„Generaţia rataţilor – aşa sunt catalogaţi tinerii care au susţinut examenul de Bacalaureat în acest an – se revoltă împotriva stigmatizării la care sunt supuşi. O scrisoare de protest, scrisă de un tânăr care a susţinut BAC-ul în acest an, a devenit deja virală pe Facebook. Autorul protestului îi acuză pe cei care i-au crescut […]
Cornel Dinu, administratorul delegat al celor de la Dinamo, a ajuns de urgenta la spital din cauza unor probleme cardiace, medicii luand decizia de a-l interna pe fostul mare fotbalist, scrie Ziare.com, citând site-ul gsp.ro. Potrivit spuselor apropiaţilor fostului tehnician, acesta ar fi suferit un preinfarct.
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) caută soluţii de finanţare pentru realizarea secţiunii Târgu Mureş-Braşov, parte a autostrăzii Transilvania, iar în acelaşi timp renegociază contractul cu constructorul american Bechtel, a declarat, marţi, secretarul de stat MTI, Eusebiu Pistru. ” Negociem preţurile cu Bechtel privind construcţia autostrăzii Transilvaniei. Preţul trebuie să intre în normalitate deoarece a fost […]
Ministrul Dezvoltării şi Turismului a fost propusă de aleşii portocalii din Vulcan, judeţul Hunedoara la titlul de cetăţean de onoare pentru „investiţiile făcute în zonă”.
Adolescenţii care petrec mai multe ore pe zi în faţa calculatorului ajung să aibă adesea comportamente nedorite: fumat, alcool, canabis, raporturi sexuale neprotejate. Când un adolescent stă peste patru ore la calculator, navigând pe internet, riscul de a adopta unul sau mai multe asemenea comportamente riscante creşte cu 50%, scrie site-ul passionsante.be, preluat de Agerpres. […]
Cursul de referinţă anunţat de Banca Naţională (BNR) este de 4,2560 lei pentru un euro şi de 3,0012 lei pentru un dolar. Euro scade, dolarul creşte. Ieri, BNR a afişat un curs de referinţă de 4,2685 lei pentru un euro şi de 3,0368 lei pentru un dolar. ING: Cursul poate ajunge la 4,5 lei pentru […]
Taifunul Ma-on a început să măture coasta de sud a arhipelagului nipon, unde din cauza rafalelor puternice de vânt peste 300 de zboruri au fost anulate, iar cinci persoane au fost rănite, au anunţat autorităţile locale, citate de agenţia Jiji, transmite Agerpres. Taifunul Ma-on ar putea afecta serios Reactorul numarul 3 al centralei nucleare Fukushima […]
Procurorii anticorupţie i-au prelungit interdicţia senatorului Mircea Banias de a părăsi ţara cu încă 30 de zile, relatează NewsIn. Este pentru a doua oară când procurorii DNA îi prelungesc interdicţia. Banias a contestat măsura, de fiecare dată, la instanţa supremă, însă judecătorii i-au respins de fiecare dată cererea. Mircea Banias este cercetat de procurorii anticorupţie […]
Ministrul Economiei, Ion Ariton, a declarat, marţi, că Executivul se aşteaptă ca la finalul tranzacţionării acţiunilor Petrom statul să încaseze mai mult decât valoarea pe acţiune de 0,3708 lei. Ministrul Economiei, Ion Ariton, a declarat, marţi, că Executivul se aşteaptă ca la finalul tranzacţionării acţiunilor Petrom statul să încaseze mai mult decât valoarea pe acţiune […]
Apple a câştigat în Statele Unite o decizie preliminară împotriva HTC şi ar putea interzice smatphone-urile taiwanezilor, deocamdată pe piaţa americană, până la sfârşitul anului, scrie The Guardian. Decizia din instqanţă ar putea îndreptăţi compania Apple să ceară un comision pentru dispozitivele Android vândute în Statele Unite. De asemenea, dacă decizia va fi finală ar […]
Unul dintre cele 80 de focoase furate sâmbătă dintr-un tren ce trebuia să ajungă în Bulgaria este căutat de anchetatori, Ministerul de Interne susţine însă că au fost găsite toate focoasele, dar Parchetul confirmă faptul că unul dintre ele nu a fost găsit, transmite Mediafax.ro.
