Un tren de metrou a oprit la aproximativ 200 metri de staţia Eroilor, sensul dinspre Politehnica.
Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat joi, la ASE, că tinerii se pot lansa în afaceri chiar dacă momentan nu dispun de capital.
7. Statuia Julius Zimberlan sculptă la comanda lordului chipul acestuia în marmură. Statuia îi reuşi foarte bine şi lumea spunea că seamănă leit cu lordul, pe care, dacă l-ai pune să stea lângă statuie, n-ai mai putea să-l deosebeşti de ea. Apoi lordul se îmbolnăvi. Supuşii săi aveau însă o mulţime de rugăminţi, pe care […]
Pe 25 octombrie, deputatul ucrainean Igor Mosiciuk a fost ținta unui atentat cu bombă, la iesirea din sediul unei televiziuni din Kiev. A scăpat, însă au murit gărzile sale de corp
Vineri, 3 noiembrie 2017, între orele 10:00 și 19:00, pe raza localității Comarnic, va avea loc un protest al fermierilor.
Ce soluții ar putea fi pentru a crește nivelul de trai
Declarațiile vin în contextul în care la începutul lunii octombrie doi ortaci au murit, după ce au fost prinși de un mal de pământ.
Protestele sunt organizate de Societatea Națională de Medicina Familiei, participanții avertizând că „întregul sistem va intra în colaps.
Fostul ofiţer de contrainformaţii în cadrul DGIA, Doru Paraschiv, a declarat, joi, în faţa Comisiei de anchetă a alegerilor din 2009, că foarte multe persoane au fost supravegheate fără mandat, el arătând că aceste acţiuni tehnice au lăsat „urme”, care pot fi demonstrate. „Un alt aspect ilegal şi foarte grav a fost una din misiunile […]
Nu ar trebui să ne surprindă avariile din ce în ce mai dese din rețeaua de transport și distribuție.
Asociaţia Tenisului Feminin (WTA) a anunţat clasamentul premiilor oferite în acest an în circuit, iar Halep ocupă un loc fruntaş.
Comisia de anchetă a alegerilor din 2009 se reunește, joi, urmând a fi audiați Elena Udrea, Daniel Dragomir, Doru Paraschiv şi Marian Hăpău.
În prezent, poliţiştii din stradă au în dotare cătuşe, pistol şi muniţie, tonfă, spray paralizant.
Unul dintre martori a precizat că au fost trase aproximativ 30 de focuri de armă în interiorul centrului comercial.
Modelul din Rusia este şi în România. Până şi intelectualii preferă o tăcere condamnabilă.
Titus Corlăţean a spus că, pe vremea când era ministru al Justiţiei, a primit vizitele unor ambasadori care au pledat în mod insistent pentru numirea lui Kovesi.
Domnilor și doamnelor, de 4 luni sunt ținut, împotriva voinței și a drepturilor mele, captiv în stabilimentele de detenție ale minunatei mele patrii.
În total a fost distrusă de flăcări o suprafață de 600 de metri pătraţi.
Traficul feroviar este blocat temporar, miercuri dimineaţă, între Sâncrăieni şi Miercurea Ciuc, judeţul Harghita.
În urmă cu două zile, Carles Puigdemont și alți membri ai fostului Guvern catalan au plecat la Bruxelles
Marți, Curtea Constituţională de la Chișinău a dat aviz pozitiv pentru un proiect de lege iniţiat de PLDM.