Anchetatorii nu exclud nicio variantă, fiind luate în calcul atât izbucnirea focului ca urmare a unei acţiuni intenţionate, cât şi
I-au făcut statuie! Shakira a distribuit o postare pe Instagram în care a anunțat că a fost creată și amplasată
Persoanele condamnate în prima instanţă la cel puţin 3 ani de închisoare vor primi obligatoriu de la instanţa de apel (…)
Petrișor Peiu: toți cei prezenți au fost revoltați de „șmecheria ” lui Ciolacu, care s-a gândit să păcălească sentimentul creștin al credincioșilor.
Inginer de la Tesla, atacat de un robot. Mașinăria l-a prins pe bărbat care se ocupa de alți doi roboți Tesla
Ferma Dacilor distrusă ieri dimineață de un incendiu în care au murit șase persoane nu avea autorizația de construire și
Poliția a primit un raport potrivit căruia acesta ar fi plecat de acasă după ce a scris un bilet, a declarat agenția de știri Yonhap.
Cum va fi vremea de Revelion și din prima săptămână din 2024? Conform meteorologilor, zilele care urmează
Sindicaliştii din Ministerul Finanţelor, Vamă şi ANAF vor organiza, miercuri, o grevă japoneză, nemulţumiţi că Guvernul
O întâlnire informală a liderilor țărilor membre ale Comunității Statelor Independente a avut loc la Palatul Konstantinovsky, lângă
Au trecut 34 de ani de la Revoluția din Decembrie, timp în care lucrurile în România, pe plan politic, s-au tot schimbat, dar totul a început de la CFSN.
Pentru unii, mumă, pentru unii, ciumă. Cam așa stau lucrurile și cu nativii diferitelor zodii, fiindcă astrele fac ce vor ele
Două fete de 15 ani au ajuns la spital, după ce au intrat cu un ATV într-un imobil, au informat IPJ şi SAJ Sibiu.
Pe 27 decembrie, în a treia zi de Crăciun, credincioșii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ștefan, al cărui nume înseamnă ”cununa lui Dumnezeu”.
Zeci de personalități din domeniul culturii au denunțat într-un articol publicat pe Le Figaro „linșajul” lui Gérard Depardieu, pe care îl consideră „ultimul monstru
Dintr-un loc de poveste ridicat cu o investiție consistentă, Ferma Dacilor a devenit o ruină. Locul preferat de turiști din toată România
Numele pensiunii/restaurantului Ferma Dacilor a făcut înconjurul presei după incendiul care a izbucnit dimineață. Localul a fost construit
Forţele aeriene ucrainene au anunţat marţi că au distrus o navă a flotei ruse în Marea Neagră în care s-ar fi aflat (…)
Autorizațiile de filmare ale serialului „Kızıl Goncalar”, la Okmeydanı Darülaceze, au fost anulate prin instrucțiunea Ministerului Familiei,
Cel puțin șase persoane au decedat în incendiul care a cuprins Ferma Dacilor din localitatea preahoveană Tohani. 26 de persoane se aflau în total în pensiunea afectată de flăcări.
Videoclipurile cu femei care fac baie într-un lichid care amintește de vinul fiert câștigă popularitate, însă obiceiul e periculos.
Andrei Caramitru: Daca oricare din momentele astea NU s-ar fi întâmplat, cel mai probabil rușii erau acum la Odessa, făceau joncțiunea cu Transnistria si luau si Republica Moldova
A doua zi de Crăciun este una calmă pentru aproape toate zodiile. Ce ne așteptă, dar și ce zodie este mai ghinionistă?
Este 26 decembrie, a doua zi de Crăciun, când Biserica o prăznuiește pe cea care a dat naștere lui Hristos Dumnezeu.
Rusia va lovi cu siguranță bazele militare străine din Ucraina dacă acestea apar acolo ca parte a acordurilor privind garanțiile de securitate, a declarat vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei,
Vladimir Putin a aprobat cumpărarea de către Rosbank de acțiuni la toate companiile rusești deținute de Societe Generale.