Avocatul lui Navalnîi a fost reținut la Moscova

Avocatul care l-a reprezentat în instanţă pe defunctul lider al opoziţiei ruse Aleksei Navalnîi şi care a însoţit-o pe mama acestuia în colonia penitenciară situată dincolo de Cercul Polar, săptămâna trecută, când femeia a făcut demersuri insistente pe lângă autorităţi pentru returnarea trupului fiului ei, a fost reţinut marţi la Moscova, potrivit unor media care citează surse.

Reţinerea lui Vasili Dubkov a fost anunţată de ziarul Novaya Gazeta Europe, de postul de ştiri SOTA şi de antena rusă a BBC.

Potrivit datelor preliminare, avocatului lui Navalnîi i se impută „încălcarea ordinii publice”. O sursă a canalului SOTA a declarat că Dubkov a fost dus la secţia de poliţie Şcerbinka din Moscova.

După decesul subit al lui Navalnîi în colonia penitenciară din regiunea arctică Iamalo-Neneţk anunţat de autorităţi în 16 februarie, Dubkov a însoţit-o pe mama acestuia, Liudmila, în timpul deplasării ei la Salehard, centrul administrativ al regiunii respective, ajutând-o în demersurile făcute pentru a i se returna trupul fiului ei.

Nu există încă o confirmare oficială a reţinerii avocatului lui Navalnîi, notează publicaţia independentă Meduza.io.

În octombrie 2023, trei dintre avocaţii lui Navalnîi, Aleksei Lipţer, Igor Sergunin şi Vadim Kobzev, au fost plasaţi în arest preventiv într-un dosar penal pentru participare la o „organizaţie extremistă”, având în vedere că Fondul de luptă împotriva corupţiei (FBK), întemeiat de Aleksei Navalnîi, a fost declarat „organizaţie extremistă” şi scos în afara legii. Alţi doi avocaţi ai opozantului, Olga Mihailova şi Aleksandr Fedulov, care părăsiseră Rusia la începutul invaziei Moscovei în Ucraina, au fost arestaţi în lipsă şi daţi în urmărire generală în acelaşi dosar, conform Meduza.io.

Potrivit anchetatorilor, Aleksei Navalnîi transmitea mesaje din închisoare echipei sale prin intermediul avocaţilor săi

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

16 Comentarii

  1. Și Mitropolitul Român Longhin Jar, târât prin tribunele de SeKooKoo Urcac (SBU), cu un avocat arestat și altul otravit ? măR🤮g…

  2. Un avocat e mai important decât clientul, într-un dosar. Printre dovezile care se pot aduce, si actualul dosar Alain Delon: dupa o serie de iesiri mediatice scandaloase atât ale propriului avocat de-acuma câteva luni, cât si-ale celor doi baieti, star-ul îsi schimba consilierul juridic – obisnuit cu tapajul prin mass-media interpuse, à l’américaine -, prin altul, Thierry Berton, incomparabil mai masurat si-ale carui rezultate, de-a lungul timpului, au fost spectaculos de palpabile. Spre disperarea mass-media, de altminteri. Alain Delon, care are nevoie de liniste, odihna si tratament, dupa rocada salutara pe care-o face, nu mai e nici el supra-expus mediatic. Cazul Navalnâi, în speta:e foarte posibil ca tipul si respectivul avocat/ echipa de avocati sa se fi instigat/luat drept „model” reciproc, la fel cum o faceau primul avocat si baietii starului, în cazul Alain Delon, împotriva Patriarhului. ps persecutatu'(care nu era politic, a se vedea verdictul Amnesty International în spetza Navalnâi), observ c-avea, saracu’ de el, bani de câtiva avocati în acelasi timp.

  3. Cu o zi inaintea mortii lui Navalnii, cine stie ce ”intaritor” i-o fi dat avocatul?

  4. Daca nu se arunca si avocatul asta de la fereastra sigur se imbolnaveste subit

  5. S-a aplicat modelul IUESEI.Cei care au protestat impotriva statului de drept a lui Bidon au fost condamnati la zeci de ani de puscarie.Ce credeti ca mi s-ar intampla daca eu as lua nu 20 de milioane,ci doar 100 000 de dolari de la rusi si as sta toata ziua cu o organizatie bidon sa-l injur pe Werner si sa-l amenint cu spanzuratoarea cand preiau puterea.Ca eu il consider,ca si rusii ce ma finanteaza,dictator….As ajunge la taiat de stuf daca nu ma calca gorilele pui Pahontu cu masinile.

