Avem o sperietură, cum procedăm?

Doar o locuință din cinci este asigurată în acest moment în România, conform unei informări a Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR). ”Astăzi (miercuri – nr.) se împlinesc 43 de ani de la cutremurul din 1977, care a lăsat în urma lui aproape 1.600 de vieți pierdute și 35.000 de cămine afectate. Cu toate acestea, la aproape o jumătate de secol de la tragicul eveniment, doar 1 din 5 locuințe este asigurată, deși cutremurul este al doilea risc de care românii sunt îngrijorați când vine vorba de locuințele lor (57%), după incendiu (65%), potrivit studiului ”Percepția românilor față de asigurările de locuințe”, realizat de către IRES (Institutul Român pentru Evaluare și Strategie, n.r.) pentru UNSAR. În același timp, 7 din 10 români se declară interesați de asigurările de locuințe”, susțin reprezentanții UNSAR.

La sfârșitul lunii septembrie 2019 erau în vigoare aproximativ 1,5 milioane de asigurări facultative de locuințe și 1,7 milioane de asigurări PAD (asigurarea obligatorie care acoperă riscul de cutremur, inundație sau aluncare de teren în limita a 10.000 de euro sau 20.000 de euro, în funcție de tipul locuinței), potrivit celor mai recente date publicate de Autoritatea de Supraveghere Financiară. În România, există aproape 9 milioane de locuințe.

„La nivelul UNSAR, realizăm anual cercetări sociologice și campanii de informare online cu privire la importanța asigurărilor de locuințe. Pentru fiecare dintre noi, asigurarea locuinței și a bunurilor ar trebui să fie o prioritate, iar creșterea gradului de protecție existent în țara noastră trebuie să fie un obiectiv important pentru întreaga societate”, a declarat Adrian Marin, președintele UNSAR.

Un cutremur de amploarea celui din 1977 ar provoca pagube estimate la 6 miliarde euro la nivelul întregii țări, fără a se cunoaște capacitatea reală a asigurătorilor de a acoperi plata daunelor în acest caz, iar locuințele asigurate obligatoriu de Pool-ul de Asigurare împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) ar suferi daune estimate la 775 milioane de euro.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4566 Articole
Author

6 Comentarii

  1. Alta talharie cu buna stiinta a statului roman. Firmele de asigurari ia banii dar nu despagubesc asiguratii pentru imobilele unde dezvoltatorii au obtinut avize ISC, MLPAT si de securitate la incendii false, musamalizate de justitie si autoritati. Asiguratii se judeca cu rechinii imobiliari care ori nu au bani, ori nu mai exista, ori mituiesc ”onoratele instante”.

  2. Asta nu e nimic in comparatie cu migrantii in masa care vor trece prin Romania, „flamanzi si goi far’adapost” vor face vraiste ca doar ei au drepturi si tu cetatean pur roman in tara ta, esti limitat pana la lipsit de drepturi fie si dreptul de a te apara! Nu e destula spaima zilei de maine privind nivelul de trai si avertismentele privind „un cutremur devastator iminent” despre care nu se stie cand va fi, acum e gripa asta spurcata botezata de „aruncatori” coronavirus, iaca apare inca o teama mai puternica: migrantii din tarile atacate de nemernicii lacomi, dar sa nu uitam de harababura legislativa, guvernamentala la vedere care ascunde multe magarii incat ne va soca! Asa ca, guwernul mieu: din teroare in teroare pana la finalizare…lenta moarte sigura?.

  3. Domnule ziarist, in principiu sunt de acord cu dumneavoasta, dar asiguratorii pun o gramada de conditionari in primul rand ca sa iti asigure casa si, ulterior, ca sa poti beneficia de despagubire! E mai complicat decat sugerati dumneavoastra! Sa stiti ca, de exemplu, in Olanda nu se asigura in zona inundabila (care este apropape 75% din teritoriu) locuintele, fiindca exista un risc mare de inundatie! La fel si la noi, exista risc de cutremur! Asiguratorii se plang dar, de exemplu, atunci cand a pornit sistemul, casele vechi nu se asiguraU DIN START, APOI ALTE LOCUINTE, CARE NU INDEPLINEAU CONDITII. Dansii, aiguratorii, vor sa se angajeze doar sigurȘ ceva pentru care sa dai bani multi si sa fie siguri ca nu vor trebui sa plateasca!

  4. daca ”istoria” tragica s-ar repeta…firmele de asigurari ar despagubi „en gros”? si pe cine? cei care nu mai sunt…nu mai au nevoie de locuinta…Doina Badea sotul si copiii, toata familia au murit la cutremurul din 1977 cui i-ar mai folosit asigurarea, ADAS de atunci?

  5. Incepind cu prima zi de democratie originala, daca te duceai la ADAS sa asiguri casa, nu discuta cu tine, pentru ca nu faceau nici un fel de asigurare, pentru nici un fel de imobil. Asa a procedat si BNR cind nu a mai creditat fabrici si uzine ca sa se respecte ciclul manufacturier, fiind ingropata economia, sau mai bine zis pusa la mormanul de fiare vechi. Dar la cutremur au murit oameni nevinovati si Dumnezeu sa-i ierte, datoria noastra este sa luam masuri, dar care in Romania nu se vad. Chiar in noaptea de ajutor la cutrmur, ca ex. tov.Poleacov, activist cunoscut, a luat un camion, chipurile salveaza si el mobile de la teatre, care culmea, erau inca in picioare, dar aceste mobile atice au ajuns la vila lui, si ce sa vezi era si un pian mare cu coada Petrov, de concert, pe care se pare a cintat si Herlea, dar care fiind prea voluminos, a fost plasat pe scena unei case de cultura, care era in aria lui de control, fiind f.expus la vedere. Vigilenta PCR, nu a depistat pagubele, ca si acum, cu toate ca nu stiu cit era de roman tov. La scurt timp s-a aflat ca a parasit frumoasa casa din perimetru Icoanei, si a plecat, cu sau fara misiune, cu toata familia in America.Oamenii simpli nu puteau visa la un simplu pasaport ca acum, si parerea mea este ca si acele mobile au ajuns tot prin tari straine. Ne mai miram ca aceata cultura costa mult, si o ducem rau…
    O zi buna
    Con
    P.S. Ex.sunt multe, dar inca unul de la blocul Scala, unde tot ce se gasea se punea in seif. Asa s-au gasit peste 20 metri de banda de aur petru verighete, marcat legal de BNR, si era vremea cind nu te puteai insura ca nu era aur pe piata. Dar ce sa vezi, acolo un sofer de camion care cara moloz, a gasit intact ca o minune un ghiveci de flori si s-a gindit sa salveze floarea punind-o in cabina. Pe loc a fost arestat…dar ma intreb si acum aurul respective a ajuns la BNR??? Cu aurul sunt tot aceiasi tov. si pot sa confirme,La fel si cu teatrele, nu???

  6. Da, de ce nu spuneti adevarul si cum Nu despagubesc adica refuza sa despagubeasca ASIGURATORII sau … plimba pagubasii de catastrofee naturale de la „Ana la Caiafa” dupa tot soiul de documente dupa care le comnica fara multe ocolisuri, ori nu mai au dreptul sau le dau doar o parte infima din despagubiri. Un articol mizerabil platit cu bani unsi cu rahat in favoarea sarlatanilor din asigurari.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.