În acest dosar au fost efectuate, joi, percheziţii la domiciliul preşedintelui CJ Prahova, dar şi la mai mulţi membri ai familiei sale…
Cei şase pakistanezi au toţi acte de şedere în România eliberate de Inspectoratul pentru Imigrări.
Accidentul s-a produs la orele locale 19:00 (00:00 GMT vineri), la scurt timp după ce un aeroport vecin a primit un mesaj de (…)
UPDATE ”Sunt 1.000 de tractoare sau maşini agricole”, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei. Protestul s-a încins ulterior.
Cel puțin trei jucători strategici și-au exprimat interes inițial în achiziția băncii, printre care pretendenți că grupul financiar belgian KBC.
Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, a confirmat că a înaintat Cancelariei Sfântului Sinod al BOR un referat în care cere (…)
Întrebaţi pentru ce fel de preşedinte ar opta între un independent şi un membru al unui partid politic (…)
Serviciul Român de Informații nu are de luni bune director civil, după demisia lui Eduard Hellvig, dar preşedintele Klaus Iohannis (…)
Fapta s-ar fi petrecut în noaptea de 21 spre 22 ianuarie când o maşină în care se aflau cetăţeni din Ucraina a fost oprită în trafic (…)
DNA face percheziții la Iulian Dumitrescu (PNL) și la membri ai familiei sale, au declarat surse judiciare.
Neurochirurgul Constantin Tuleaşcă, stabilit la Lausanne, a tras un semnal de alarmă, într-un interviu pentru (…)
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este un scurtcircuit produs la un UPS de mare capacitate.
Nu se poate nici tehnic. Să ne imaginăm un scenariu în care se înțeleg pe această nebunie.
România, dată în judecată de Pfizer. Guvernul va împuternici joi, printr-un memorandum, Ministerul Finanţelor în vederea (…)
În 2013, zeci de mii de oameni au protestat timp de trei săptămâni față de exploatarea aurului de la Roșia Montană,,,
Ministrul german al apărării, Boris Pistorius, consideră că, având în vedere situaţia de securitate şi nevoile armatei (…)
Atunci când condiţiile tehnice ale infrastructurii feroviare vor permite, CFR Călători spune că intenţionează să introducă acest serviciu şi…
Potrivit acestuia, au fost sustrase atât documente publice, dar şi acte de identitate ale parlamentarilor.
Ceremonia tradiţională a fost transmisă la televiziune. În faţa prim-ministrului (…)
Dacă ar candida şi liderul Pro România, fostul premier Victor Ponta, Geoană ar obţine…
Bate vânt pentru un nou cadou electoral pentru pensionari. Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a cerut…
Fermierii francezi le arată guvernanților că nu se joacă. De asemenea, autostrăzi franceze au ars în mai multe zone.
Printre alţi factori se numără creşterea consumului de alcool şi reducerea activităţii fizice, potrivit cercetătorilor.
Scandal Televiziunea și-a cerut scuze și a susținut că „automatizarea prin Photoshop” este de vină.
”La data de 22 ianuarie 2024, poliţiştii au fost sesizaţi de un bărbat de 23 de ani cu privire la faptul că, la aceeaşi dată (…)
„Un F-16 Fighting Falcon (…) s-a confruntat cu o urgenţă în zbor deasupra Mării de (…)