Avem lege pentru „alimentele noi”: Vierme galben, greier de casă şi alte insecte

Senatul a adoptat marţi, în plen, propunerea legislativă privind utilizarea insectelor în produsele alimentare şi comercializarea acestor produse în România, operatorilor economici interzicându-li-se includerea noilor alimente în prepararea produselor prevăzute în Registrul Naţional al Produselor Tradiţionale şi Registrul Naţional al Reţetelor Consacrate.

Au fost înregistrate 66 de voturi „pentru”, 10 „împotrivă” şi 12 abţineri.

Proiectul de act normativ a fost iniţiat de social-democraţii Marcel Ciolacu, Alfred Simonis, Radu Oprea şi Diana Tuşa şi a intrat în circuit parlamentar în aprilie 2023.

Comisiile raportoare (de agricultură şi economică) din Senat au înlocuit în proiect sintagma „făină de insecte” cu alimente noi autorizate.

Potrivit unui amendament introdus de comisiile raportoare şi însuşit de plen, sunt enumerate Regulamentele europene în ale căror anexe sunt precizate formele de utilizare (congelată, pastă, uscată, pudră, parţial degresată), condiţiile în care pot fi utilizate alimentele noi în produsele alimentare, categoriile specifice de alimente în care se pot utiliza şi proporţiile maxime admise.

„Se interzice prepararea şi comercializarea produselor sub denumirea utilizată iniţial, dacă acestea au printre ingrediente alimente noi autorizate. În denumirea produselor se utilizează denumirile legale sau denumirile curente sau denumirile descriptive care conţin în mod obligatoriu una dintre sintagmele ‘cu…’, ‘din…’ urmată de denumirea alimentului nou autorizat, indiferent de proporţia acestuia în produsul finit”, se mai arată în propunerea legislativă.

Pe eticheta produselor alimentare se va regăsi denumirea alimentului nou autorizat astfel: vierme galben de făină uscat, congelat sau sub formă de pudră, în funcţie de forma utilizată; larvele gândacului de făină sub formă congelată sau de pastă; pulbere parţial degresată de greier de casă; lăcustă călătoare congelată/uscată/pudră/întreagă.

Proiectul de lege mai stabileşte că pe etichetele produselor alimentare care conţin alimente noi (larvele gândacului de făină/ lăcustă călătoare/ vierme galben de făină/ greier de casă) trebuie să se menţioneze că acest ingredient poate cauza reacţii alergice consumatorilor cu alergii cunoscute la acarieni şi/sau crustacei şi produse derivate din acestea. Menţiunea trebuie să apară în imediata apropiere a listei ingredientelor.

Un articol, păstrat în forma propusă de iniţiatori, prevede că produsele alimentare care sunt conţin specii de insecte autorizate a fi introduse pe piaţă ca alimente noi, provenite din spaţiul Uniunii Europene, vor fi prezentate în suprafeţele de vânzare clasice directe, într un stand separat, delimitat de standurile ce conţin produse consacrate care nu sunt nu conţin insecte.

„Pentru corectă informare a consumatorilor şi pentru a le da acestora posibilitatea să afle informaţii clare şi complete cu privire la produsele alimentare care sunt/conţin specii de insecte autorizate a fi introduse pe piaţă ca alimente noi provenite din spaţiul Uniunii Europene, operatorii economici au obligaţia de a afişa la loc vizibil, uşor accesibil, lângă standul separat prevăzut informaţia că produsele alimentare sunt/conţin specii de insecte”, se mai arată în proiect.

Afişarea informaţiei va fi realizată prin grija operatorului economic pe suport sau panou într-o culoare contrastantă faţă de culoarea de fond a panoului (…) Suportul sau panoul trebuie să fie monocolor, fără degradeuri ori alte însemne grafice sau culori indicate, în mod vizibil şi într-o formă neechivocă, uşor de citit cu font Times New Roman de 20. Informaţiile trebuie să fie scrise într un loc vizibil, uşor accesibil, care nu pot fi şterse şi nu trebuie ascunse de alte materiale.

Nerespectarea prevederilor legii constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 10.000 la 100.000 lei, constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor făcându-se de către reprezentanţii Autorităţii Naţionale Pentru Protecţia Consumatorilor.

Legea va intra în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial.

Împotriva proiectului s-au pronunţat liderul senatorilor AUR, Claudiu Târziu, care consideră că proiectul de lege reprezintă „o manipulare” şi senatorul neafiliat Diana Iovanovici-Şoşoacă, care a pledat pentru interzicerea insectelor în produsele alimentare destinate consumului uman.

„Produsul tradiţional nu ar trebui să fie spurcat cu făinuri de insecte. Acest proiect vine în sprijinul producătorilor tradiţionali din România”, a spus senatorul PSD Călin Matieş.

