B C

B C
Articole scrise:

În urma testării preliminare cu aparatul Drugtest, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a două substanțe psihoactive, motiv pentru care persoana în cauză a fost condusă la sediul I.N.M.L.

AUR a spus că aceasta nu este „o atitudine corectă” din partea conducerii Camerei şi coaliţiei, iar parlamentarii formaţiunii vor protesta cu banderole albe la mână.

Eu cred că suntem într-adevăr pe muchie de cuţit. Ceea ce se întâmplă acum în Israel și Gaza înseamnă, de fapt, într-o anumită măsură, un faliment al ONU, a declarat Adrian Năstase

Hamas susţine că s-a oferit să elibereze duminică alte două femei pe care le ţine captive, Nurit Yitzhak şi Yovheved Lifshitz, „urmând aceiaşi paşi ca şi în cazul celor două ostatice americane”

Comisia Europeană analizează o posibilă prelungire a unui plafon la preţul gazelor naturale, pe fondul îngrijorărilor că sabotajul conductei din Marea Baltică şi conflictul din Orientul Mijlociu