Contactat pentru un punct de vedere, Adrian Peiu a precizat pentru Cotidianul că propunerea de a prelua funcția de președinte al PNL Ialomița „de anul trecut datează”.
„Nu am o hotărâre în momentul de față. Probabil că mâine de dimineață voi da un comunicat de presă”, a adăugat acesta.
Cotidianul a stat de vorbă și cu colegii de grup ai lui Adrian Peiu, iar membri PACE au precizat că nu știu ca Adrian Peiu să fi trecut la PNL.
„Nu știu în momentul de față dacă accept această ofertă. Ei nu știu. E corect să nu știe. Dacă accept sau nu, în momentul de față nu știu colegii mei”, a precizat și Adrian Peiu.
„Nu cred că este vorba despre nicio recompensă”
Și surse politice confirmă pentru Cotidianul că propunerea ca Adrian Peiu să preia conducerea filialei de la Dragoș Soare este mai veche.
„Discuții au fost de mai mult timp, dar nu inițiate de Bolojan, ci de cei care îl voiau plecat pe Soare”, spun sursele Cotidianul. Tabăra respectivă nu a reușit, însă, să se impună la acel moment.
Întrebat dacă propunerea ca Adrian Peiu să preia conducerea PNL Ialomița este o recompensă pe care partidul i-o oferă după votul asupra guvernului Veștea, Ionel Bogdan, purtătorul de cuvânt al PNL, a exclus acest scenariu.
„Nu cred că este vorba despre nicio recompensă. Este vorba despre un senator din județul Ialomița. Având în vedere situația filialei din Ialomița, colegii au considerat oportun ca dânsul să preia o perioadă de interimat, până când această organizație se va reorganiza. Pe urmă vom vedea cum vor decurge lucrurile mai departe”, a precizat Ionel Bogdan.
Peiu a sărit din partid în partid
Originar din Urziceni, județul Ialomița, Adrian Peiu s-a plimbat de-a lungul timpului pe la mai multe partide. În 2020 candida pentru funcția de primar al municipiului Urziceni, din partea PRO România. La final aduna doar 4,73% dintre voturi. Surse politice au declarat pentru Cotidianul că Adrian Peiu ar fi un apropiat al lui Marian Neacșu, o figură influentă a PSD, și el fost membru al PRO România.

Aceleași surse spun că în 2023 Adrian Peiu a fost coordonator al organizației AUR Urziceni. După o perioadă, însă, organizația i-a retras atribuțiile. Acesta s-ar fi supărat și a plecat din partid.
După plecarea din AUR, Adrian Peiu a mers la SOS România. Mai întâi a candidat în iunie 2024 la alegerile locale, pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Ialomița. Și de această dată a obținut un scor slab, doar 3,77%.

Candida și în iarnă la alegerile parlamentare, tot din partea SOS România, și prindea un loc de senator. Este, de asemenea, singurul senator al județului Ialomița.
În iunie 2025, însă, SOS România l-a exclus din partid, astfel că a rămas un simplu senator neafiliat. Doar până în septembrie 2025, când aderă la grupul PACE – Întâi România, al cărui lider este în prezent.
Și … Pocora ce zice ?
Mare schimbare!
PNL, în Ialomița este in minorotate .
De fapt aceasta schimbare este vendeta PSD pentru gruparea Soare care deranjează și vrea la alegerile din 2028 să trimită acasă combinatorii PSD.
Este fericire mare, Neacșu și Marian Pavel jubilează. Au dat lovitura și elimină PNL.
Partea proastă este că aceștia vor fi eliminați de AUR care tace și coace.
CARE PNL? MAI EXISTA PNL?
Cum speri ca acest om sa faca ordine in PNL Ialomita din moment ce el pleaca din partidul lui miseleste?
Un om care nu are o doctrina politica ci pur si simplu pare doar un oportunist?
& ”Esență de liberalism” ?
stie sa se iscaleasca e valabil, ce asteptati pt un judet cat un oras…?