Intervievat de televiziunea germană Welt TV după întâlnirea sa cu Annalena Baerbock pe tema despăgubirilor cerute de precedentul guvern (…)
Fermierii belgieni, nemulțumiți de creşterea costurilor, de politicile Uniunii Europene şi de importurile de alimente ieftine (…)
Universitatea a depus spre finanţare la Ministerul Energiei un proiect a cărui valoare depăşeşte patru milioane de lei.
În opinia sindicaliştilor, oferta Guvernului nu acoperă cea mai importantă parte a specificului activităţii din sistemul sanitar.
Ursoaica şi unul dintre puii ei, prezenţi în ultima vreme pe o stradă din Odorheiu Secuiesc, au fost împuşcaţi, luni seara.
Reacție curioasă a deputatului USR Emanuel Ungureanu după ce patronul UNTOLD, Bogdan Buta, a fost acuzat în presa locală că ar fi abuzat sexual doi minori.
Guvernul dă cu o mână și ia cu două, reiese dintr-o analiză succintă făcută de profesorul de economie Cristian Păun.
Neuralink, fondat în 2016, nu este prima companie care a realizat un implant cerebral, numit şi interfaţă creier-maşină (IMC)…
Doi atacatori mascaţi au atacat duminică biserica italiană Sfânta Maria din Istanbul, făcând un (…)
Eduard Hellvig, fostul director al SRI, posibil pretendent la un post de europarlamentar din partea PNL< a lansat un atac la adresa senatorului Claudiu Târziu (...)
Potrivit unui comunicat al BNR, aversul monedei prezintă o parte din clădirea Muzeului Naţional de Artă din Timişoara, inscripţia „ROMANIA” în…
Conform sursei citate, în data de 20 ianuarie, poliţişti din cadrul Secţiei 22 Poliţie au fost sesizaţi, prin sistem 112, de către …
Pe mine m-au încurcat pentru că aveam o piesă de la niște producători din Finlanda, care mi-au zis că mai bine mă înscriu în România…
”Protestele transportatorilor şi agricultorilor au o notorietate foarte mare, marea majoritate (…)
Şi fiindcă pensiile se plătesc lună pe lună, din luna septembrie 2024 pensionarii din România vor (…)
Uniunea Europeană „nu încetează să sufoce, să stoarcă şi să strivească (…)
Vorbitorii au cerut expulzarea palestinienilor din Fâşia Gaza, considerând că restabilirea coloniilor este singura modalitate de a asigura securitatea Israelului.
Întrebat pe câte mandate mizează la europarlamentare, Drulă a declarat că îşi doreşte ca Alianţa Dreapta Unită să (…)
”În cadrul mitingului, cei prezenţi au spus că s-au săturat de proiecte mortale promovate de Gheorghe Flutur, precum „Zidul Morţii”.
El a menţionat că se află în circulaţie 74 de tramvaie noi, 24 de autobuze electrice noi şi 15 troleibuze noi, din luna februarie.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că ambii tineri sunt polițiști, astfel că au fost demarate verificări interne”, mai precizează Poliția Județeană.
Administratorii Muzeului Luvru au activat o celulă de criză: sala în care se află „Mona Lisa” a (…)
Eurodeputatul USR Vlad Gheorghe afirmă că nu a fost lăsat să participe, duminică, la şedinţa Comitetului Politic al…
Autorităţile iau în calcul utilizarea fondurilor europene pentru a subvenţiona adaptarea adăposturilor de către persoane fizice.
London Clinic este acelaşi spital în care se află internată şi Kate, prinţesa de Wales, care a suportat recent o operaţie abdominală.
A plecat sâmbătă din portul Miami (Florida), pentru călătoria sa inaugurală în Caraibe.