Filmările pentru „The Dark Knight Rises”, următorul film din seria „Batman”, au fost suspendate după accidentul grav suferit de un cascador din distribuţie, care, în timpul unui salt cu paraşuta, s-a prăbuşit pe acoperişul unei case de vacanţă din Scoţia. Potrivit contactmusic.com, cascadorul, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, a efectuat un salt cu […]
Institutul Clinic Fundeni a inaugurat, miercuri, două staţii noi de dializă cu câte 25 de lcouri pentru copii şi adulţi, realizate în parteneriat public privat, sumele alocate pentru realizarea centrului depăşind 100.000 de euro, a declarat managerul unităţii sanitare, conf. dr. Carmen Orban. „Este foarte important pentru dezvoltarea oricărui spital faptul că privatul nu ne […]
PepsiCo România a încheiat un parteneriat de imagine cu Inna, una dintre cele mai cunoscute artiste din România, care s-a asociat de-a lungul timpului cu unele din cele mai mari branduri la nivel internaţional, informează un comunicat. Inna, una dintre cele mai cunoscute vedete din România, desemnată cea mai bună cântăreaţă la Premiile Muzicale Balcanice […]
Grupul britanic Duran Duran a anunţat că îşi amână turneul european, programat iniţial pentru această vară, din cauza problemelor medicale pe care solistul formaţiei, Simon LeBon, le are la nivelul corzilor vocale. Membrii grupului britanic, alcătuit din Simon LeBon, Nick Rhodes, John Taylor şi Roger Taylor, au precizat că, deşi şi-au anulat concertele din această […]
Procurorul din New York, Cyrus Vance jr., care a formulat acuzaţiile împotriva lui Dominique Strauss-Kahn, este vizat în prezent de critici virulente după ce credibilitatea cameristei reclamante a fost pusă sub semnul întrebării, relatează AFP, preluată de Mediafax.ro. Vance este criticat dur pentru graba cu care a formulat acuzaţiile la adresa fostului director FMI. El […]
Peste 3.100 de elevi din alte judeţe vor să înveţe într-un liceu din Capitală, cu 424 mai puţini decât cei care au optat în 2010 pentru a se înscrie în clasa a IX-a într-o unitate şcolară din Bucureşti, potrivit datelor centralizate la Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB). Din totalul celor 3.174 de elevi care […]
Prinţul Şerban Cantacuzino, distins actor de teatru şi film, a murit luni, la Paris, la vârsta de 70 de ani, înmormântarea artistului urmând să aibă loc sâmbătă, la Cimitirul Bellu ortodox din Bucureşti, la ora 12.00, informează un comunicat al Uniunii Teatrale din România (UNITER). Născut pe 4 februarie 1941, la Bucureşti, într-o familie […]
Centrala termoelectrică Orot Rabin din Israel a fost închisă din cauza unei invazii de meduze. Ele au obturat prizele de apă ale centralei, aflată în pericol de a rămâne fără agent de răcire. Un incident similar s-a produs la o centrala nucleară din Scoţia. Meduzele se înmulţesc din cauza creşterii acidităţii apei oceanelor. Aceasta duce […]
Declaraţiile date în ultimele zile de persoane importante din Liga I i-au făcut pe cei de la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) să se autosesizeze şi să-i convoace pe unii dintre ei pentru declaraţii. Procurorii DNA au început cu şeful Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA), Vasile Avram, care a fost deja audiat miercuri, urmând ca Mircea […]
Marian Vanghelie a declarat miercuri, după ce Roberta Anastase a criticat modul „dictatorial” prin care Victor Ponta l-a înlăturat pe acesta de la şefia PSD Bucureşti, că pentru el ar fi „o chestie frumoasă” dacă l-ar iubi „Roberta”, dar că el crede că de fapt este o iubire „otrăvitoare”. „Mie îmi plac femeile să ştiţi, […]
Cristina Verona şi-a omorât mama, iar apoi s-a sinucis, potrivit primelor concluzii ale anchetei începute după găsirea celor două femei decedate, în locuinţa lor din cartierul Primăverii, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Diana Sarca. Elena Pârvulescu, mama Cristinei Verona, a murit, potrivit legiştilor, în urma unei asfixii mecanice prin obturarea orificiului oro-nazal […]
Primăria Bucureşti va face apel împotriva sentinţei Tribunalului Bucureşti prin care Costică Constanda are dreptul la despăgubiri de aproximativ 165 de milioane de euro şi precizează că suma nu poate fi cerută şi executată silit, deoarece apelul suspendă executarea. „La data de 05.07.2011, acţiunea reclamanţilor Maria şi Costică Constanda a fost admisă de către Tribunalul […]
Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a declarat, miercuri, că este îngrijorat de apetitul unor companii străine pentru terenul ecologic din România, el spunând că ar trebui mizat pe concesiune şi nu pe înstrăinarea de terenuri. „Este adevărat – simt eu din discuţii cu mulţi omologi – că este o sete de pământ fertil care se […]
Românii sunt obligaţi să îşi asigure locuinţele până la 15 iulie. Costul asigurării este de 10 sau de 20 de euro pe an, în funcţie de materialul din care este construită casa. Proprietarii care nu-şi asigură locuinţa riscă amenzi cuprinse între 100 şi 500 lei. Chiar dacă termenul limită până la care se pot încheia […]
Pe site-urile de profil sunt la vânzare maşini de lux de sute de mii de euro, Maybach, Rolls Royce, Ferrari sau Porsche. Un dealer vinde pe site-urile de anunţuri auto second un model cu 350.000 euro, cea mai scumpă maşină dintre ofertele afişate pe portalurile de profil din România. Autovehiculul de lux, cu care au […]
Microsoft cere Samsung să plătească 15 dolari pentru fiecare smartphone produs bazat pe platforma software Android a Google, deoarece sistemul de operare foloseşte numeroase brevete ale gigantului american, scrie Reuters, preluată de Mediafax.ro. Samsung va încerca să reducă suma la circa 10 dolari per smartphone în schimbul consolidării alianţei dintre cele două companii în privinţa […]
CFR Călători va introduce în circulaţie, în perioada 8-10 iulie, două trenuri accelerat cu plecare din Bucureşti spre litoral şi retur, pentru preluarea fluxulului de călători. Pe 8 iulie, noaptea de joi spre vineri, şi 9 iulie, noaptea de vineri spre sâmbătă, trenul accelerat 12981 va circula pe relaţia Bucureşti Nord, cu plecare la 01.30, […]
„Coaliţia de guvernare nu este «vaca nebună a României» şi nu doreşte altceva decât îmbunătăţirea situaţiei. Sigur că vor fi acceptate pachetele de legi economice, aceste propuneri vin şi de la noi, şi de la PDL şi vor fi armonizate, aşa cum am stabilit”, a afirmat Kelemen Hunor, președintele UDMR, pentru Agerpres, miercuri, la Tabăra […]
Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal a luat act, în şedinţa de miercuri, de desfiinţarea grupării Unirea Urziceni, care la finalul sezonului trecut retrogradase în Liga a II-a, informează FRF. „Comisia de Disciplină din cadrul Federaţiei Române de Fotbal a luat act de retragerea clubului SCCS Unirea Urziceni din toate competiţiile care […]
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a declarat, miercuri, la o dezbatere, că a depus la Parlament o iniţiativă legislativă privind înfiinţarea Avocatului Copilului, iar preşedintele Senatului, Mircea Geoană, prezent la eveniment, a precizat că susţine proiectul. Roberta Anastase a făcut anunţul la o dezbatere organizată de Camera Deputaţilor şi de Asociaţia „Salvaţi Copiii”. Anastase a […]
Anchetatorii exclud ipoteza unui dublu asasinat în cazul celor două femei găsite moarte, marţi seara, într-un apartament din Cartierul Primăverii din Bucureşti, au declarat pentru NewsIn oficiali ai Poliţiei Capitalei, care au precizat că autopsiile sunt în desfăşurare. Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, cel mai probabil ar fi vorba despre un omor urmat de […]
Un militant somalez având legături cu Al-Qaeda a fost deţinut şi interogat timp de două luni pe o navă a marinei militare a SUA, acesta fiind primul caz de detenţie secretă a unui presupus terorist în timpul administraţiei Obama, scrie presa americană. Oficialii americani au precizat că suspectul, Ahmed Abdulkadir Warsame, a fost reţinut în […]
Peste 600 de angajaţi ai Autorităţii Naţionale a Vămilor (ANV), reprezentând o treime din numărul salariaţilor care au primit preaviz, vor fi disponibilizaţi, iar testările în urma cărora se va face selecţia vor avea loc în perioada 18-29 iulie, potrivit preşedintelui ANAF, Sorin Blejnar. „Vor pleca cel puţin 600 de angajaţi. Vor fi nişte testări, […]
Vânzările de ţigarete au crescut cu 15-20% în prima jumătate a acestui an faţă de perioada smilară din 2010, pe fondul scăderii evaziunii, a declarat miercuri, la Vama Giurgiu, Gilda Lazăr, corporate affairs manager la JTI România. „Când contrabanda ajunsese la 36% în 2009, vânzările legale scăzuseră în mod corespunzător, dar acum s-au revigorat”, a […]
Două deputate din Parlamentul afgan au avut o dispută violentă (video), marţi, în urma unei discuţii despre atacurile cu rachete din Pakistan, relatează CNN, preluat de Mediafax.ro. Nazifa Zaki, fost general de armată, a aruncat cu pantoful în colega sa Hamida Ahmadzai, potrivit unei înregistrări video din Parlament. Aceasta a fost postată online pe Internet […]
