Principala lecţie a Holocaustului este că „doar noi prin noi înşine ne putem apăra”, a adăugat şeful executivului israelian.
Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a descoperit un sistem de corupţie în timpul achiziţionării de arme de către armata ucraineană.
La Taur. Încearcă să-și explice cum se manifestă anumite zone din viața lor, trebuie să le dea (…)
Pe de altă parte, Teodosie a susținut că gestul unui preot de a împărtăşi persoane care fumează sau care sunt în relaţii de concubinaj
Informațiile despre afecțiunea de care suferă fostul președinte sunt contradictorii.
„Luni, 29 ianuarie, la ora 14.00, agricultorii din departamentele Aisne, Aube, Eure, Eure & Loir, Ile-de-France, Marne (…)
Le mulțumesc și prietenilor de la Bookzone pentru această surpriză minunată transmisă din inima capitalei.
Cei doi au inaugurat un memorial în care tronează o statuie uriaşă a unei Mame Patrii cu Copiii săi.
„Noi avem o evaluare de ţară, pe care o face Comisia. Ni s-a spus ca vom închide cu un deficit de (…)
Un oficial european a refuzat vineri să facă speculaţii despre continuarea înţelegerii, însă a adăugat că UE evaluează (…)
Eu, Marcel Ciolacu nu aş fi realizat nimic şi nu aş fi stat în fruntea partidului peste trei ani de zile dacă nu aş fi avut cea mai bună echipă din istoria PSD…
Suleyman Magnificul (în turcă Muhteşem Yüzyıl,. „Secolul magnific”) este bazat pe viața sultanului otoman Soliman I.
Ursula Von der Leyen – citată într-un comunicat difuzat de executivul european cu ocazia Zilei Internaţionale de Comemorare a Victimelor Holocaustului, care (…)
Marcel Ciolacu s-a adresat folosind expresia „mă, măgarilor!” celor care, spune el, contestă măsurile de majorare a (…)
N-am luat de la nimeni din casă nimic ca să dăm la ucraineni, dimpotrivă (…). Ajutăm tranzitul de cereale. Nu rămâne nicio…
Altfel, în cazul în care social-democraţii nu vor performa la cele patru rânduri de alegeri din 2024, va demisiona întreaga conducere a PSD…
Pe lângă F-35, Grecia primeşte un număr foarte mare de echipamente care întăresc decisiv cele trei ramuri (…)
După ce Charles Michel, președintele Consiliului European, a anunțat că nu va mai renunța la această funcție pentru a candida la europarlamentare…
În stilul său populist, primarul i-a confruntat pe mai mulți comercianți de față cu clienții cărora le arată cum sunt ”furați la cântar românii”.
Fiindcă la jgheab nu s-a strâns suficient cât să apară o nouă platformă performantă media (…)
Alte adunări au avut loc în oraşele Salzburg şi Innsbruck cu un slogan similar.
Pe ultima sută de metri. Catedrala Mântuirii Neamului ar urma să fie inaugurată pe 30 septembrie anul viitor. Reporterii (…)
Facturile de căldură la dau mari bătăi de cap românilor. La Cluj, de pildă, o persoană reclamă că a (…)
„Când am mers să ne solicităm banii, ‘păi, staţi puţin că legea a votat-o Parlamentul, a fost iniţiată de (…)
Sindicate locale ale fermierilor au chemat la formarea de baraje rutiere în Paris şi în împrejurimi pentru a creşte (…)
„Până la prelevarea celei de-a doua probe în vederea confirmării/infirmării concentraţiei celor doi produşi chimici…