Avionul a fost nevoit să se întoarcă după aproximativ o oră de zbor, după ce din compartimenul de bagaje au început
Comisia Europeană va prezenta o propunere de strategie industrială de apărare în trei săptămâni, a declarat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen
În topul nominalizărilor conduce drama biografică „Oppenheimer”, propusă la 13 categorii, inclusiv „cel mai bun film”, „cel mai bun regizor” (Christopher Nolan) şi
Orban a spus că anul 2024 ar putea constitui un „punct de cotitură” odată cu alegerile în Uniunea Europeană, în SUA, în India şi în alte zeci de locuri.
Eforturile de a include Rusia într-o arhitectură de securitate europeană mai largă după Războiul rece a eşuat, a declarat Boris Pistorius
Potrivit guvernatorului Vadim Filacikin, o familie de patru persoane, inclusiv adolescenţi de 14 şi 16 ani, se află „probabil” sub ruine
Noi fragmente de dronă, asemănătoare celei de tip „Gherani-2”, au fost găsite sâmbătă în zona de frontieră moldo-ucraineană, a indicat Poliţia de frontieră a Republicii Moldova
Swiatek este prima jucătoare care câştigă trei titluri consecutive la acelaşi turneu de la Serena Williams şi tripla reuşită de aceasta la turneul WTA 1.000 de la Miami între 2013 şi 2015
Paginile de Facebook „Arhiepiscopia Tomisului“ și „Radio Dobrogea“ au fost țintele
Avocatul opozantului a fost informat că „un nou examen histologic fusese efectuat”
O persoană a murit sâmbătă carbonizată după ce maşina pe care o conducea a intrat într-un cap de pod şi a luat foc
Un bărbat de 68 de ani a fost reţinut şi va fi prezentat instanţei cu propunere legală, după ce acesta ar fi agresat sexual o fată de 14 ani cu care făcea meditaţii.
Preşedintele USR, Cătălin Drulă, a afirmat, sâmbătă, că va intra în competiţia internă din cadrul Alianţei Dreapta Unită pentru stabilirea candidatului
Încă şase aeronave F-16 olandeze vor sosi în următoarele luni la Centrul European de Pregătire din România, a anunţat ministrul Apărării, Angel Tîlvăr.
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a descris sâmbătă retragerea trupelor ucrainene din oraşul Avdiivka ca fiind „foarte logică şi profesionistă”
O industrie naţională de apărare puternică va consolida poziţia României pe plan regional şi internaţional, a declarat ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, care s-a întâlnit
Preşedintele Organizaţiei Judeţene Sibiu a PNL, Raluca Turcan, ministru al Culturii, a declarat
Cadavrul principalului opozant rus al Kremlinului, Aleksei Navalnîi, nu a ajuns la singura morgă din Salekhard
Liderul AUR, George Simion, a declarat că premierul Marcel Ciolacu a mers în Italia ca să-l imite.
Patronul FCU Craiova 1948, Adrian Mititelu, este acuzat că, împreună cu un suporter, a bătut un avocat în fața clubului de fotbal.
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) şi-a dovedit capacitatea de a activa, coordona şi colabora atât cu victimele atacurilor cibernetice, cât şi cu
În plus, poliţia a colectat datele personale ale tuturor participanţilor la aceste evenimente, inclusiv ale reporterilor care au venit să le relateze.
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a transmis sâmbătă un mesaj la moartea preşedintelui CJ Vrancea, liberalul Cătălin Toma, arătând că acesta a fost unul dintre politicienii tineri ai partidului,
Liberalul a fost trimis, vineri, de urgenţă, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Focşani la Spitalul Matei Balş din Bucureşti
Virusuri străvechi, care au infectat vertebratele cu sute de milioane de ani în urmă, au jucat un rol crucial în evoluţia
Administraţia Biden s-a confruntat cu critici pentru că a continuat să furnizeze arme Israelului, pe măsură ce se adună acuzaţii conform cărora arme fabricate în SUA au fost folosite în atacuri care