O altă propunere adoptată, marţi, de plenul Senatului, vizează informarea consumatorilor cu privire la comercializarea produselor din materii prime româneşti prin care se stabileşte pentru operatorii economici obligaţia ca produsele fabricate exclusiv din materii prime româneşti să fie semnalizate prin aplicarea unui însemn reprezentat de drapelul naţional al României, imediat lângă produs, în câmpul vizual al consumatorului şi uşor de identificat de către acesta. pentru”, Au fost înregistrate 71 de voturi „pentru” şi 20 de abţineri.

Ambele propuneri legislative vor fi dezbătute de Camera Deputaţilor, for decizional în aceste cazuri.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3

29 de Comentarii

  1. URA !S-a votat !66 contra 22 .Deci liber la gandaci,lacuste si alte…prafuri.Trebuie sa moara omul din ceva !

  2. Astept ca initiatorii legii sa manance noile alimente in direct la tv.Slugi prapadite!

  3. Mii de multumiri guvernului.
    Prima data lasam beizadelele sa se infrupte.

  4. Sper să fie controlate serios magazinele că dacă vor scrie doar pe pachete cu scrisul ăla mic de nu-l vezi nici cu lupa ajungem să mâncăm cine știe ce mama nevoii. De-abia aștept să văd standurile alea și am și o sugestie: ar trebui și niște desene pentru cei care nu pot citi. Pe bune. Nu știu cine le-ar mai cumpăra după aia, dar asta e, există oameni care nu pot citi.

  5. În urmă cu vreo 10 ani, parlamentul U.E. a interzis comercializarea castraveţilor care nu erau drepţi. Cineva acolo la Bruxelles este dereglat mintal.

  6. cei 66 de s a ta ni sh ti sa manace, alaturi de copiii pe care probabil NU ii au numai greieri si gandaci toata viata lor, de jeguri parazite! ce cauta astia mah in Senat?

  7. Ce gunoaie ne conduc …
    Le dorim sa manance ce au votat astazi,zi de zi la cantina parlamentului

  8. Pe fiecare pachet cu produse din astea sa fie desent un vierme. Sa vedem cine cumpara . Poate cei 66 cu copiiisi rudele lor. Minti stricate de atata imbuibat.Poate isi trec in meniu si ceva „garabeti” ca lesuri sunt destule….

  9. Acesta nu este Senatul Romaniei. Acesta nu este Senatul Romaniei.
    Mai cititi o data.

  10. Cred ca AR TREBUI schimbata Paradigma ALIANTELOR … 🙂

    ASHTIA care IMPUN iar cu Pumnul de Neam PROST din Vigilentza STRAMBA au innebunit COMPLET.

    CE s-o mai fredonam, Baietii „IE” Nebuni de lEGAT serios, sa n
    NU mkai scape.

  11. Ce conteaza este ca slugile din asa-zisul Senat al Romaniei au trecut legea la ordin european. Ca se va scrie pe etcchete una-alta, ca vor exista nu stiu ce standuri, ca nu se vor baga viermi in produsele „traditionale” (!?) sunt fleacuri. Cum se zice ni s-a bagat mortul in casa, restul sunt detalii

  12. Se pot manca cu smantana facuti sos casa nu li se vada forma de VIERME si GANDACI ?
    Ce gust au , intreb pe cine-a deja mancat asa ceva !
    As face vrea sa surprin oaspetii de sarbatori si s nu ma fac de ras sau sa le fac greata !
    Ce gust au …astea ? Bine tocati in sos mai sunt gretosi viermii astia sau e ca si cu CARENA DE CAINE in China
    daca nu.ti soune nimeni ce-ai mancat .
    NU TI-E GREATA dupa !
    Am patit cand am fost in HONG KONG (am aflat doar dupa 2-oua zile ca era de caine, delicatesa, carnea mancata = ce sa mai vomiti dupa 2-oua zile 😉 🙂 ?

  13. Asta e rezultatul „negocierilor” de la Bruxelles, unde „nu stam in genunchi si nici nu ne caciulim”. Poate e un „puseu nationalist” al actualului guvern de zapaciti si acolitii lor din asa-zisul parlament romanesc. Bai imbecililor, de asta are nevoie poporul roman?

  14. Daca esti sensibila vomiti (psihosomatic) chiar si dupa saptamani daca afli ce-ai mancat = VIERMI ! Mi sentampla sa-i SCUIP cand ii gasesc in MERE STRICATE ! Viermi nu-s apetisanti romanilor cum nu e porcul evreilor sau arabilor …
    E ca si la arabi daca afla ca , fara stie , au mancat CARNE DE PORC (care nu-i mai rea decat cea de CAINE in CHINA sau PISICA in Sicilia !)