Premierul Boc a participat marţi la inaugurarea oraşului chinezesc de la Afumaţi, prilej cu care a spus că de acum înainte românii care iubesc produsele chinezeşti şi acest stil de viaţă nu mai trebuie să meargă la Londra sau la New York să vadă un Chinatown. „Felicit această investiţie extraordinară de aici, din Bucureşti, de […]
Bursa de Valori Bucureşti a decis reluarea tranzacţiilor cu acţiunile OMV Petrom (SNP) la ora 12.43. Preţul minim pentru o acţiune Petrom la oferta publică de vânzare este de 0,3708 lei, potrivit deciziei de azi dimineaţă a Guvernului, reunit într-o şedinţă specială. Executivul a discutat un proiect de modificare a Hotărârii 832/2010, privind vânzarea pachetui […]
CNADNR a lansat licitaţia pentru întocmirea documentaţiilor tehnice fazele de proiect tehnic şi detalii de execuţie, asistenţa tehnică şi execuţia obiectivului de investiţii Centura de ocolire Craiova – varianta Sud DN 56-DN 55-DN6 (9,87 km), contract estimat la 108,4 mil lei fără TVA. Durata contractului este de 78 de luni (18 luni proiectare şi execuţie […]
Compania petrolieră sârbă NIS, controlată de grupul rus Gazprom, a transmis în urmă cu două luni o scrisoare de intenţie pentru preluarea reţelei de benzinării din România a grupului Rompetrol, care a declinat oferta. „Grupul NIS ne-a făcut o ofertă pentru preluarea reţelei de benzinării din România”, a declarat preşedintele grupului Rompetrol, Saduokhas Meraliyev, adăugând […]
Preţul minim pentru o acţiune Petrom din pachetul ce va fi privatizat este de 0,3708 lei, a decis marţi Guvernul, într-o şedinţă specială, transmite Money.ro, citând NewsIn.ro. Executivul a discutat un proiect de modificare a Hotărârii 832/2010, privind vânzarea pachetui de 9,84% din capitalul OMV-Petrom administrat de Ministerul Economiei. Ministerul Economiei administrează un pachet de […]
„Aoleu! I’m sorry! Stop!”, a fost prima reacţie a unui controlor de trafic aerian din turnul de control al Aeroportului Henri Coandă din Otopeni, când a realizat că a dat acordul de aterizare unui avion pe o pistă unde avea deja o altă aeronavă. În incidentul ce a fost evitat în acele momente din 11 iulie puteau să moară aproape 400 de oameni, scrie Libertatea.ro
Compania petrolieră sârbă Naftna Industrija Srbije (NIS), controlată de gigantul rusesc Gazprom, a făcut o ofertă Grupului Rompetrol pentru preluarea tuturor benzinăriilor sale din România, a declarat CEO-ul Rompetrol, Saduokhas Meraliyev, potrivit Realitatea.net. „Nu ar fi logic să facem o astfel de mutare, mai ales că Rompetrol deţine şi o rafinărie în România (Petromidia)”, a […]
July 18th, 2011 Rusinea suprema s-a produs! Urinind pe statul de drept, Codul Penal si pe probele video din inregistrarile oficiale apartinind Camerei Deputatilor, Parchetul de pe linga Inalta Curte de Casatie si Justitie (PICCJ) a declarat-o nevinovata pe Roberta Anastase. Am prezentat in premiera la emisiunea Punctul de intalnire din 19 Septembrie 2010 toate […]
Forţele speciale americane vor începe să studieze elemente de măcelărie pentru a se putea integra mai uşor în rândul populaţiei afgane,transmite Mediafax.ro. Comandantul operaţiunilor speciale a lansat săptămâna trecută pe Internet un concurs pentru formarea a 132 de militari americani în domeniul „măcelăriei” adaptate la cultura islamică. Ideea este simplă: pentru a se integra mai […]
Bulgaria şi România iau în considerare mai de mult construirea unor hiodrocentrale comune pe Dunăre, precum şi a mai multor poduri, în afara podului de la Giurgiu-Ruse şi a celui de la Calafat-Vidin, aflat încă în construcţie, transmite NewsIn, citând Sofia News Agency. Guvernele României şi Bulgariei vor semna în septembrie 2011 un Memorandum pentru […]
Patru lăzi în care erau focoase militare destinate unor rachete de război au dispărut dintr-un tren păzit de jandarmi care a plecat sâmbătă din Braşov cu destinaţia Bulgaria. Ele au fost găsite la Chitila. Toate cele patru lăzi au fost găsite intacte, în operaţiune fiind implicat SRI.
Senatorul Cătălin Voicu a părăsit, luni seară, Penitenciarul Rahova, în urma deciziei Completului de cinci judecători al instanţei supreme, el susţinându-şi nevinovăţia la ieşirea din arest.
Comisia Europeană constată lipsa de consecvenţă şi de rezultate în lupta anticorupţie. Forma finală a raportului se negocia intens, ieri după-amiază, în Colegiul Comisarilor de la Bruxelles. CE spune că trebuie acţionat de urgenţă pentru accelerarea soluţionării proceselor, pentru a preveni prescrierea termenelor, scriu jurnaliştii de la Adevărul. În raport se precizează că România a perseverat în direcţia […]
Fiul unui fost secretar de stat în Ministerul Agriculturii este cercetat pentru furt şi tăinuire. Tiberiu Cojocaru a fost arestat preventiv alături de şase persoane care făceau parte dintr-o grupare specializată în furturi de maşini. Fiul lui Mihail Cojocaru, fost secretar de stat la Agricultură, a pus la dispoziţia hoţilor un service auto unde maşinile […]
