Avion TAROM, reținut temporar la sol din cauza compensațiilor neplătite

Un avion TAROM a fost reținut temporar la sol, la Amsterdam, de o companie olandeză specializată în recuperarea compensațiilor, din cauza neplății obligațiilor către pasageri. Zborul, care circula pe ruta Amsterdam-București, a decolat cu o întârziere de o oră și jumătate, a transmis site-ul specializat în știri din aviație, boardingpass.ro.

Zborul respectiv care circula pe ruta Amsterdam – București, la data de 25 octombrie 2024, a decolat spre Capitală cu oră și jumătate mai târziu. La data de 30 octombrie, reprezentanții TAROM au confirmat incidentul, declarând însă că nu au fost contactați de compania olandeză și nu au primit notificări prealabile referitoare la acțiunea de sechestrare. Compania olandeză, care se ocupă cu recuperarea compensațiilor pentru pasagerii afectați de anulări și întârzieri, a reținut aproape 8.000 de litri de combustibil destinați alimentării avionului TAROM.

Măsura a fost luată ca urmare a refuzului companiei aeriene de stat de a plăti compensațiile stabilite prin hotărâri judecătorești între 2017 și 2021. „După ani întregi de solicitări, nu a avut altă soluție decât să recurgă la sechestrarea a 7.841 de litri de combustibil dintr-un avion TAROM, pentru a asigura despăgubirile datorate pasagerilor afectați”, a transmis compania olandeză.

În urma incidentului, echipajul a informat conducerea TAROM, care a transferat suma restantă către compania olandeză la aproximativ 40 de minute după intervenție. Reprezentanții companiei olandeze au menționat că există aproximativ 100 de pasageri cu drepturi de compensație față de TAROM. „Sperăm că acest sechestru va asigura că și acele cazuri vor fi plătite rapid, fără sa fie nevoie să mergem la extreme”, a adăugat compania olandeză.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

4 Comentarii

  1. Ce zice? PNL-ul pardon PD-ul lui Basescu a numit-o in adminisrarea TAROM stiind ca primul branci dat institutie l-a dat ea ca ministru…

  2. Zilele astea am scris că un Tarom decolat din București a ajuns aproape de Lugoj și s-a întors în București, am văzut pe fly24 traseul. Compania e varza la încasări, dar numiții politic sunt tot pe scaune in funcții! Așa DA reforma, indiferent de vreme sau pierderi, numiții politic în funcții, rezista!

  3. Asa se va intampla cu tot ce a mai ramas ! Daca ne-am uitat ca viteii la poarta noua la toate guvernele care s-au perindat de 34 de ani ! Fraiereanu nu vede ca el plateste totul si de asta-i sarac si fuge din tara de saracie ??? Sta ca bov.na pe instagram, tik-tok sau facebooc fara sa isi poata pune intrebari cu caputul lui .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.