  15. „Se pot manca cu smantana facuti sos casa nu li se vada forma de VIERME si GANDACI ?”
    STRANIU ! Chiar vrei sa manci viremi si gandaci ? Pe cand CARENA DE CAINE (care-i delicatesa la chinezi = deci e fff. mancabila lor)
    Sau mai graaav pe cand conserve cu carne de PORC la evrei ? 😀
    Chestiile astea sunt mai absurde decat LGBT-ul … (de aia mi-e frica de noi POGROAME celor care pentru „vitei de aur” din COMERT le GRETOS-inventeaza !

  16. Alimente nou autorizate boilor nu noi autorizate
    Nu stiti limba romana analfabetilor

  17. Daca in rromania ar exista presa nu prestituate, lista parlamentarilor care au votat DA ar trebui sa fie publica, la fel si a celor care au votat NU. Ca populatia sa stie pe viitor ce jigodii sa NU voteze

  18. @Elena Popa : Ai intrat la grija ? Nu zau ? Pai ar trebui sa fii fericita ! Astea vin din ,, lumea civilizata ” Tanto , aia dupa care tu esti lesinata si in care vrei sa intram si noi ! Ne trimiteai in Siberia , la Putin ? Ai sa te rogi de noi sa-ti punem o pila sa te primeasca si pe tine !

  19. Propun ca la bufetul parlamentului sa se vanda DOAR astfel de alimente.Ei le-au autorizat,ei sa le manânce.Trebuie sa ne votam niste TĂRANI ROMÂNI GOSPODARI , SENATORI !!! Ne-ar fi cu mult mai bine!

  20. Cat tupeu la nesimtitii astia din psd, fac legi cu dedicatie inclusiv pentru poftele lor personale! Cine dracu va opreste sa crapati in voi gandaci, soareci, sobolani, viermi,+, fara sa va laudati, fara sa dati lege, crapav’ar chisca-n voi! Auzi la ei, cica au reglementat si informatia in scris! Cum ba, ca sa porti lupa cea mai griasa ca curul borcanului, pentru descifrare cuvinte? Crapati in voi orice specie de gandaci si sobolani sau soareci, nu cred ca cetatenii din Romania sunt impotriva! Pofta buna dementilor aiuriti’

  21. Toate alimentele bazate pe insecte, viermi, larve, etc. sa fie consumate doar de politicieni fara sa aiba voie sa consume carne de porc, vita, pasare, vanat, peste, etc.
    Poate ca asa se trezesc la realitate.

  22. Cind ne-or servi gindaci de Colorado, astia sint in stare sa ne spuna ca de aia sint asa de scumpi, ca sint marfuri americane, de import !

  23. „Proiectul de lege mai stabileşte că pe etichetele produselor alimentare care conţin alimente noi (larvele gândacului de făină/ lăcustă călătoare/ vierme galben de făină/ greier de casă) trebuie să se menţioneze că acest ingredient poate cauza reacţii alergice consumatorilor cu alergii cunoscute la acarieni şi/sau crustacei şi produse derivate din acestea. Menţiunea trebuie să apară în imediata apropiere a listei ingredientelor.”
    E clar ca nu le va cumpara nici dracul DACA e obligatoriu sa se scrie pe ETICHETA …VIZIBIL: „ATENTIE ! ALIMENT ALERGOGEN !” 😀
    Toata legea e doar ca sa scapam de tichiatii de la UE care dupa VACCIN vor alti bani pentru …”vitelul de aur” !
    HAHAHA … ce fain s-au scapat, fata de „obligatiile” absurde ale UE, DE FORMA, PRIN FORMA : romanii !
    La urma de tot CLINETUL, CUMPARATORUL cumpara sau nu …si PRODUSUL va fi vandabil in functie de
    numarul de cumparatori … care daca-i OBLIGATORIU PRIN LEGE (CIOLACU e de respectat pentru asta) sa precizeze:
    „ATENTIE ! ALIMENT ALERGOGEN !” 😀 😀 😀 va fi ca … NECHEZOL-ul produs din DESEURI, pe timpuri, ne-mai-cumparabil azi ! 😛

  24. „ATENTIE ! ALIMENT ALERGOGEN !”
    La cultura (de test PISA!) a romanilor ma tare tem ca :
    „ATENTIE ! ALIMENT ALERGOGEN !”
    va fi inteles (functional-analfabet) ca:
    ALIMENT CANCERIGEN 😀 😀 😀
    ( = jmeker CIOLACU cu obligatia etichetei asteia CHIAR langa lista cu … E-uri 😉 )
    UE – ROMANIA -> 0:1 <3

  25. Urmează ‘carnea sintetică’ și ‘laptele vaccinat’, ambele creația laboratoarelor ăluia cu Windows-ul… ‘Laptele vaccinat’ este obținut de la vaci, care au fost injectate cu vaccinuri mARN… ‘O lume nebună, nebună, nebună!’

  26. Probabil ca si vaxurile modena , pfizer ,sputnik au recomandari privind reactii adverse ca asa se poarta .pesedei initiatori restul sustinatori si la vrajeala citiva impotriva .TOT INAINTEEEEE !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.