Sesizare în cazul medicilor lăsați cu ochii în soare

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu și s-a adresat Ministerului Sănătății în legătură cu situația cadrelor medicale și a farmaciștilor care au promovat examenul de rezidențiat, dar nu le-a fost confirmat titlul de medic, medic dentist sau farmacist.

Avocatul Poporului face referire la cazul prezentat şeful Secţiei de chirurgie plastică de la Spitalul Judeţean Braşov care a relatat despre un tânăr medic rezident devenit şomer după ce i-a expirat perioada de pregătire şi după ce nu i-a fost eliberată diploma de specialist.

Şeful secţiei prezenta pe pagina personală de Facebook cazul unui tânăr care a fost medic rezident de chirurgie plastică până în 31 decembrie 2017, când i s-a încheiat perioada de 5 ani de pregătire stabilită oficial pentru a deveni medic specialist, obţinând la examenul de specialitate nota 9,11, dar care acum este şomer. În absenţa diplomei de medic specialist, care nu i-a fost încă eliberată nici la două luni de la susţinerea examenului, nu se poate înscrie nici în Colegiul Medicilor, pentru a obţine autorizaţia de liberă practică care i-ar permite să se înscrie la concursurile organizate de spitale.

Avocatul Poporului precizează că, potrivit prevederilor art. 15 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, ”Instituţiile de învăţământ superior cu facultăţi de medicină, medicină dentară şi farmacie eliberează diplome care certifică absolvirea stagiilor de pregătire în specialitate. Etapa ulterioară încheierii pregătirii în rezidenţiat o constituie examenul pentru obţinerea titlului de medic, medic dentist şi, respectiv, farmacist specialist, cuprinzând o probă scrisă şi probe clinice sau practice”.

Sursa citată adaugă că în conformitate cu dispoziţiile alin. (4) şi (5) din acelaşi act normativ ”la examen se pot prezenta doar medicii, medicii dentişti sau farmaciştii care au efectuat integral programul de pregătire şi au obţinut diploma eliberată de instituţiile de învăţământ superior cu facultăţi de medicină, medicină dentară şi farmacie. Prin excepţie de la prevederile alin. (4), la examen se pot prezenta şi rezidenţi aflaţi în ultimele 6 luni dinaintea finalizării integrale a pregătirii, pe baza propunerii coordonatorului sau directorului de program de rezidenţiat şi numai cu aprobarea ministrului sănătăţii, cu obligaţia finalizării de către aceştia a programului de pregătire”

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.