Înainte de aceste ajustări din august, Petrom a modificat prețurile pe 30 iulie…
Compania canadiană Gabriel Resources, acționarul majoritar al Roșia Montană Gold Corporation (RMGC)…
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat că noua centrală pe gaze naturale de la Ișalnița va fi gata până la sfârșitul anului 2027
Consiliul Concurenței a efectuat inspecții inopinate la opt unități care execută reparații auto decontate în baza
Două trenuri, unul de marfă și unul de călători, care veneau din sens opus pe aceeași linie s-au oprit unul în fața celuilalt.
Tranziția energetică vine cu restricții (limitarea utilizării lemnului ca și combustibil) și obligații (impunerea taxei pe emisii de CO2) la nivelul
Producția de energie electrică a țării s-a prăbușit
Începând de joi, 1 august, intră în vigoare primul act normativ al Uniunii Europene
NuScale Power Corp., compania americană care dezvoltă
Guvernul urmează să implementeze mai multe
Consiliul Național de Supraveghere din Domeniul Feroviar (CNSDF), din cadrul Consiliului Concurenței, a sancționat…
Investiţia într-un sistem de stocare prin care toată România să funcţioneze timp de patru ore pe acumulatori ar fi costat aproximativ 4 miliarde de euro
Restructurarea personalului TAROM, în contextul în care unii piloți s-au declarat „indisponibili temporar” și au…
Guvernul plănuiește să mărească numărul de angajați la stat care beneficiază de majorarea cu 50% a salariilor pentru implicarea
Dacă din punct de vedere al securității, nu au fost probleme, în cel ai securității aprovizionării cu…
Datele Institutului Național de Statistică (INS) nu corespund în totalitate cu cele ale Comisiei Europene.
Agrana, cel mai mare producător de zahăr din România, oprește linia de rafinare a zahărului la fabrica din Buzău din cauza unor
Ministrul Finanțelor Marcel Boloș anunță miercuri că ANAF și-a depășit cu 6% planul de colectare pe primele șase luni ale anului, precizând că datele pentru primul
Rompetrol Rafinare, operatorul rafinăriilor Petromidia și Vega, controlat de gigantul petrolier de stat din Kazahstan, KazMunayGas…
La sfârșitul lunii martie 2024, tariful mediu anualizat pentru RCA a fost de 1.386 lei, înregistrând o creștere de…
Reprezentanții Ministerului Transporturilor vor cere în cadrul dezbaterii Comisiei Europene privind noile reguli…
Curtea de Apel București a trimis o solicitare către Curtea de Justiție a Uniunii Europene pentru a obține clarificări cu…
Furnizorii de energie electrică din România vor începe să aplice, de la 1 octombrie 2024, o nouă taxă pentru…
Unitatea 1 a centrale nucleare de la Cernavodă s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic Național din cauza unei
În urma valului prelungit de caniculă,