Fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, susține că liberalii plănuiesc ínghețarea pensiilor, pentru că în programul lor de guvernare nu au menționat punctul de referință.
”PNL pregătește o nouă înghețare a pensiilor!
Nu este deloc întâmplător că PNL nu a scris nimic în programul electoral despre pensia medie sau despre cum va evolua valoarea punctului de referință. Nu au scris nimic despre Pilonul 1. Au, în schimb, referințe la Pilonul 2, Pilonul 3, Pilonul 4, dar nimic despre pilonul 1, adică pilonul principal. De ce?
Asta este foarte periculos, pentru că mă gândesc la 2021 când au fost PNL și USR la guvernare și n-au dat niciun leu la pensie. Și nescriind în programul lor de guvernare evoluția valorii pensiei medii sau a valorii punctului de referință este de presupus că nu au luat în calcul și nu au bugetat nicio majorare a pensiilor. Asta, pe înțelesul oamenilor, înseamnă înghețarea pensiilor.
De aceea, le spun seniorilor să nu facă experimente. PSD a majorat pensiile de fiecare dată când a fost la guvernare. În ultimii 3 ani le-am majorat cu 70%. În programul nostru am trecut ceea ce suntem siguri că putem face, respectiv o creștere cu 48% a pensiei medii în următorii 4 ani.”, a scris Marius Budăi.
Pensiile a peste 700 000 de pensionari contributivi sunt, ,deja, inghetate pentru 3-10 ani de catre guwernerele PNL si PSD.
PSD si PNL sa nu uite ca cei peste 700 000 de pensionari contributivi au si familii si ca au pierdut aceste voturi.
Din familia mea, 6 membrii se gandesc daca nu vor merge la vot sau vor merge si vor vota AUR si Simion.
Pensiile a peste 700 000 de pensionari contributivi sunt, ,deja, inghetate pentru 3-10 ani de catre guwernerele PNL si PSD.
PSD si PNL sa nu uite ca cei peste 700 000 de pensionari contributivi au si familii si ca au pierdut aceste voturi.
Din familia mea, 6 membrii se gandesc daca nu vor merge la vot sau vor merge si vor vota AUR si Simion.
de cand Glavan si Paun avangarda PNL anunta cresterea de taxe si impozite si stim ce a facut Catu si cu Orban din legea pensiilor si salariilor care nici azi nu sunt functionale…
Aviz amatorilor care vor ajuta PNL-ul adica PD-ul/PD-L-ul vopsit sa mai faca praf totul ca pe vremea lui Basescu&Boc…
Cine vrea ceea ce a facut Basescu in 2009 voteaza PNL…
Luat cinstit, liberalii niciodata n-au crapat de prea multa darnicie ptr pensionari.
Si inainte de ruperea Curioasei Coalitii, s-au certat tot pe tema maririi pensiilor propusa de Ciolacu……[Rumburak]
daca n-ar jongla cu valoarea PIB-ului ar fi depasit de mult limita impusa prin lege de 55% deficit, de la care se ingheata salarii si pensii… si cum perspectivele pentru 2025 sunt foarte sumbre… o sa traiti vremuri interesante
sa nu-mi spuneti, ca pensionarii au ajuns la mana lui r bogdan sconcsul….
Si PNL si PSD vor face la fel pt ca deficitul bugetar este mare. Budai vorbeste doar ca sa aduca voturi la PSD.
Completare: în primele 3 luni, sunteți obligați să puneți în executare ce ați semnat, exact ca pușcăriașii care sunt infractori și execută obligatoriu pedeapsa asumată! Și cereți respect, infractorilor! As intra in pământ cu atâtea minciuni și vizibil în practică infracțiuni!
Sa fie inghetate pensiile marlanilor care au votat cu Iliescu si pana in prezent.
Toate pensiile se vor marii cu 12% incepand cu 1 ianuarie 2o25.
Pensiile sunt înghețate demult, dar Budăi și PSD ca de obicei se fac că plouă ,iar ca minciuna să fie și mai gogonată,cică in ultimii 3 ani pensiile au fost majorate cu 70 %.Ăștia ar merita nu să ajungă la guvernare, ci să nu mai intre în parlament, care la pachet cu PNL-UDM au nenorocit România !
”Fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, susține că liberalii plănuiesc ínghețarea pensiilor, pentru că în programul lor de guvernare nu au menționat punctul de referință.”
Nu stiu de ce asemenea mizerii spuse cum altfel de niste indivizi pe care nici nu-i poti cataloga oameni, menite sa prosteasca, nu sunt anchetate ?! Acesti indivizi care au mai fost si ministri cand deschid gura spun doar prostii si mizerii.
Cand vorbesti de liberali cruntul adevar acest Cornelus de la Orastie se oftica si nu te publica.Asta e dreptul la opinie inteles de acest exlingau ceausist, acum mare fata virgina a democratiei de la Romanika, un iscusit de fraze jmecheresti!
Ha, ha! Fuarti credibil! Nu lì mai ajung lor banii pintru fâsoi, pintru botox…Di’ restu’ cetățănilor ‘i duari la bască!