  6. Țară de rahat, popor tâmpit. Ăștia se vor la aceeași masă cu americanii și europenii? Vai de capul lor.

  7. pai e grav daca MI-6 a izbutit o chestie ca asta – ar arata slabiciunea sistemului de secu rus.

    nu ca si unii si altii nu si-ar fi dorit (din motive total diferite) acelasi lucru.

  8. „Fondul de luptă împotriva corupţiei” … de unde stim noi cei cu „lupta impotriva coruptiei” si de ce CLANUL BIDEN nu e 10/ corrupt ! 😀 😛 😐

    Asta-i foarte interesant ! Semmana cu intalnirile Codrutei KÖVESI cu …CHELUL (nu ala ! 😀 ci la de la CIA!)

    (nu fac PROPGANDA de RZBOI HYBRID … spun doar ca in USA nu exista CORUPTIE insa in RO si RU esista ! 🙁 )
    😛
    SHALOM !

  9. PROPHETULE❤️❤️❤️
    nu ti-e straniu cum niciun co-comentator la articol , fie el de la campie, fie el de la padure
    n-a observat sintagma o vrem atat de draga tradatorilor USR-isti:

    „Fondul de luptă împotriva corupţiei”

    🤣🤣🤣

  10. O să moară din cauze naturale.Dupa care pisica lui Mavalnâi urmează să fie convocată în și reținută.Dulce răzbunare…Spun unii că putin ar fi normal.Dar sunt tot mai puțini cei care susțin asta și sunt exclusiv dintre cei ce nu trăiesc în Rusia.Altfel, n-ar avea curajul.

  11. Asta este „democtatia” lui Putin , arestarea avocatilor ! Desigur , un lucru normal intr-o dictatura ! Avocatul trebuie sa-si sustina clientul, doar intre niste limite , altfel va dansa cazacioc( na, beleaua , am vrut sa spun ca va dansa novocioc)!

  12. Reţinerea lui Vasili Dubkov a fost anunţată de ziarul Novaya Gazeta Europe, de postul de ştiri SOTA şi de antena rusă a BBC-toate finantate de erata-proikrana,deci fknews Dovada?Nu există încă o confirmare oficială a reţinerii avocatului lui Navalnîi, notează publicaţia independentă Meduza.io.

  13. Moscova nu crede în lacrimi.
    https://www.youtube.com/watch?v=U0yw1eeyOa8
    „Skripal was co-opted to the military intelligence (GRU) from the Airborne Troops. In the early 1990s, he was posted as a GRU officer at the embassy in Malta. In 1994, he obtained a position in the military attaché′s office in Madrid, Spain. In 1995, according to the FSB and other sources, while in Spain, he was recruited to British intelligence by British intelligence agent Pablo Miller posing as Antonio Alvarez de Hidalgo. According to intelligence sources cited by The Times in March 2018, Skripal was first spotted for potential development as an asset by Spanish intelligence but was approached by the British recruiter around July 1995 and was given the codename ‘Forthwith’. According to the FSB, Pablo Miller was also involved in efforts to recruit other Russian assets and was in contact with Alexander Litvinenko. In 1996, due to his diabetes, Skripal was sent back to Moscow, where he went on to work in the GRU headquarters and for a while was acting director of the GRU personnel department. Skripal held the rank of colonel when he retired, due to his inadequate health condition, in 1999. He continued to make trips to Spain, where he had a house near Málaga at his disposal, provided by his handlers. According to Russian prosecutors, he began working for the United Kingdom’s Secret Intelligence Service (MI6) in 1995 and passed on state secrets, such as the identities of Russian intelligence agents. After his retirement, he worked in the Household Department of the Russian foreign ministry, while continuing to work for MI6. He was alleged to have blown the cover of 300 Russian agents.”

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.