei”, iar „nenorocirile” de acolo erau cunoscute,
Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a afirmat, sâmbătă, la Congresul Forţa Dreptei, că Alianţa Dreapta Unită este „o mişcare care va scrie istorie pentru ţară”
Europarlamentarul Mihai Tudose a declarat sâmbătă că PSD a mai câştigat alegerile în trecut, dar Guvernul a fost format din partidele de pe locul „doi, trei şi un pic din cinci”
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, afirmă că există, în România, o singură luptă care contează, aceea de a reclădi instituţiile
În aşteptarea deciziei din Coaliție privitoare la candidatura la Primăria Generală, Cătălin Cîrstoiu
Un echipaj al Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) a fost alertat sâmbătă să se deplaseze la o navă aflată în rada portului Sulina,
Mihaela Bilic consideră că postul intermitent are avantaje, dar şi dezavantaje. Într-o postare pe Facebook, cunoscutul nutriționist explică
Marian Cristian Minae, al doilea suspect în cazul asasinării omului de afaceri Adrian Kreiner, a acceptat să fie adus în ţară din