Cinic şi puţin  sadic să fii şi tot te pufneşte rîsul cînd vezi ce se întîmplă cu PDL-ul. A ajuns să semene cu un  hoţ beat, descoperit într-o reuniune publică şi scos în şuturi pe intrarea principală.

În ţara noastră, Învierea Domnului a atins cote de o indecenţă destul de greu de ignorat. Mă tem că am vulgarizat peste măsură momentul ce stă în chiar centrul religiei noastre de creştini.

Fac parte dintre cei pentru care Roşia Montană şi Roşia Poieni sunt o problemă personală. Mama mea şi bunicii mei dinspre mamă s-au tras dintr-un sat din Munţii Apuseni.

Dezertarea lui Sorin Frunzăverde a fost ca un cuţit în inima aşa-zisei bande politice a PDL-ului. Plecarea unui om care nu a fost niciodată extrem de vizibil, nici obositor de vorbăreţ, nici măcar în centrul atenţiei, a produs totuşi un zgomot şi o derută similară cu prăbuşirea catargului unui vapor în derivă.

Piedone a dat un flit de adio cum numai între bandiţi se poate vedea. Gheorghe Ciobanu, deputatul de Timiş, a părăsit şi el corabia. Urmează să ne anunţe împreună cu câţi.

Plecarea din PDL a greului trimis cândva să conducă județul Caraș-Severin nu este o dezertare, nici o fugă de pe corabia în derivă. E mult mai mult, deși Sebastian Lăzăroiu, sociologul titiplici, încearcă să demonstreze că este mult mai puțin.

De a doua zi după crima de la Coafor, cea soldată cu 2 morți și 6 răniți, a început o campanie pe seama Poliției. Ea a debutat cu sancțiuni, cu schimbări bâlbâite la nivelul chestorului șef și cu analize la sânge. Președintele României a primit subiectul cu un plescăit nesățios din limbă. De când aștepta el ca mingea și caschetele polițailor să-i pice pe șiret ca să tragă un șut din toate puterile.

Nu cred că oamenii n-au observat încercarea de nou portret pentru Traian Băsescu. Şi nu doar pentru el, ci şi pentru Mihai Răzvan Ungureanu şi pentru, să zicem, regimul ce derivă din aceştia.

Afirmaţiile legate de încercările preşedintelui României de a oferi postul de prim-ministru al Guvernului lui Victor Ponta ne ajută să mai limpezim niţel lucrurile. Şi de aici, să vedem mai clar situaţia în care se află ţara noastră („ţara asta”, cum zic majoritatea flecarilor şi inculţilor).

Ideea de a pune politicienii să se joace de-a ziariştii de televiziune are un anume haz. Trebuie să fi fost ideea cuiva pe undeva de unde a şi fost importată şi indigenizată.

Întrebat dacă a fost încercat de gândul de a demisiona, Traian Băsescu a răspuns:

– Un preşedinte nu abdică!

Nu cred că în istoria lumii, în afara lui Caligula, cel care şi-a făcut calul senator, mai există un personaj politic care să fi batjocorit instituţia parlamentului mai abitir decât marinerul nostru.

Gheorghe (George) Vlădan este un pacient identificat şi diagnosticat de de medici, dar şi un individ cu antecedente uşor de depistat.

Criza din România se blegeşte de îndată ce este vorba despre campania electorală. Pentru pensii şi medicamente, pentru şcoală şi educaţie nu sunt bani. Pentru televiziuni, cât cuprinde!

Putem muri liniştiţi! Am făcut şi ultimul decont obligatoriu. Cel cerut de anii de comunism pe teritoriul României. Avem o lege care pedepseşte vinovaţii.

Cele câteva gesturi publice ale noului premier s-au lipit de ochii românilor ca ventuzele de spatele omului mort. Vizita de lucru la deszăpeziri ne-a arătat cât de înzăpezit prin birouri este noul premier.

– Să facem cât mai multă dulceaţă! Să avem totdeauna un sac cu făină şi nişte untură de porc! Cine ştie, poate ninge ca de sfârşitul lumii!

Directorul SIE a devenit prim-ministru fără nici un decont. Nu mă refer la cel de ministru de Externe, deşi au rămas şi de la această plecare cel puţin câteva codiţe, afaceri şi chestiuni nelămurite. Este vorba de prestaţia sa în fruntea SIE, chiar de un examen „clinic” al legăturilor sale cu serviciul amintit.

Toată lumea s-a grăbit să îi compare pe cei doi de parcă ar fi fost vorba de două mere pe aceeaşi cracă sau de doi alergători pe culoare paralele. Adică, vai, Doamne, ce diferenţă între doi preşedinţi! Ce lord a fost neamţul şi ce poamă, românul!

Era odată un primar vesel, plin de poante şi tare în promisiuni. Cu haz, cu tupeu şi cu fermitatea cu care promitea proiecte spectaculoase a câştigat alegerile. N-a făcut mai nimic din tot ce a zis. Dar a continuat să spună poveşti frumoase.

De sute şi sute de ori am auzit prin oraşele de provincie sau prin satele româneşti o asemenea exprimare a unei nedumeriri.

– Mă, tu al cui eşti?

– Este poliţaiul comunal sau orăşenesc un tehnocrat?

Ne aflăm în faţa unei întrebări cu adevărat hamletiene. Dar preotul Buturugă? Este şi el tehnocrat au ba? Greu de găsit argumente suficiente pentru un răspuns solid.

Sfârşitul piticului politic Emil Boc poate fi trecut pe agenda politică la data de 6 februarie 2012. Vocalul politician de Răchiţele mai are de urmat doar câţiva paşi pentru a trece cu totul într-o arhivă a dezastrului din aceşti ani. Nici nu şi-a strâns hârtiile de pe birou că profeţii, servitorii şi făcătorii de cărţi au început pariurile şi predicţiile.

Publicăm Manifestul pentru o Națiune Civică, unul dintre textele apărute din frămîntările acestor săptămîni. Mai sunt și alte Programe, Declarații și Apeluri. Pe câteva le-am primit în Piața Universității sau la redacție.